Participă la 5 workshopuri pentru comunicatori, „I learn, I help”, fondurile strânse fiind donate cauzei „Help Smaranda”

0
1214
Reclame
Spread the love

IQads anunță lansarea unui program intensiv de 5 workshopuri pentru comunicatori, „I learn, I help”,cu sprijin din partea IAA, organizat în scop caritabil, în sprijinul unui coleg de industrie care are nevoie de sprijin financiar pentru o operație dificilă, iar fondurile strânse din vânzarea biletelor vor fi donate cauzei HELP SMARANDA.

Cea pentru care se solicită implicarea este Smaranda Milu Nemethi, Creative Director la Hybrid Studio, un proiect pe care l-a fondat împreună cu Dan Milu, soțul ei.

Planurile Smarandei pentru cel de-al 33-lea an din viață s-au schimbat în momentul în care veștile despre ceea ce credea a fi o răceală puternică au devenit un diagnostic pentru cancer pulmonar în stadiul patru, cu metastază cerebrală frontală.

După o serie de investigații și o operație pe creier, Smaranda a ales sa ceară opinia unor doctori din Germania, care au identificat o tumoră canceroasă în stadiul trei și au propus o altă formă de tratament, în valoare de 150.000 de euro.

Cum asigurarea de sănătate nu acoperă suma necesară, este nevoie de ajutor suplimentar care poate veni de la colegii de industrie.

Detalii suplimentare despre cauza HELP SMARANDA puteți găsi pe site-ul oficial.

Trainerii care își oferă probono expertiza în sprijinul cauzei HELP SMARANDA sunt Lorand Balint (Managing Director, Leo Burnett & Target), Dan Petre (Managing Partner, D&D Research) și Anca Popescu (Qualitative Researcher/Psychologist, D&D Research), Monica Jitariuc (Co-Managing Partner, THE PRACTICE), Sorin Psatta (Integrated Communication Director, BBDO România), Răzvan Mătășel (Director de strategie și Partener, Arsenoaiei & Mătășel).

Cele cinci workshopuri au loc în perioada 29 aprilie – 27 mai, la sediul IAA România, în fiecare marți, între orele 18.00 și 21.00.

Participarea la toată seria de 5 traininguri costă 300 de euro și înscrierea trebuie făcută până pe 28 aprilie, ora 18:00.

Suma obținută va fi donată integral cauzei HELP SMARANDA (după plata impozitelor aferente).

Iată programul și descrierea celor 5 workshopuri, în ordine cronologică:

1. Marți, 29 aprilie

Dan Petre și Anca Popescu: Start up yourself. Personal Development & Talent Management

Primul training din serie pornește de la ideea că orice construcție durabilă beneficiază de un studiu bun de fezabilitate și o structură de rezistență solidă. Dacă am renunța la metaforă, am spune că un proces de dezvoltare personală și profesională ar fi ideal să se bazeze pe informații valide despre persoana în cauză.

Obiectivul principal al trainingului este creșterea, pentru fiecare participant, a nivelului de înțelegere și conștientizare a structurii de personalitate. Pentru îndeplinirea obiectivelor, participanții vor beneficia de aplicarea unui inventar de personalitate pre-eveniment.

Ca instrument de lucru este propus inventarul Singer-Loomis Type Deployment Inventory, care, pe lângă un raport individual de autocunoaștere si dezvoltare, oferă și informații despre celebrele tipologii MBTI (Myers-Briggs Type Indicator), ce vor fi pe larg detaliate în cadrul evenimentului.

2. Marți, 6 mai

Lorand Balint: Brand Strategy Session

Training-ul este centrat pe participant, asigurându-se că procesul de învățare merge mai departe de experiența individuală, invitații urmând să fie implicați, energizați și provocați de discuțiile din clasă.

Vor fi explorate teoria și aplicațiile unor concepte cheie de strategie de brand și se va lucra pe baza unui studiu de caz de la Harvard Business School: Mountain Man Brewing Company: Bringing the Brand to Light.

Chris Prangel, un absolvent MBA, a revenit acasă în West Virginia ca să gestioneze operațiunile de marketing ale companiei Mountain Man Beer, o afacere de familie pe care urmează să o moștenească în următorii cinci ani.

Mountain Man produce o singură bere, Mountain Man Lager, care e cunoscută și ca “Berea West Virginiei” și e populară în rândul clasei muncitoare. Din cauza preferințelor în schimbare ale gusturilor consumatorilor, compania se confruntă cu scăderi ale vânzărilor pentru prima data în istorie.

În contrapartidă, Chris vrea să lanseze Mountan Man Light, o versiune “light” a Mountain Man Lager, care să atragă tinerii. Totuși, întâmpină rezistență din partea superiorilor, de vreme ce brand equity-ul berii Mountain Man Lager’s este un pilon de bază pentru companie.

Întrebarea care urmează e: lansarea Mountain Man Light va crește, va reduce sau va distruge acest brand equity?

Obiectivul trainingului va fi să exploreze brand equity-ul: cum se creează acesta și cum se folosesc brandurile ca platformă pentru creștere; care sunt riscurile și beneficiile unei extensii de brand care folosește numele brandului deja existent (atât al extensiilor congruente, cât și al celor incongruente); care sunt provocările alegerii dintre date calitative și date cantitative în luarea deciziilor strategice; ce presupun canibalizarea de brand și alienarea de brand.

În cadrul workshopului vor fi dezvoltate următoarele concepte cheie: Brand equity, Brand management, Consumer marketing, Demografice, Marketing, Present value, Product differentiation, Quantitative analysis.

3. Marți, 13 mai

Monica Jitariuc:Reputația online (pentru branduri și pentru oameni)

Într-o eră în care orice om cu un cont de Twitter sau Facebook are puterea unui jurnalist de investigație, reputația brandurilor și companiilor este mai greu de apărat ca niciodată.

Într-o eră în care 24/7 chiar înseamnă conversație 24/7, brandurile au provocări mai mari ca niciodată.

Într-o eră în care oamenii întâi se caută unii pe alții pe net și apoi se uită unii în ochii celorlalți…
Gestionarea reputației online este mai importantă ca niciodată.

Workshopul Monicăi Jitariuc despre gestionarea reputației online va urmări: dos and don’ts în construirea și menținerea reputației, studii de caz internaționale și locale, situații de criză în online și gestionarea lor, exemple de bune practici și de povești de succes.

4. Marți, 20 mai

Sorin Psatta: Măria Sa, Consumatorul

Una dintre cele mai dificile întrebări grilă la cursul pe care îl ține Sorin Psatta la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării este “Prin ce e definită o piață?”, cu variantele de răspuns: produse sau servicii / consumatori / producători / distribuitori.

Motivul pentru care mulți studenți răspund greșit la întrebarea de mai sus este simplu: varianta corectă (consumatorii) este cumva împotriva bunului simț, pentru că rațiunea ne îndeamnă să credem altceva.

În întâlnirea de pe 20 mai, Sorin Psatta va discutacu participanții despre cel mai important și adesea cel mai neglijat element al procesului de marketing: Măria Sa, Consumatorul.

Trainerul promite că invitații vor afla tot ce au dorit să știe vreodată despre consumator și nu au avut curajul ori prilejul să întrebe, tips and tricks, truisme și revelatii, anecdote și stiințăpură, culese din cărți, dar și din 20 de ani de experiență, într-un cuvânt, că o să fie ca în viață, și cu bune, și cu rele.

“De garantat vă pot garanta doar un singur lucru: la sfârșitul celor 3 ore promit ca o să fim cu toții, asemenea chinezilor înțelepți, obosiți și mulțumiți”, spune Sorin Psatta.

5. Marți, 27 mai

Răzvan Mătășel: Ierarhia ideilor în comunicare. De la idee strategică la idee creativă și, nu în cele din urmă, la idee execuțională

Workshopul susținut de Răzvan Mătășel este dezvoltat pentru a lupta împotriva dispariției ideilor sau a promovării unor pseudo idei și li se adresează profesioniștilor din marcomm care operează cu idei, care sunt puși în situația de a cere, de a evalua, de a dezvolta sau de a vinde idei.

“Industria noastră trebuie să fie despre IDEE și trebuie să ne recâștigăm plăcerea și pasiunea de a descoperi sau de a promova idei interesante și eficiente. Și să nu mai vorbim de așa numitele <cioace de festival>, ci de idei care construiesc mărci și le poziționează clar în mintea și inima consumatorilor”, spune Răzvan Mătășel.

În cadrul acestui workshop, participanții vor primi răspunsuri la probleme precum: ce tipuri de idei încorporeaza o campanie de comunicare; ce criterii trebuie să folosim pentru evaluarea diferitelor idei de comunicare; care sunt pașii în dezvoltarea unei idei strategice; cum se face saltul creativ sau cum ajungem de la idee strategică la idee creativă; cum vinzi intern și extern o idee.

Înscrierile la programul de workshopuri se fac pânăluni, 28 aprilie, orele 18.00.

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Reclame

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.