Connect with us

Film

Pe 19 Aprilie, maraton de filme de cinci stele la Pro Cinema (galerie foto)

Published

on

 

Meg Ryan şi Matthew Broderick, Hugh Jackman, Christian Bale şi Scarlett Johansson, Viggo Mortensen, Ed Harris şi William Hurt şi o pleiadă de regizori celebri – aceasta nu este o incursiune pe Bulevardul Stelelor de la Hollywood, ci sunt chiar vedetele cu care telespectatorii Pro Cinema se pot întîlni pe 19 aprilie, la cea de-a şasea aniversare a postului dedicat cinefililor.

De la ora 18:00, „Dependentii de dragoste” („Addicted to Love”) Meg Ryan şi Matthew Broderick dau startul sărbătorii de la Pro Cinema într-o comedie devenită deja clasică. Ce îmbîrligate sînt iţele unei idile şi cum te poartă iubirea exact unde te aştepţi mai puţin, dar unde îţi doreşti mai mult telespectatorii Pro Cinema vor afla de la Meg Ryan şi Matthew Broderick în comedia romantică „Dependenti de dragoste”.

De la ora 20:00, telespectatorii Pro Cinema vor putea urmări, în premieră la o televiziune comercială, drama/thriller „Prestigiul” („The Prestige”). De două ori nominalizat la premiul Oscar, ,,Prestigiul” l-a reunit din nou pe Christopher Nolan cu actorii Christian Bale şi Michael Caine, cu care regizorul lucrase la ,,Batman:Inceputuri”. Hugh Jackman, Scarlett Johansson, dar şi David Bowie mai pot fi văzuţi în povestea magică semnată de Christopher Nolan.
Doi tineri magicieni, charismaticul Robert Angier (Hugh Jackman) şi Alfred Borden (Christian Bale), unul dintre cei mai talentaţi iluzionişti, sînt prieteni şi parteneri pînă într-o noapte cînd numărul lor de cel mai mare impact merge prost.
Într-o lume în care concurenţa transformă şi cea mai trainică prietenie într-o rivalitate mortală, nu trece mult pînă cînd între Angier şi Borden nu mai există altceva decît dorinţa de a află secretele celuilalt şi de a deveni magicianul numărul 1 al Londrei începutului de secol XX, dar şi al lumii. Însă într-o lume a iluziilor, nimic nu este ceea ce pare, iar cel mai spectaculos truc va fi acela care va putea asigura magicianului nu numai supremaţia în breaslă, ci şi supravieţuirea.
De la ora 22:45, telespectatorii Pro Cinema au întîlnire cu Viggo Mortensen prezent într-un thriller de două ori nominalizat la premiul Oscar – ,,Umbrele trecutului” (,,A History of Violence”).
Fiecare are ceva de ascuns, însă unele secrete pot arunca în aer întregul univers al celui care-l păstrează. Este cazul lui Tom Stall (Viggo Mortensen), patronul unui mic restaurant, care duce o viaţă liniştită alături de soţia sa, Edie, şi cei doi copii ai lor, Jack şi Sarah. Tom Stall a avut o viaţă perfectă, însă aceasta pînă în momentul în care a devenit …eroul comunităţii în care trăieşte. După ce ucide doi hoţi care îi ameninţau proprietatea, Tom ajunge pe primele pagini ale ziarelor şi totodată unul dintre cei mai respectaţi cetăţeni.

Însă, într-o seară, Tom primeşte vizită unui bărbat misterios, care-i dezvăluie nişte lucruri uluitoare – Tom a fost asasin plătit în slujba Mafiei, o persoană pe care ei o căutau de mult. Este vorba doar despre o confuzie, sau acesta este un trecut pe care Tom vrea să-l nege?
Maria Bello, Ed Harris şi William Hurt sînt partenerii lui Viggo Mortensen în acest thriller. „Umbrele trecutului” a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, iar William Hurt a fost nominalizat la acelaşi premiu, categoria „cel mai bun actor într-un rol secundar”. Filmul a mai primit nominalizări la premiile Bafta, Globul de Aur, la Festivalul de Film de la Cannes şi la premiul Cesar.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Film

Poveste de Crăciun în București, alături de “Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri”

Published

on

 

Cui nu îi plac filmele Disney? Toată lumea iubește prințesele frumoase, tinerii curajoși, animalele simpatice vorbitoare și poveștile pline de aventură și iubire din aceste filme. Iar finalurile fericite ne fac să zâmbim, indiferent cât am fi de supărați sau stresați. Aceste povești ne absorb în realitatea de ”atunci și acolo” și ne fac să trăim experiențe de care noi nu avem parte ”aici și acum”.

Cu prilejul lansării în cinematografe a filmului „Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri” – cea mai nouă și mai spectaculoasă producție Disney –, Forum Film România a organizat o ședință foto specială. Vedetele, alături de copiii lor, au intrat cu emoție și bucurie în poveste, descoperind tărâmurile de basm din film: Ținutul Florilor, Ținutul Dulciurilor și Ținutul Fulgilor de Nea, reimaginate în spațiul magic de la Atelier Florens. 

Iar această călătorie în cele trei tărâmuri a fost una de neuitat pentru Anca Sînă Serea, Roxana Ciuhulescu, Ela Crăciun, Ioana Papadopol, Tily Niculae, Simona Dragomir, Ramona Solomon, Livia Graur, Eli Roman, Cristina Șișcanu, Alina Dumitru, Andra și Răzvan Gogan, fiind imortalizată în imagini minunate de către Lilebuba Photography.

Filmul „Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri” este distribuit de Forum Film România și rulează la cinema în format 3D, în varianta subtitrată și dublată.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

,,Robin Hood” a ţintit spre primul loc în box office-ul românesc

Published

on

 

Noua aventură „Robin Hood”, cu Taron Egerton şi Jamie Foxx în rolurile principale, conduce detaşat în clasamentul box office-ului românesc, după ce filmul a fost vizionat în primele sale zile pe marile ecrane de 36.961 spectatori şi a generat încasări în valoare de 767.995 lei.

Despre această reinterpretare a legendarului personaj, actorul Taron Egerton este de părere că după ce a citit scenariul a rămas cu un puternic sentiment că personajul său, Robin Hood, este mult mai mult decât ceea ce ştie publicul despre el. În viziunea actorului principal, Robin Hood este un om aflat într-un permanent conflict, între viitorul sufletului său şi descoperirea propriului foc interior, a propriei îndemânări. ,,Pentru mine, Robin Hood este un personaj foarte pertinent în realitatea cotidiană a vremurilor noastre, aşa că pentru mine scenariul a fost deopotrivă emoţionant şi distractiv”, a declarat Egerton.

Robin din Loxley (Taron Egerton), un misionar care își pierde întreaga identitate din cauza războiului, și camaradul sau Moorish (Jamie Foxx) plănuiesc împreună o revoltă fără precedent împotriva reprezentanților corupți ai coroanei britanice într-o acțiune amețitoare care îmbină confruntările epice cu o poveste de dragoste memorabilă.

Un blockbuster plin de acţiune şi umor, filmul ,,Robin Hood” este o producție Summit Entertainment și Appian Way/ Safehouse Pictures, în asociere cu Thunder Roads Films, care a avut premiera pe marile ecrane din țară pe 7 decembrie, fiind distribuit de Vertical Entertainment.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

Vertical Entertainment prezintă „Aquaman” din 21 decembrie la cinema

Published

on

 

O producţie Warner Bros. Pictures, regizată de James Wan, mult aşteptata acţiune „Aquaman” îl aduce pe Jason Momoa în centrul unei aventuri epice, cu efecte vizuale copleşitoare ce reconstruiesc imperiul subacvatic al celor şapte mări.

Jumătate om, jumătate zeu al mării, Arthur Curry (Momoa) va trebui să îşi dezvăluie adevărata identitate, să îşi folosească puterile pentru a ajuta omenirea şi să îşi accepte statutul predestinat, acela de rege al Atlantidei.

Alături de Jason Momoa, din distribuţie mai fac parte Amber Heard care o interpretează pe Mera, o luptătoare neînfricată; Willem Dafoe ca Vulko; Patrick Wilson ca Orm, actualul conducător al regatului subacvatic; Dolph Lungren ca Nereus şi Nicole Kidman în rolul mamei lui Arthur.

James Wan regizează filmul după un scenariu semnat de David Leslie Johnson-McGoldrick şi Will Beall, după o poveste scrisă de Geoff Johns, James Wan şi Will Beall, inspirată din personajele DC, „Aquaman” creat de Paul Norris şi Mort Weisinger. Filmul este produs de Peter Safran şi Rob Cowan, cu Deborah Snyder, Zack Snyder, Jon Berg, Geoff Johns şi Walter Hamada în calitate de producători executivi.

„Aquaman” are premiera în cinematografele din ţară pe 21 decembrie, în format 3D şi IMAX 3D.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending