Parlamentul respinge numirea Narcisei Iorga ca membru în CNA. Care sunt noii membri? - RADAR DE MEDIA
Connect with us

A-Z NEWS

Parlamentul respinge numirea Narcisei Iorga ca membru în CNA. Care sunt noii membri?

Published

on

Spread the love

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, propunerea ca Narcisa Iorga să fie numită ca membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), celelalte două propuneri – Radu Călin Cristea şi Gabriel Tufeanu – fiind aprobate, informeaza Mediafax.

Parlamentarii s-au exprimat asupra propunerilor de numire în CNA prin vot secret cu buletine.

Candidatura Narcisei Iorga a înregistrat 36 de voturi „pentru” şi 240 „împotrivă”.

Radu Călin Cristea a obţinut 271 de voturi „pentru” şi 65 „împotrivă”, iar Gabriel Tufeanu 265 de voturi „pentru” şi 71 „împotrivă”.

Anterior, miercuri, comisiile de cultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au dat aviz negativ cu privire la numirea Narcisei Iorga ca membru în CNA, celelalte două propuneri – Radu Călin Cristea şi Gabriel Tufeanu – primind avize pozitive.

La sfârşitul lunii septembrie, Narcisa Iorga a fost propusă pentru un nou mandat de membru titular în CNA, de preşedintele Traian Băsescu, iar Radu Călin Cristea a fost la rândul său propus pentru un nou mandat, de Guvern. Totodată, Guvernul l-a propus ca membru titular în CNA pe Gabriel Tufeanu.

Consiliul Naţional al Audiovizualului şi-a încheiat activitatea la sfârşitul lunii octombrie şi o va mai putea relua abia după ce Parlamentul va numi noi membri în locul celor ale căror mandate au expirat, respectiv Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Radu Călin Cristea şi Christian Mititelu.

Pentru ca o şedinţă a CNA să poată să aibă loc, Consiliul trebuie să aibă un cvorum de opt din cei 11 membri numiţi, potrivit Legii audiovizualului.

Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro, Pentru marketing si vanzari - publicitate@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending