Connect with us

Companii

Peste 200 de refugiati ucraineni inscrisi la cursurile gratuite de limba romana si engleza oferite de Eucom

Published

on

Reclame

Compania EUCOM crede în unitate, în legătura dintre oamenii de pretutindeni și în frumusețea fiecărei culturi și fiecărui popor în parte.

Astfel, reprezentanții companiei au luat decizia de a sprijini refugiații ucraineni care în aceste momente au nevoie de suportul lumii. Anul acesta, pe parcursul a trei luni, centrul de limbi străine a oferit cursuri gratuite de limba română și engleză pentru refugiații ucraineni de pe teritoriul României.

Astfel, aceștia se vor putea integra mai ușor în locurile unde au fost nevoiți să se relocheze. Cursurile s-au desfășurat online, sub îndrumarea a doi traineri de origine ucraineană. S-au înscris peste 200 de persoane la cursuri, formându-se 5 grupe de limba română și 6 grupe de limba engleză.

Cele 11 grupe formate au avut alocate un total de 220 de sesiuni, iar investiția companiei Eucom în acest proiect se ridică la suma de 20.000 Euro.
„La Eucom, ne dorim să fim „your bridge to the world”. Asta suntem, așa unim oamenii, limbile, culturile diferite și acest proiect este în concordanță cu viziunea noastră de a ajuta 1 milion de oameni să progreseze în viața personală și profesională.

Sunt o mulțime de refugiați care rămân în România pentru a se adăposti de război și își caută joburi, iar limba poate fi un impediment în găsirea unui loc de muncă.

De aceea, ne-am dorit ca prin cursurile de română, respectiv engleză, pe care le-am oferit gratuit, să îi putem ajuta să se acomodeze mai ușor aici și să le creștem șansele de a-și găsi un job. Acest proiect a avut un dublu scop, pe lângă cel de a le facilita ucrainenilor adăpostiți în România integrarea la noi în țară, am vrut să venim și în sprijinul celor care au experiență în acest domeniu și își doresc să-și continue activitatea profesională în România, iar în acest sens am cooptat-o în echipa noastră pe Maryna, ucraineană care s-a mutat în România în luna martie și care a fost trainerul de engleză pentru acest proiect.

Pe lângă ea, am cooptat și alți traineri ucraineni care acum sunt parte din echipa Eucom și lucrează alături de noi pentru diverse proiecte.” Delia Dragomir, CEO & Co-founder Eucom.
Majoritatea cursanților de origine ucraineană s-au înscris la cursurile de limba română și își doresc să își continue studiile.

Tocmai de aceea, reprezentanții Eucom explorează ideea de-a continua acest proiect, organizând și alte module de cursuri gratuite, atât pentru limba română cât și pentru limba engleză.
„Am avut ocazia să particip la cursurile online de limba română, organizate de Eucom și implementate prin eforturile profesoarei Inna Dobre.

Sunt infinit recunoscătoare pentru asta. Din păcate, conflictul din țara mea continuă și sunt nevoită să rămân în România și odată cu asta trebuie să mă integrez în societatea românească. La baza acestei integrări poate fi doar limba, iar cursul oferit de Eucom acoperă nevoile imediate pe durata șederii mele în România.”, a declarat Valerii, cursantă de origine ucraineană.
Eucom este cel mai mare furnizor de cursuri de limbi străine pentru sectorul corporate din România.

Afacere 100% românească, co-fondatorii Delia și Silviu Dragomir au pus bazele companiei în 2002, pentru a răspunde nevoilor și provocărilor companiilor aflate în plină expansiune și integrare în mediul de afaceri globalizat. Anual, echipa Eucom livrează peste 1.000.000 ore de training si evaluari, având la nivelul anului 2021 peste 50.000 de participanți, precum și persoane care au fost evaluate, de la peste 90 de companii client din varii domenii de activitate. Mai multe informații aici.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar18 ore ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV7 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?7 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending