Connect with us

Aseară au continuat audițiile pe nevăzute la Vocea României, iar opt concurenți și-au găsit câte un loc într-una dintre cele patru echipe. Telespectatorii au avut parte de un show incredibil, voci puternice, vibrație, comentarii surprinzătoare ale antrenorilor, multă emoție și entuziasm.

Ce audienta a inregistrat show-ul?

Pe întreaga durată de difuzare, 20:30 – 23:00, la nivel național, peste 1.8 milioane de telespectatori au urmărit competiția în care doar vocea contează, iar în minutul de maximă audiență, de la 21:00, cea mai bună competiție a vocilor a reuşit să aducă în faţa televizoarelor peste 2.3 milioane de români.

A șasea ediție a noului sezon Vocea României a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 13.5 puncte de rating și 32% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, Antena 1 cu X Factor, care a obţinut 7.7 puncte de rating și 18.3% share.

ECHIPA VOCEA ROMANIEI PRO TV

ECHIPA VOCEA ROMANIEI
PRO TV

Voci puternice, reacții savuroase și determinare

Lupta concurenților pentru un loc în #echipatudor, #echipaloredana, #echipasmiley și #echipamoga devine din ce în ce mai intensă. Antrenorii au avut încă o misiune grea aseară, dar au reușit să ducă mai departe în competiție încă opt voci senzaționale. Reacțiile și replicile lor au fost de cele mai multe ori amuzante, iar argumentele pentru a-i atrage pe cei mai buni în echipele lor au fost ascultate cu atenție și răsplătite pe măsură.

Iulian Selea a deschis cea de-a șasea seară de audiții pe nevăzute. Concurentul a cântat o melodie care necesită o tehnică vocală de excepție, Take me to church, și a reușit să o impresioneze pe Loredana cu timbrul său grav. Antrenoarea a fost singura care s-a întors pentru Iulian și, fascinată de apariția lui, i-a spus: “La 16 ani cânți foarte frumos și ți-ai ales o piesă deosebită, o piesă nu tocmai ușoară. Mă surprinde și apariția ta, ai un look extraordinar!”

Paula Rotar a interpretat într-o manieră proprie melodia Sail și i-a sedus pe Smiley, Loredana și Tudor cu vocea sa, care s-au întors pentru a o convinge să meargă în echipa lor. “Ești cam genul meu. Voce ai, e clar! Și, doresc să scoatem actoria din sufragerie și s-o punem pe sticlă și în cântat.”, i-a spus Tudor. Chiar dacă i-a fost greu să-și stăpânească emoțiile, concurenta a ales să meargă mai departe în competiție, spre marele trofeu Vocea României, alături de Tudor.

Antrenorii au fost fascinați aseară de vocea Norei Deneș, care a cântat din spatele cortinei melodia Highway to hell. Tudor, Loredana, Smiley și Moga s-au întors pentru ea, iar lupta a început. Antrenorii au venit cu fel de fel de argumente pentru a o convinge să li se alăture. “Am simțit energia pe care mi-ai transmis-o, mi-a plăcut foarte tare interpretarea ta, și, de obicei, îmi place să mă bat pe vocile rock cu Tudor. Nu pot să-l las niciodată singur.”, i-a spus Smiley, alături de care Nora merge mai departe în competiție.

Cu toate că a fost extrem de emoționat, Adrian Tănase a cântat impecabil melodia When a man loves a woman și a reușit să întoarcă trei scaune. Moga, Smiley și Tudor au negociat cu el minute în șir și i-au explicat de ce ar trebui să aleagă echipa lor. “Mi se pare că ai cântat piesa asta foarte bine, ți-ai structurat părțile, ți-ai dozat bine aerul. Ai și un ambitus destul de ofertant. Mi-a plăcut foarte mult cum ai cântat.”, i-a transmis Moga, în echipa căruia Adrian a decis să meargă.

Luciana Ștefan a interpretat piesa Trouble with my baby și a reușit să creeze momente spectaculoase în cântec. Vocea ei puternică i-a determinat pe Moga și Loredana să se întoarcă și să înceapă lupta pentru ea. “Mie mi-a plăcut foarte mult că ai energie, poftă de cântat și că ai dat viață piesei. A fost o poveste și de aia m-am întors. Mi-aș dori să faci parte din echipa mea!”, i-a spus Moga, care a reușit să o ia pe Luciana în echipă.

Modul în care Ibitoye Oluwatobi (Tobi) a cântat melodia A man’s world l-a convins pe Tudor să se întoarcă foarte repede, urmat fiind de Smiley. Cei doi antrenori s-au ridicat în picioare la finalul momentului și au aplaudat interpretarea concurentului. Încântat de vocea lui Tobi, dar și de apariția sa, Smiley i-a spus: “Bine ai venit! Chiar te vreau în echipa mea! Sunt de-a dreptul uluit de interpretarea ta. E fix o piesă de interpretare asta, de feeling. Dacă nu ai feeling, nu ai cum să faci piesa asta să strălucească.”. Tobi, convins fiind că alături de Smiley va face o treabă extraordinară la Vocea României, a decis să meargă mai departe în echipa antrenorului.

Vocea Romaniei Brasov

[nextpage title=”continuarea pe urmatoarea pagina!”]

Chiar dacă nu a fost cea mai bună zi a ei, Tonina Tarnosche a interpretat aseară melodia Walking in Memphis și a reușit să o convingă pe Loredana că merită să meargă mai departe. Antrenoarea  a crezut în calitățile vocale ale concurentei și i-a spus: “Aș vrea să le demonstrezi în etapa următoare că ai o voce foarte caldă, foarte frumoasă și un suflet pe măsură. Nu contează vocea dacă nu e dublată de un caracter pe măsură. E o energie pe care o simți. Vocea e oglinda sufletului.”

Și Delia Pitu se numără printre concurenții care continuă experiența Vocea României. Concurenta a cântat melodia If I ain’t got you, iar Moga și Tudor s-au întors și au făcut tot posibilul să o ia în echipa lor. “Cred că e mult de lucru și cred că ți-ar prinde bine să lucrezi cu mine. Ne merităm unul pe altul cumva. Mie îmi plac provocările și la asta mă gândeam înainte să apăs pe buton.”, i-a transmis Tudor, în echipa căruia Delia va merge mai departe.

Încă opt concurenți și-au găsit aseară un loc într-una dintre cele patru echipe. Fiecare antrenor a adus câte două voci de excepție în echipa sa, iar după cea de-a șasea rundă de audiții pe nevăzute, Tudor are 13 concurenți, Smiley și Moga au câte 12, iar Loredana 11 concurenți.

Vocea României revine săptămâna viitoare cu ultima ediție de audiții pe nevăzute. Au mai rămas foarte puține locuri, așteptările antrenorilor sunt din ce în ce mai mari, iar concurenții vor face tot posibilul să impresioneze și să intre în lupta pentru marele trofeu Vocea României și premiul de 100.000 de euro.

Platoul Vocea Romaniei PRO TV

Platoul Vocea Romaniei PRO TV

Cele mai importante momente din timpul emisiunii pot fi vizionate pe site-ul oficial al show-ului, vocearomaniei.protv.ro sau integral pe voyo.ro.

Pentru experiența completă Vocea României, descărcați aplicația PRO TV, gratuit, din App Store și Google Play. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii pot afla noutăți despre antrenori, îi pot cunoaște mai bine pe concurenți și își pot alege favoriții la Vocea României.

Comentarii

Analize

Kanal D, pe primul loc in preferintele publicului cu editia de duminica a emisiunii “Asta-i Romania!”

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Editia de duminica a emisiunii de reportaje “Asta-i Romania!” a plasat Kanal D pe primul loc pe podiumul audientelor, telespectatorii au ales ca prima optiune materialele din emisiunea prezentata de Mihai Ghita. Ieri, pe parcursul difuzarii “Asta-i Romania”, Kanal D s-a pozitionat pe primul loc in topul televiziunilor, atat pe targetul National, cat si All Urban.

            Peste 593.000 de romani din intreaga tara au urmarit in medie, in fiecare minut al difuzarii, emisiunea “Asta-I Romania!”. Minutul de maxima audienta, atins la 15:05, a adunat in fata micilor ecrane, la Kanal D, peste 762.000 de fani.

            Duminica, in intervalul orar 14:30 – 16:00, Kanal D a fost lider de audienta pe doua segmente de public, inregistrand 3,4% rating si 12,4% cota de piata, pe targetul National, si 2,0% rating si 8,2% cota de piata, pe targetul All Urban.

            ​Unul dintre subiectele care au starnit interesul telespectatorilor in editia de duminica a emisiunii “Asta-I Romania!” a fost prezentarea cazului cutremurator de sclavie din Maramures, ce a socat o tara intreaga. Asemeni intamplarilor care au facut inconjurul lumii, in celebrul caz Berevoiesti, Arges, si de data aceasta a fost vorba despre sclavi si de stapanii lor care fac legea, la vedere, fara nicio teama de lege, de autoritati. 

 

All UrbanChannelsRtg%Shr%Rtg(000)
 Kanal D2,08,2187
 Romania TV1,87,5172
 Antena 31,45,9134
ASTA-I ROMANIAPro TV1,45,8132
14:30-16:00Antena 11,35,3122
Source: Kantar Media Romania    
Date: 28.06.2020    
     
     
NationalChannelsRtg%Shr%Rtg(000)
 Kanal D3,412,4593
 Romania TV2,07,3349
 National TV1,55,7272
ASTA-I ROMANIAAntena 11,45,1245
14:30-16:00Pro TV1,34,8231
Source: Kantar Media Romania    
Date: 28.06.2020    

 

Comentarii

Continue Reading

Analize

Kanal D a dat din nou lovitura, statia a fost lider de audienta

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Stirile Kanal D de la ora 12:00, in preferintele telespectatorilor. Kanal D, pe primul loc, la nivel National si All Urban

Stirile Kanal D de la ora 12:00 de ieri, 25 iunie, a fost prima optiune a telespectatorilor, Kanal D clasandu-se pe primul loc in topul televiziunilor din Romania. Conform  datelor furnizate de Kantar Media, Kanal D a fost lider de piata cu Stirile Kanal D, atat in randul publicului din intreaga tara, cat si la orase. In ceea ce priveste targetul Comercial, statia s-a pozitionat pe locul doi in preferintele telespectatorilor.

            Stirile Kanal D de pranz, prezentate de Ilinca Obadescu au fost urmarite ieri, in medie, in fiecare minut al difuzarii, de peste 398.000 de fani. Minutul de maxima audienta, atins la 12:57, a adunat in fata micilor ecrane, la Kanal D, peste o jumatate de romani (509.000).

            ​Joi, in intervalul orar  12:00 – 13:00, Kanal D a inregistrat 2,3% rating si 14,9% cota de piata, pe targetul National, 1,9% rating si 14,0% cota de piata, pe targetul All Urban, si 1,6% rating si 17,4% cota de piata, pe targetul Comercial.

Comentarii

Continue Reading

Analize

Kanal D, lider absolut de audienta cu „Teo Show”!

Avatar

Published

on

        „Teo Show”,  emisiunea prezentata Teo Trandafir si Bursucu, la Kanal D,  se afla pe primul loc in preferintele telespectatorilor, fiind urmarita de sute de mii de romani la fiecare difuzare.

        Luni, 22 iunie, Kanal D s-a clasat pe primul loc in topul televiziunilor din Romania, cu „Teo Show”, pe toate categoriile de public monitorizate, conform datelor furnizate de Kantar Media.

        Aproape o jumatate de milion de fani (456.000) au urmarit editia de ieri a show-ului, in medie, in fiecare minut al difuzarii. Minutul de aur (15:00) a adunat in fata micilor ecrane, la Kanal D, peste 677.000 de telespectatori din intreaga tara.

        ​Ieri, in intervalul orar 15:00 – 17:00, Kanal D si-a adjudecat pozitia de lider de piata, inregistrand 2,6% rating si 13,1% cota de piata, pe targetul National, 2,4% rating si 11,5% cota de piata, pe targetul All Urban, si 1,7% rating si 15,2% cota de piata, pe targetul Comercial.

 

Comentarii

Continue Reading

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0