A-Z NEWS
Paula Seling cântă şi joacă în scenete duminică seara la ”Divertis – Serviciul Român de Comedie”
După ce duminică, 14 martie, de la 20.30, ”Divertis – Land of Jokes” aduce la Pro Tv scenete pline de umor despre personajele mondene din Hard Joke Cafe, despre Nemurici, dar şi despre politicieni, telespectatorii au parte la 21.30 de noi invitaţi la ”Serviciul Român de Comedie”.
Paula Seling şi Ovi răspund ”drepţi” la apelul agenţilor comediei conduşi de Toni Grecu şi vin în Casa PROporului în prima lor apariţie într-o emisiune de televiziune după ce au fost desemnaţi reprezentanţii României la Eurovision 2010.
Cea mai mare provocare pentru Paula Seling la ”Serviciul Român de Comedie” va fi să joace într-o scenetă propriul rol, alături de personaje deja consacrate, precum Traian Băsescu (Valentin Darie) sau Dinu Patriciu (Ducu Hâncu). Nici Ovi nu scapă de ”capcanele” agenţilor comediei, pentru că el va trebui să transmită telespectatorilor un mesaj în norvegiană… cu accent moldovenesc.
Paula Seling şi Ovi vor vorbi la ”Serviciul Român de Comedie” şi despre ce înseamnă pentru ei participarea la acest concurs internaţional, se vor întâlni cu agenţii sub acoperire care supraveghează comedia românească şi vor face cunoştinţă şi cu Flacăra violet, întâlnire care speră să le poarte noroc la Oslo. Ce alte suprize îi mai aşteaptă pe cei doi în sediul ”Serviciului Român de Comedie”, telespectatorii vor afla duminică seara, de la 21.30, la Pro Tv.
- ADVERTORIALE2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO ADAPTATE BUGETULUI TĂU!
- Vedete2 săptămâni ago
Nu se mai ascund! Denise Rifai impreună cu un bărbat celebru pe litoral
- Horoscop3 săptămâni ago
Cele două zodii care primesc vestea vieții lor în septembrie. Li se îndeplinește dorinţa cea mai mare
- Vedete3 săptămâni ago
Cum a fost dată afară Teo Trandafir și câți bani va lua de la Kanal D!
- Monden3 săptămâni ago
Fosta prezentatoare TV, Mona Nicoloci scoate la iveală informații despre rivalitatea cu Andreea Esca
- Reality Show2 săptămâni ago
Cutremur la ANTENA 1! Şoc imens la Mireasa! Celebrul post de televiziune în mijlocul unui scandal de zile mari
- Horoscop2 săptămâni ago
Cele 4 zodii care primesc puteri nebănuite de la echinocțiul de toamnă. Renasc din propria cenușă
- Horoscop2 săptămâni ago
Singurele zodii pentru care se schimbă totul până la finalul lunii septembrie. Vești bune pentru Berbeci, Lei și Fecioare
- Vedete2 săptămâni ago
Vedeta Neatza de la Antena 1, la un pas de moarte după un accident cumplit! Teo Trandafir a intervenit imediat
- Emisiuni2 săptămâni ago
Incredibil emisiunea Starea Nației prezentată de Dragoș Pătraru revine intr-un alt mod!
- Reality Showo săptămână ago
Ce a decis ANTENA 1 cu privire la reality-show-ul pe care îl aşteaptă toată țara
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 11 – 17 septembrie 2023
- TV Divertisment Show3 săptămâni ago
KANALD dă lovitura de grație ANTENEI 1 şi PRO TV-ului! Duelul audiențelor va fi crâncen! CREIERELE vs VIDEOCHATISTELE! “Parteneriatul nostru cu publicul isteț de televiziune continuă!”
- Horoscopo săptămână ago
Zodiile protejate de Dumnezeu la început de octombrie 2023. Le va merge bine pe toate planurile
- Vedete5 zile ago
Drama care l-a marcat pe Andrei Ștefănescu. Artistul a fost trădat de oamenii în care avea cea mai mare încredere: „Chinuitor”
- Vedete2 săptămâni ago
Cum a reacționat Gina Pistol după ce a văzut-o pe Irina Fodor în locul ei la Chefi la Cuțite?