Eurovision
Pasha Parfeni pentru Eurovision Moldova 2020

Pasha Parfeni revine în forță pe scena Eurovision. Artistul a intrat în cursa pentru biletul spre Rotterdam cu o piesă compusă într-un stil, care îl definește și care l-a consacrat drept avocat fidel al tradițiilor naționale și ritmurilor etnice.
Piesa My Wine scrisă împreună cu Vica Demici este simbolică pentru anul în care Republica Moldova a fost inclusă în topul celor 10 destinații gastronomice și vinicole ale anului 2020 alături de Franța, Australia și Noua Zelandă. În clipul video lansat recent Pasha apare în port stilizat în cheie națională cu elemente de dans popular alături de ansamblul folcloric Romanița și fiind însoțit de personaje culese din obiceiurile etnice moldovenești. Clipul a fost filmat la Mileștii Mici, despre care comunitatea internațională a aflat deja din cartea recordurilor Guiness ca fiind cea mai mare galerie vinicolă subterană din lume.
◦ Autorii piesei își propun să ajungă la Rotterdam nu doar pentru a etala talentul indiscutabil și vocea impecabilă a lui Pasha Parfeni. Ei și-au propus un scop și un impact mai provocator decât propria victorie, dorind să folosească scena din Rotterdam drept platformă de promovare a turismului moldovenesc și, astfel, să contribuie la anularea clișeului, care ne definește drept cea mai săracă țară din Europa.
◦ E de menționat că autorii nu sunt la prima colaborare. Acum un an Pasha Parfeni și Vica Demici au scris o piesă dedicată parinților, cântată alături de orchestra Lăutarii și maestrul Botgros. Piesa s-a bucurat de priză la public, adunînd peste o sută de mii de vizualizări, fapt care i-a făcut pe autori să concluzioneze că tandemul lor artistic e de bun augur și poartă noroc la crearea hiturilor de succes. Ei sunt siguri că aceasta se va verifica și pe scena europeană și promit o prestație de care țara noastră va fi mândră.
◦ Amintim că Pasha a mai participat la Eurovision și în 2012 unde s-a calificat în finală, ocupînd locul 5 în semi finală și locul 11 în finala concursului internațional.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Sport2 săptămâni ago
La ce post TV vedem meciul ROMÂNIA – FINLANDA
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 13-19 Iunie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 17 – 23 iunie 2022
- ADVERTORIALEo săptămână ago
PROMOȚIE ȘOC – Publici 40 Advertoriale SEO cu doar 25 lei/buc
- ADVERTORIALE4 zile ago
REVOLUȚIA ADVERTORIALE SEO cu prețuri excepționale adaptate bugetului tău!
- RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 12 iunie 2022