Documentar
Pe 1 decembrie, PRO TV difuzează în exclusivitate documentarul eveniment Maria – inima României!

O rază de speranță. O viață dedicată Marii Uniri. O regină fără de care poate România nu ar fi asa cum o știm. Sâmbătă, 1 decembrie de la ora 18:00, românii vor avea șansa să vadă istoria prin ochii Reginei Maria, în documentarul eveniment Maria – inima României.
Documentarul aduce două premiere în filmografia națională! Pentru prima oară, telespectatorii români vor putea să audă vocea adevărată a reginei fără distorsiunile specifice cauzate de tehnologia din anii 1920. De asemenea, unii dintre cei mai buni specialiști mondiali în colorizare au lucrat intens astfel încât românii să vadă Primul Război Mondial color, în premieră, în Maria – inima României.
Pe 1 decembrie, românii o vor vedea pe femeia care a schimbat istoria așa cum era ea: pasionată, hotărâtă, independentă, empatică, șireată, dar care a avut momente în care s-a simțit izolată, cum o demonstrează cele peste 100 de jurnale și caiete completate chiar de ea. Așadar, filmul istoric va fi prezentat chiar prin cuvintele îndrăgitei Regina Maria, iar întregul șir de evenimente este în narațiunea lui Marcel Iureș.
Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei Române, istoricul Neagu Djuvara, dar și specialiști din întreaga lume (Oxford, New York, Washington, Budapesta, Florida, Moscova) vor contribui cu propriile opinii asupra influenței avute de Regina Maria de-a lungul istoriei.
“Atunci când veți citi aceste rânduri, voi fi trecut deja pragul tăcerii eterne. Am devenit a voastră în bucurie și necaz. Când mă uit înapoi, e greu să spun ce a fost mai intens: bucuria sau mâhnirea. Cred, totuși, că bucuria, însă necazul a fost prea lung.”, spunea Regina Maria în anul 1938.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
Lasă un răspuns
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ACASĂ pentru săptămâna 01 – 07 august 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 01 – 07 august 2022
- EVENTSo săptămână ago
Dj Lucian&Geo vor fi alaturi de celebrii Martin Garrix ,Timmy Trumpet si Afrojack, la un festival international
- RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 30 iulie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 29 iulie – 04 august 2022
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Feli lanseaza “Cand te țin în brațe”
Wtf dude alberth
27 noiembrie 2018 at 03:05
Oare cand va transmite si pro tv ul program ele sale in 4k cum e normal?!!