Reality Show
Peste 30 de copii vor avea parte de Visuri la cheie, diseară, într-o ediție specială de Crăciun

Într-o perioadă în care binele nostru și al celor dragi primează în fața tuturor lucrurilor care se întâmplă în jur, echipa Visuri la cheie a pregătit o altfel de renovare… una pentru viitorul copiilor. De la 20:30, într-o ediție specială a emisiuni, 30 de copii vor avea parte de momente speciale. Cel care a pus bazele acestei frumoase întâmplări este părintele Manuel, din Urlați, care, cu ani în urmă, a transformat casa parohială în centru de zi și a ales să se mute alături de familia lui într-un apartament. Înțelegând problemele din sat și riscul major de abandon școlar, acesta a ales cu sufletul: să se pună pe locul doi pentru a le oferi tinerilor un pas spre o viață mai bună.
„Povestea a început acum aproximativ 10 ani. Lucrurile erau altele decât sunt în prezent. Era o stare de sărăcie destul de mare. Erau copii care nu se duceau la școală că nu aveau hrană. Și atunci i-am luat de pe stradă și le-am oferit sprijin”, va povesti părintele. „Îmi aduc aminte, când le-am făcut prima dată paste, nu au vrut să mănânce – nu știau ce sunt”, completează soția acestuia.
Echipa Visuri la cheie va pune o cărămidă la viitorul copiilor și le va oferi, alături de cei care au pus bazele centrului, confortul unui loc în care să se dezvolte. „Oamenii aceștia nu au ajutat niște copii, au ajutat niște familii care înseamnă, de fapt, o comunitate”, va spune Alina Vîlcu.
Părintele este cunoscut pentru ajutorul pe care îl oferă comunității, iar oameni dragi, care l-au sprijinut de-a lungul timpului vin să dea o mână de ajutor. Iubita artistă și jurată a emisiunii Românii au talent, Andra, va ajunge în Urlați, unde îi va colinda și va face decorațiuni pentru cei mici, înainte de sărbători. „Crăciunul pentru mine este speranță și aici asta li se oferă acestor copii – speranța că viitorul poate să arate altfel față de ce au văzut acasă. De speranță avem nevoie toți, chiar și noi adulții, ca să vedem un viitor mai bun, mai ales într-o lume care nu este atât de colorată, e frumos să o colorăm noi, așa cum am făcut astăzi”, va spune Andra.
Pe lângă renovarea centrului unde își vor petrece mare parte din timp, copiilor li se pregătesc multe surprize în Ajun de sărbătoare! Nu ratați diseară, de la 20:30, o ediție specială Visuri la cheie.
- Noua ta mașină poate fi adusă la comandă, prin AutoDelRulate
- Serialul fenomen „Suleyman Magnificul“ e din nou disponibil pe VOYO
- Armin van Buuren și Stuard Crichton, o colaborare care a dus la apariția unui nou hit – „Dayglow”
- Hello Chef revine cu cel de-al 5-lea sezon, din 12 februarie, la Antena 1
- Oana Zăvoranu a transmis un nou mesaj după ce s-a spus că s-a despărțit de soțul ei
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
ADVERTORIALE3 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale3 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023