Reality Show
Pentru a doua oară la Mâncare pe care, doi concurenți au împărțit premiul, ACASĂ

O nouă serie de cine din cadrul emisiunii Mâncare pe care s-a încheiat vineri seară. Cinci concurenți s-au luptat de luni până vineri, de la ora 20:00, Acasă, atât pentru titlul de „Cea mai bună gazdă a unei petreceri la cină”, cât și pentru premiul de 5.000 de lei, care a fost împărțit între doi participanți! Eduard Macovei și Ana Maria Gherase au acumulat câte 63 de puncte și prin urmare, au fost nevoiți să împartă râvnitul titlu de gazdă perfectă.
Designerul de haine Ana Maria Gherase și-a delectat invitații cu tartar de somon, frigărui de creveți, piept de rață cu piure de cartof dulce, sos de portocală și brioșe. Pe lângă un meniu delicios, gazda a pregătit multe surprize pentru oaspeții săi. Aceasta i-a întâmpinat cu cocktailuri și un shooting video realizat de o cameră care filma 360 de grade: „Mi-a plăcut cum ne-a întâmpinat cu acea platformă cu ring light. A fost foarte interesant, o experiență de care m-am bucurat”, a declarat Emilia. Mai mult decât atât, Ana Maria a oferit meniuri sub forma unor invitații de nuntă, s-a îmbrăcat într-o rochie de mireasă și a făcut o demonstrație de dans al mirilor în pași de salsa.
Ce au avut Ana Maria și Eduard în comun a fost un concurs organizat drept surpriza serii. Concurenta și-a supus invitații la un concurs de dans pe perechi, care a fost câștigat de Emilia Micu și Radu Ene. Totuși, Eduard Macovei nu a fost încântat de surpriză: „Momentul cu dansul a fost pe gustul meu până a trebuit să mă ridic și eu să dansez”, a povestit acesta. În aceeași ordine de idei, Eduard și-a invitat oaspeții să joace darts, el fiind un profesionist în domeniu, iar Ana Maria a fost câștigătoarea trofeului oferit de Eduard: „Ne-a bătut de ne-a uscat”, a mărturisit Radu despre victoria acesteia.
În ceea ce privește cina jucătorului profesionist de darts, meniul a fost unul inspirat din gastronomia Sri Lankeză și a constat în supă Tom Yum, vită cu orez și curry, și Sago pudding. „Pe mine mă depășește tot meniul tău, mă simt de parcă sunt în altă țară”, i-a mărturisit Emilia gazdei. Ana Maria a recunoscut meritele adversarului său: „Astăzi mi-ai prezentat o bucătărie nouă și feluri de mâncare pe care nu le-am mai încercat până acum, m-ai introdus în arta culinară” și nu a ezitat să-i dea chiar ea vestea cea mare: „Eduard, împărțim locul 1!”.
Nu ratați o nouă serie de cine delicioase, surprize neașteptate și concurenți gata să demonstreze că ei sunt gazda perfectă, doar în cadrul emisiunii Mâncare pe care, de luni până vineri, începând cu ora 20:00, Acasă. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.
- Reality Show4 zile ago
PRO TV în război cu KANAL D! Cele două posturi de top luptă pentru supremație! Survivor în duel cu noul show fenomen de la KANAL D. După ce le-a „furat” turcilor Survivor PRO TV le fură şi startul! Ce va alege publicul
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- AUDIENȚE TV6 zile ago
America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Program TVo săptămână ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 1 – 7 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Emisiuni2 săptămâni ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- Analize Audiente TV6 zile ago
PRO TV a fost lider incontestabil de audiență!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- Timp Liber4 zile ago
Micuța ploieșteancă Theoris Darya luptă, de 11 luni, să învingă cancerul. Fetița are nevoie de transplant.
- Concerte2 săptămâni ago
Maria Clara va asteapta la Concert Magic Christmas
- Program TVo săptămână ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 1 – 7 decembrie 2023
- Reality Showo săptămână ago
KANAL D pregăteşte cel mai inedit reality de aventură! Miza este uriaşă 1.000.000 de lei! Lovitură fatală pentru PRO TV! Celebrul post va „spulbera” concurența cu cel mai mare experiment social televizat din istoria televiziunii!
- Program TV5 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 04 – 10 Decembrie 2023