Connect with us

Emisiuni

Pepe și fiica sa, Maria, au câștigat ultima ediție “Aici eu sunt vedeta” a acestui sezon

Published

on

 

Pepe și fiica sa cea mare, Maria (5 ani), au câștigat joi seara, la Antena 1, ultima ediție “Aici eu sunt vedeta” a acestui sezon. Interpretul de muzică latino și drăgălașa sa fetiță au demonstrat, pe parcursul amuzantelor probe ale emisiunii prezentate de Dan Bittman, că se cunosc suficient de bine unul pe celălalt cât să câștige 8.000 de lei, bani pe care îi vor dona unei familii cu trei copii, ai căror mamă are mari probleme de sănătate.

 

Seara a fost una relaxantă și amuzantă pentru fostul prim-ministru Petre Roman, fosta prezentatoare TV Vica Blochina și interpretul de muzică latino Pepe, cei trei părinți celebri care au venit la “Aici eu sunt vedeta” alături de copiii lor, Petrus (8 ani), Edan (10 ani) și Maria (5 ani). Cu acest prilej, cei trei părinți au aflat uneori cu surprindere, alteori cu destindere și încântare, ce cred cu adevărat copiii lor despre ei și ale lor obiceiuri.

 

Astfel, de la fiul  său, Petrus, am aflat că lui Petre Roman, inginer energetician de meserie, nu-i place risipa și, cum prinde ocazia, stinge toate luminile prin casă, dar și că iubește drumețiile și merge pe munte săptămânal. Edan, fiul Vicăi Blochina și al fostului fotbalist Victor Pițurcă, a spus despre mama sa că este dependentă de uleiul de cocos, pe care-l ia cu ea oriunde merge în lumea aceasta și că este mândră de posteriorul său bombat, realizat în urma unei intervenții estetice. Nici Pepe nu a fost “iertat” de fiica sa, Maria. Aceasta a spus că tatăl său se bronzează în cuptor, că a apărut la rubrica de matrimoniale și că obișnuiește să se parfumeze foarte mult.

 

Ultima ediție a acestui sezon l-a avut ca invitat special pe celebrul fost portar Rică Răducanu, care a povestit cum și-a uitat fiul, în vârstă de doar câțiva ani,  în mașină, într-o zi de vară caniculară. Printr-o intervenție video din Dubai, unde lucrează ca secund al antrenorului Cosmin Olăroiu, Cătălin Necula a confirmat că tatăl său l-a uitat în mașină și că a fost recuperat de acesta abia după trei ore.

Show-ul “Aici eu sunt vedeta” va reveni, anul viitor, cu un nou sezon, numai la Antena 1.

 

Foto Credit: ANTENA 1

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Din 21 octombrie, la Antena Stars, Gabriela Cristea va prezenta emisiunea Like a star!

Published

on

 

Gabriela Cristea, una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de la noi, va reveni, începând din 21 octombrie, pe micile ecrane, la cârma emisiunii Like a star!, de la Antena Stars.  

Aceasta le propune telespectatorilor un experiment social media, în care 12 concurenţi (6 fete şi 6 bãieţi), ce vor locui împreunã în toatã aceastã perioadã, vor avea drept scop atragerea unui numãr cât mai mare de urmãritori pe o platformã social media. Emisiunea va fi difuzatã de luni pânã vineri, în intervalele 18:45-20:45 şi 00.00–01.00 şi sâmbãta, de la 18:45 la 20:45.

„Mă bucur tare mult că mă întorc în televiziune şi, mai ales, mă bucur că o fac într-un proiect în care cred mult. Cred cã suntem cu toţii de acord cã platformele social media au devenit parte din viaţa noastrã. Trebuie sã recunosc cã viaţa ni s-a schimbat foarte mult de când am devenit pãrinţi pentru a doua oarã, însã mã simt pregãtitã 100% sã revin pe piaţa media. Am toatã susţinerea soţului meu, ceea ce este cel mai important pentru mine în acest moment. Consider cã experienţa mea în televiziune mã va ajuta atât pe mine, sã mediez conflictele sau situaţiile confuze care ar putea apãrea în casã, cât şi pe ei, pentru cã sunt hotãrâtã sã le pun la dispoziţie toate sfaturile mele pentru a-i ajuta pe cei 12 concurenţi sã se afirme! Va fi un experiment social interesant, pe care abia aştept sã îl descoperim împreunã, cãci vã dau întâlnire zilnic!”, a declarat gazda emisiunii.

Zilnic, în casa Like a star!, cei 12 concurenţi vor trebui sã pregãteascã un moment video care sã îi punã cât mai bine în valoare, prin orice mijloace artistice, creative şi originale, în faţa camerei de filmat, şi prin intermediul cãruia sã îşi atingã scopul: sã atragã simpatia publicului şi, implicit, un numãr cât mai mare de urmãritori pe conturile personale de Instagram.

La sfârşitul fiecãrei sãptãmâni, în cadrul ediţiei de galã, difuzatã sâmbãta, de la 18:45 la 20:45, se va nominaliza un star al sãptãmânii, bazat pe votul celor din casã. Star-ul sãptãmânii primeşte o stea şi dreptul de a stabili regulile în casã timp de o sãptãmânã. La fiecare eliminare sau abandon, un nou concurent va avea ocazia sã intre în casã, astfel cã în toatã perioada difuzãrii castingul rãmâne deschis.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

PRO TV: Astăzi, la MasterChef, concurenții gătesc cu biletul de eliminare pe masă!

Published

on

 

După o săptămână dificilă în urma căreia doi concurenți au părăsit competiția, în această seară, de la ora 22:30, cei 12 concurenți rămași în emisiune continuă lupta pentru marele premiu și pentru titlul de MasterChef! Surpriza serii va consta în faptul că prima proba a săptămânii va fi una pentru eliminare. 

În prima parte a probei, concurenții vor fi nevoiți să pregătească mâncarea la pachet pentru fiecare dintre cei trei jurați. După ce Chef Hadad, Chef Chelaru și Cosmin Tudoran le vor povesti concurenților ce-și doresc să mănânce, provocarea de a găti toate felurile de mâncare îi va trece pe cei din Top 12 prin cele mai diverse stări. După ce jurații le vor spune că au fost dezamăgiți de prestația lor, unul dintre concurenți va declara: ”am avut două mâini stângi”.

Una dintre concurente va oferi declarația emoționantă a serii: ”Aici mi-am găsit familia, sper să nu plec acasă!”, va spune Diana Ungureanu. Dacă va reuși ea să le demonstreze juraților că merită să ajungă în următoarele etape sau va folosi biletul de întoarce spre casă în această seară, vedem astăzi.

De la 22:30, la PRO TV, începe o nouă săptămână în care cei 12 concurenți rămași în competiția MasterChef vor să le demonstreze celor trei jurați că sunt cei mai buni și că merită să ajungă în marea finală!

MasterChef – Gătește fără egal!

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

“Roata Norocului” intra in casele telespectatorilor cu noi editii, incepand din 6 octombrie, la Kanal D

Published

on

 

Incepand de azi, 6 octombrie, de la ora 20:00, show-ul concurs “Roata Norocului”, care bucura telespectatorii, dar si sute de participanti norocosi, intra in casele telespectatorilor, cu noi editii. Bursucu si Ana-Maria Barnoschi, gazdele emisiunii concurs, urmarita de milioane de telespectatori, editie de editie, sunt gata sa dea startul la filmari, intr-o formula care va da dependenta la distractie.

Concurenti norocosi, premii uriase, adrenalina, muzica si divertisment de calitate, acestea sunt ingredientele perfecte pentru serile de duminica, la “Roata Norocului”.

Show-ul “Imi place dansul” va fi putea fi urmarit in continuare, in fiecare sambata, de la ora 22:00. Evolutiile spectaculoase ale concurentilor din emisiunea prezentata de Victor Slav si Cristina Mihaela Dorobantu vor impresiona telespectatorii in fiecare sambata, de la ora 22:00. In editia din acest weekend a competitiei de dans, concurentii vor performa pe melodii celebre, din cinematografia internationala.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending

%d blogeri au apreciat: