vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSParteneriat intre Twitter si GfK

    Parteneriat intre Twitter si GfK

    Twitter și GfK au semnat un parteneriat exclusiv, prin care au lansat GfK Twitter TV Ratings în Germania, Austria și Olanda.

    Noul serviciu va oferi date despre frecvența și reach-ul mesajelor utilizatorilor de Twitter, asociate programelor de televiziune și campaniilor de comunicare derulate pe acestea. Aceste informații sunt esențiale grupurilor media și agențiilor de media, pentru a obține informații despre popularitatea în creștere a comentariilor din social media.

    În timp ce se uită la televizor, din ce în ce mai multe persoane își împărtășesc opiniile și comentariile despre programele TV pe Twitter. Așa-numitul “al doilea ecran” transformă televiziunea într-o experiență interactivă și socială. De asemenea, crește gradul de penetrare a canalelor de televiziune, deoarece mesajele sunt larg răspândite printre followerii acestor utilizatori de Twitter (persoanele care le urmăresc activitatea).

    Cu ajutorul GfK Twitter TV Ratings, GfK va putea să furnizeze date cu privire la frecvența și la gradul de penetrare ale mesajelor care fac referire la anumite programe de televiziune. Noul serviciu va fi disponibil începând cu acest an în Germania, Austria și Olanda și va permite canalelor de televiziune să arate audiența suplimentară pe care o câștigă prin intermediul social media. În plus, agențiile media și advertiserii vor avea la dispoziție parametrii mai detaliați pentru a planifica și a evalua campaniile cross-media.

     

    Matthias Hartmann, CEO GfK, spune:

    “Suntem încântați de acest parteneriat cu Twitter. Media se află abia la începutul transformării sale igitale și Twitter s-a dovedit a fi “o portavoce socială” pentru evenimentele live și pentru emisiunile de televiziune. Credem că interacțiunea dintre diferite canale media este deosebit de interesantă. De aceea, oferim insight-uri asupra efectelor cross-media, alături de Twitter, noul nostru partener inovator.”

    Ali Rowghani, COO Twitter, spune: “

    „Twitter a devenit un companion important pentru milioane de oameni în experiența vizionării programelor TV. Oamenilor le place să folosească Twitter în timp ce se uită la televizor și să participe la discuții în timp real despre programele pe care le urmăresc. Suntem foarte mulțumiți că GfK va aduce experiența sa de măsurare a audiențelor și în social media, pentru a oferi posturilor de televiziune posibilitatea să măsoare audiența totală pe care o ating”.

     

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente