Connect with us

BAZAR

Am petrecut un ceas cu un campion mondial WBA și l-am descoperit pe omul Leonard Doroftei

Avatar

Published

on

 

Cu ocazia lansării filmului „Hands of Stone”, din 9 septembrie la cinema, CineForum şi RAN Events au organizat o întâlnire spectaculoasă pentru presă şi bloggeri, unde Leonard Doroftei, unul dintre cei mai mari campion români la box, i-a introdus pe invitaţi în atmosfera filmului printr-o demonstraţie inedită de scheme din box, precum şi cu poveşti palpitante din viaţa sa de sportiv.

Leonard Doroftei este unul dintre cei mai cunoscuţi foşti pugilişti români, campion mondial WBA la categoria semi-uşoară între 5 ianuarie 2002 şi 24 octombrie 2003. A început să practice boxul la vârsta de 14 ani la clubul Prahova Ploieşti. A câştigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 şi la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 şi campion european în 1996 şi 1997. Palmaresul său la amatori este de 239 de victorii şi 15 înfrângeri, iar în 1997 devine boxer profesionist încheind un contract cu clubul canadian Interbox. Pe 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial profesionist la categoria semi-uşoară a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Horacio Balbi.

La întâlnirea cu Doroftei au fost prezenţi şi Dorin Chioţea (Realitatea TV), Daniel Niţoiu (PRO TV) şi Camelia Bălţoi (Digi Sport), împreună cu jurnalişti şi bloggeri, ei aflând impresionanta poveste despre cum şi-a început campionul cariera sportivă şi cât de importantă este lumea boxului pentru el. „Boxul este o artă”, le-a spus el invitaţilor, vorbindu-le apoi despre cât de mult contează să ai un psihic puternic, să îţi doreşti să devii din ce în ce mai bun şi să treci peste orice fel de obstacole în calea spre glorie.

©Ionut Aldea | http://www.ionutaldea.com

©Ionut Aldea | http://www.ionutaldea.com

Echipat cu una dintre perechile de mănuşile care l-au făcut faimos, cu o energie debordantă, Leonard Doroftei a punctat zâmbind: „Povestea lui Roberto Duran este binevenită, mai ales în zilele noastre, când suntem într-o perioadă de răscruce şi trebuie să învăţăm ce înseamnă să fii profesionist într-o lume profesionistă. E o lume frumoasă, dar e important să ştii să ai grijă de viaţa ta şi să-ţi adaptezi stilul tău de a boxa la cel al adversarului. Eu, spre exemplu, am fost întotdeauna slow starter, m-am încălzit mai greu, şi cred că prima repriză nu am câştigat-o niciodată. Dar dacă apucam să trec de a treia sau a patra repriză, făceam 12, iar spre final dădeam serii la abdomen. Nu mulţi boxeri pot face acest lucru.”

©Ionut Aldea | http://www.ionutaldea.com

©Ionut Aldea | http://www.ionutaldea.com

Asemeni lui Doroftei, Roberto Duran – pugilist de origine panameză – nu a fost unul dintre sportivii foarte înalţi, însă agresivitatea şi determinarea, precum şi plăcerea de a boxa au făcut din el unul dintre cele mai importante nume din istoria mondială boxului. În timpul carierei sale, Roberto Duran era supranumit „Manos de Piedra” („Pumni de piatră”), datorită forţei cu care lovea cu pumnul, el obţinând titluri mondiale în patru categorii diferite.

„Hands of Stone / Pumni de piatră” spune povestea legendarului Roberto Duran şi a antrenorului său Ray Arcel, precum şi a modului în care şi-au schimbat viaţa unul celuilalt. E o poveste despre iubirea şi pasiunea din inima erei de Aur a Boxului, având în centru rivalitatea dintre Duran şi Sugar Ray Leonard. Robert de Niro – câştigător al două premii Oscar – joacă rolul legendarului antrenor Ray Arcel, un evreu din Harlem, care a devenit primul antrenor de box ales în Boxing Hall of Fame. El a antrenat mai mult de două mii de luptători în decursul unei cariere de 70 de ani, şi nici unul dintre aceştia nu a fost rănit grav. Filmul prezintă reîntoarcerea sa după o pensionare forţată de Mafia din Madison Square Garden. Arcel decide să-l antreneze pe Duran pe gratis, riscându-şi propria viaţă, şi porneşte alături de el o călătorie demnă de o relaţie tată-fiu, care îl va schimba pentru totdeauna.

©Ionut Aldea | http://www.ionutaldea.com

©Ionut Aldea | http://www.ionutaldea.com

Filmul „Hands of Stone / Pumni de piatră” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 9 septembrie 2016.
Trailerul filmului: https://www.youtube.com/watch?v=c1dImnBBXAw   

 

Comentarii

comments

Evenimente

Observator 12 împlineşte astăzi 2 ani de emisie!

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Foto Credit: Antena 1

Observator 12 împlineşte astăzi 2 ani de emisie, iar prezentatorii au avut parte de surprize încă de la primele ore ale dimineţii. Olivia Păunescu, Andreea Ţopan şi Bogdan Alecsandru au sărbătorit Mărtişorul în familie, alături de invitaţii speciali ai zilei. 

 

 

NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

 

„Astăzi este o zi specială pentru Observatorul 12. Acum 2 ani, pe 1 martie 2019, am transformat ideea de ştiri şi am înnoit formatul clasic de informaţii. Azi sărbătorim în familie la Observator!”, a declarat Olivia Păunescu, încă de la deschiderea jurnalului. “Le mulţumesc tuturor celor care sunt alături de noi, în fiecare zi, pentru toate mesajele pe care le primim, pentru că ne dau energie să fim mai buni, mai relevanţi pentru telespectatori, mai informaţi“, a completat Andreea Ţopan, în vreme ce Bogdan Alecsandru a dezvăluit şi el: Mă bucur că fac parte din această echipă. Fie că e vorba de informație nouă, utilă sau invitați pe care telespectatorii își doresc să îi vadă așa cum sunt, pe toţi încercăm să îi aducem la Observator 12!”.  

Seria invitaţilor speciali a fost deschisă chiar de Valentin Butnaru, cel care alături de Olivia şi Andreea a spus primul „Bună ziua!” din platoul Observator 12. „Ţineţi minte că nu ne ieşea niciodată intrarea în platou în sincron ?”, a povestit amuzat acesta, completând: „La mulţi ani, dragilor!”. Încă de la primele ore ale dimineţii, familia Observator a primit vizita unei alte familii, cea a serialului Adela. Doi dintre actorii din distribuţie, Alecsandru Dunaev şi Vlad Gherman au ajuns în redacţie cu braţele pline cu flori şi le-au urat tuturor doamnelor şi domnişoarelor “o primăvară însorită!”. Mihaela Călin şi Octavia Geamănu, Lavinia Goste şi Marius Zorilă, alături de gemenele cuplului, dar şi Mirela Vaida, alături de doi dintre copiii ei, Carla şi Vladimir, le-au fost alături într-o zi atât de specială pentru echipa Observatorului.

De doi ani de zile, Observator 12 aduce un nou concept de jurnal de știri în România, în care informațiile de actualitate continuă cu o serie de materiale în zona de infotainment, precum cele de lifestyle, beauty, sănătate, sport, muzică, social media și nu numai. Bogdan Alecsandru, Olivia Păunescu și Andreea Țopan sunt cei care fac echipă într-un altfel de format de știri, un jurnal modern ce combină relatarea evenimentelor principale ale zilei cu reportaje, interviuri și discuții în platou cu invitați de specialitate.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Evenimente

TVR prezintă juriul Eurovision România 2021

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Foto Credit: TVR

Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Liana Stanciu, Lucian Ștefan, Bogdan Păun, Liviu Elekes, Bogdan Pavlică, Dan Manoliu și Gabriel Scîrlet formează juriul care alege, anul acesta, piesa României la Eurovision. Cu o bogată experiență în industria muzicală și TV, cei nouă jurați decid care va fi melodia pe care Roxen o va interpreta pe scena de la Rotterdam. La ediția cu numărul 65 a Eurovision Song Contest, Roxen, artista aleasă încă de anul trecut să reprezinte România pe scena concursului, va merge în Olanda cu o nouă piesă, pe care o vom afla la sfârșitul etapei naționale.

 

 

NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

 

 

„Pare ireal, acum când toată lumea vorbește doar de vaccinuri, contaminări și al treilea val al pandemiei, să promitem că Eurovision ne va ajuta să trecem mai ușor peste toate acestea. Dar, credeți-mă, va fi un concurs cum nu s-a mai întâlnit. În luna mai, la Rotterdam, va fi parada optimismului, a triumfului vieții și a muzicii. Indiferent că va fi live pe scenă sau live-on-tape, România va arăta Europei și lumii întregi că împreună, putem și trebuie să trecem și să uităm tot ce ne-a afectat. Chiar cred că Eurovision va fi primul și cel mai mare eveniment muzical al unei planete în curs de însănătoșire!”, ne promite Liana Stanciu, șefa delegației României la Eurovision 2021.

Luminiţa Anghel a reprezentat România la Eurovision în 2005, alături de trupa Sistem, cu piesa Let Me Try. Concursul s-a desfăşurat la Kiev, iar reprezentanţii României s-au clasat pe locul al treilea. De-a lungul timpului, cunoscuta interpretă a mai câştigat locul I la Festivalul Internaţional Cerbul de aur (2001), premiul I şi trofeul pentru cea mai bună voce internaţională la Song for Europe festival din Malta şi acelaşi loc la festivalul internaţional Cairo (2003), interpretând piesa I ask you why. Luminiţa Anghel a fost prezentator TV între anii 1998 şi 2005, gazda radio FM, a jucat în seriale TV şi sitcom-uri, a prezentat evenimente muzicale de mare anvergură, a pus voce pentru personaje de desene animate celebre şi, nu în ultimul rând, membru în nenumărate jurii naţionale şi internaţionale pentru concursurile de gen.

 

„Cel mai frumos eveniment muzical la care am participat vreodată este Eurovision-ul. Am trăit cea mai frumoasă experienţă muzicală a carierei mele de aproape 30 de ani. Participarea mea, alături de trupa Sistem, cu piesa “Let Me Try” din 2005 la Kiev a adus României cel mai bun loc de până atunci şi noi suntem foarte mândri de această realizare. Anvergura evenimentului, profesionalismul echipelor organizatoare, vibe-ul din sală, repetiţiile, conferinţele de presă şi show-ul în sine, nu pot fi egalate de nimic, pentru mine. Este o experienţă care merita trăită cel puţin o dată în viaţa de către orice artist care iubeşte competiția”, mărturisește Luminița Anghel.

Andrei Tudor a compus piesa Pe-o margine de lume, pe care Nico & Vlad Miriţă au interpretat-o la ediţia din 2008 a Eurovision Song Contest, pe scena de la Belgrad. Artistul colaborează, în calitate de compozitor, orchestrator, pianist sau şef de orchestră cu nume importante din industria muzicală, precum Angela Gheorghiu, Andrea Bocelli, Mario Frangoulis, Dulce Pontes, Edvin Marton, Goran Bregovici, Walter Ricci, Ally Brooke, María José, Brad Vee Johnson, B & B Gospel Choir, Boney M Experience, Beverly Glenn Sundel, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Nico, Luminiţa Anghel,  Gabriel Cotabiță, Felicia Filip, Vlad Mirita, Marcel Pavel, Cezar Ouatu, Cristi Minculescu, Adrian Enache, Paula Seling, sau Pasha Parfeni. Distins cu peste 30 de premii de creaţie sau interpretare, compozitorul este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi în comisia de specialitate a Credidam.

 

Andrei Tudor: „Eurovision este o loterie, dar şi o experienţă absolut minunată pentru orice muzician, aflat la orice nivel al evoluţiei sale pe parcursul artistic, o şansă pentru mulţi compozitori şi artişti independenţi de a se face auziţi la cel mai înalt nivel, într-o audienţă întrecută doar de Oscar-uri. Experienţa de acolo este incredibilă, profesionalismul echipei tehnice a întrecut cu mult aşteptările mele. Modul în care este totul organizat, cu o precizie de ceas elveţian, este spectaculos, iar fanii Eurovision sunt pretutindeni şi cântă din public alături de artişti, la toate repetiţiile, indiferent de limbă.”

Liana Stanciu se numără printre primii realizatori de radio după 1989 și face parte din echipa TVR de peste zece ani, unde este realizator de emisiuni de divertisment și culturale. Liana Stanciu are o experienţă vastă în media românească și este activă în mai multe ONG-uri. Anul acesta, Liana este șefa delegației României la Eurovision, poziție pe care a mai avut-o la ediția din 2015 a concursului.

Lucian Ștefan a construit unul dintre cele mai importante branduri din industria de entertainment, Global Records, casa de discuri cu cea mai rapidă evoluţie din România. Muzica lansată de Global se aude în lumea întreagă, iar printre artiștii reprezentați de casa de discuri se numără INNA, Roxen, Irina Rimes, Antonia, Carla’s Dreams, Alexandra Stan, The Motans, Selly. În 2020, piesele lansate de artiștii Global Records au adunat peste două miliarde de vizualizări pe Youtube, au aproape 200 milioane streams pe Spotify și Apple Music. Tot anul trecut, aceştia au lansat peste 200 de melodii și peste 150 de videoclipuri filmate.

Regizor și fondator al NGM Creative, Bogdan Păun a regizat peste 150 de videoclipuri pentru unii dintre cei mai cunoscuți artiști români, precum: INNA, Alexandra Stan, Irina Rimes, Roxen, Antonia, The Motans sau Alina Eremia.

Playlist manager și realizator al Top-ului muzical la RRA, cu o experiență de sute de emisiuni radio și zeci de interviuri cu artiști de top din România şi din străinătate, Bogdan Pavlică face muzică de la vârsta de patru ani. Absolvent al Conservatorului, unde a studiat pian, Bogdan a cântat în trupa The 50’s și a fost membru în numeroase jurii naţionale şi internaţionale, inclusiv Eurovision. „Concursul Eurovision rămâne pentru mine un reper al muzicii pop, rock şi dance al bătrânului continent. Este, cu fiecare ediţie, o experinţă unică pe care o analizez în amănunt şi o adaug la experienţa mea”, declară Bogdan Pavlică.

Gabriel Scîrlet a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti la secţia Compoziţie, avându-i ca profesori pe Ștefan Niculescu și pe Dan Dediu. Din 2006, activează ca regizor muzical la Televiziunea Română, unde a realizat regia muzicală pentru numeroase emisiuni, concerte și festivaluri. S-a alăturat proiectului Eurovision în anul 2009, în calitate de regizor secund, iar din anul 2011, dupa retragerea din activitate a Alexandrei Cepraga, a devenit principalul regizor muzical al evenimentului, realizând sunetul la toate selecțiile naționale și asistând delegațiile României la etapa internațională, fie de la distanță, fie însoțind delegația. „Unul din lucrurile care îi unește pe oameni este pasiunea pentru sport și competițiile sportive. Dacă suntem alături de sportivii români la toate competițiile internaționale, atunci de ce să nu susținem România și acum ? Fii alături de reprezentanta României la Campionatul European al Cântecului! Fii alături de Roxen la Eurovision!”

Liviu Elekes este compozitor, producător, multi-instrumentist, regizor muzical, absolvent de masterat la Universitatea Națională de Muzică din București, secția Compoziție Jazz / Muzică ușoară, a realizat coloana sonoră pentru spectacole de teatru în regia Taniei Popa: „Figuranta”, „Ghici cine te sună ?” și filmele de lungmetraj „Afacerea Est” (r. Igor Cobileanski), „Orson Welles” (r. Cezar Ghioca), „Dănilă Prepeleac” (r. Ada Maria Ichim). Experiența la concursul „Eurovision” începe în 2005, când, alături de trupa POPS, s-a clasat pe locul 4 în selecția națională, cu melodia „I need you so”. În 2009, participă alături de Dâlma – „Song for him”, iar în 2017 alături de Ana Maria Mirică, cu piesa „Spune-mi tu”. În 2018 a înființat trupa Echoes, „Mirror” și „High Heels On” fiind melodiile care i-au calificat în selecțiile naționale din 2018, respectiv 2019.

Dan Manoliu este producător și regizor artistic a zeci de emisiuni muzicale și de divertisment. De 10 ori șef al delegației României la Eurovision, Dan Manoliu a fost fie regizor artistic, fie manager de proiect la 15 etape naţionale. „Dacă ar fi să aleg acum, după peste 30 de ani de televiziune, programul de care sunt cel mai legat, aș spune, fără să ezit: Eurovision. Atâtea bucurii, tristeți, împliniri și neîmpliniri, emoții, lacrimi, strigăte de fericire, nopți nedormite, câte a adunat acest Eurovision în toți aceşti ani, nu a adunat niciun alt proiect. Dar a meritat. După 21 de ani de la primul meu Eurovision, încă mă întreb când a crescut atât de mare…”, declară Dan Manoliu.

Ediția 2021 a proiectului Eurovision România aduce o premieră în istoria participărilor țării noastre la concurs, juriul urmând să decidă, până la sfârșitul lunii februarie, piesa pe care Roxen o va interpreta pe scena de la Rotterdam. Această abordare a mai fost folosită de mai multe ţări, cu succes, pentru selecţia piesei, precum câştigătorul ESC 2014, Conchita Wurst – „Rise Like a Phoenix”, sau câştigătorul celei mai recente ediţii, 2019, Duncan Laurence cu piesa „Arcade”.

 

Regulamentul oficial al concursului, precum şi mai multe detalii, pot fi accesate pe site-ul TVR, la adresa eurovision.tvr.ro.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Muzica

Randi revine cu piesa „Prinț și cerșetor”, un îndemn către simplitate

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

După un an atipic, Randi lansează „Prinț și cerșetor”, o piesă cu un mesaj aparte, un îndemn către căutarea adevăratei fericiri. În prima zi de primăvară, artistul Famous Production spune povestea celor care, prinși în vâltoarea vieții, au uitat să trăiască autentic, în această lume în care modestia și simplitatea nu mai au valoare.

 

 

NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

Randi spune că noua piesă este povestea societății de astăzi, în care contează în primul rând cât ai și nu cine ești, în care oamenii se zbat să acumuleze și uită că fericirea reală se regăsește în lucrurile simple și în interacțiunea cu ceilalți oameni.

 

Lumea e un loc în care simți că te pierzi pe tine urmărind idealuri fără noblețe, lipsite de profunzime. Alergând după bani, ca unică rațiune de a fi, ne îndepărtăm de ceea ce contează cu adevărat și devenim străini față de noi înșine. Urmăriți de îndoieli și nesiguranță vrem să ne găsim locul într-o lume care pare mare, însă neîncăpătoare pentru un anonim. Concluzia e că trebuie să-ți păstrezi inocența, iubirea, adevăratul tu, oriunde te-ai afla în lume și oricâți bani ai avea, pentru că puterea nu stă în lucrurile materiale, ci în lumina din interior!”, adaugă Randi.

Ca întotdeauna, piesele pe care artistul le lansează sunt compoziții proprii, iar regia videoclipului aparține de această dată lui Ionuț Trandafir. Filmările au avut loc într-un imobil din centrul Bucureștiului, producția fiind asigurată de Luca’s Art Film.

 

Povestea clipului aduce în față un personaj însingurat și nefericit, în ciuda vieții de lux pe care o trăiește. Motivat de idila cu o fată care duce o viață simplă, acesta trece peste prejudecăți și lasă în urmă viața sa strălucitoare, în căutarea adevăratei împliniri.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Evenimente

E! Entertainment transmite live ediția din 2021 a Premiilor Golden Globes

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Foto Credit: E! Entertainment

E! Entertainment aduce în atenția fanilor o seară plină de vedete la ediția din 2021 a Golden Globes Awards. Emisiunea începe în noaptea de duminică spre luni, 28 februarie, de la 1:00 la E! Reluările sunt programate luni, 1 martie, de la orele 14:00 și 22:00.

 

 

NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

Giuliana Rancic și invitatul special Karamo sunt gazdele transmisiunii Live From E!: Golden Globes, și vor aduce publicului cele mai spontane și sincere interviuri cu staruri de la Hollywood și nominalizați, în direct din Beverly Hilton. Alături de Rancic și Karamo se vor afla și corespondentul de stil, Zanna Roberts Rassi și Erin Lim, gazda emisiunii The Rundown.

 

În mediul digital revine Live From E! Stream: Golden Globes pe @enews, Twitter și eonline.com, prezentat de Justin Sylvester, de la Daily Pop și Naz Perez, expert în pop culture. Fanii pot urmări fiecare moment și pot avea acces în culise pe E! News, eonline.com și @enews pe toate platfomele de socializare (Instagram, Twitter și Facebook). Fanii interesați de stil au la dispoziție @stylecollective pe Instagram pentru o abordare din punct de vedere fashion.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Muzica

INNA lansează videoclipul piesei ”Flashbacks” filmat în Dubai

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Foto Credit: Global Records

INNA își ia prin surprindere fanii cu videoclipul piesei ”Flashbacks” pe care aceștia îl așteptau cu nerăbdare. Clipul a fost filmat de curând în Dubai, la Palazzo Versace, dar și la domeniul Manasia, și o prezintă pe artistă cu o imagine sexy, glam, cântând despre o iubire pierdută ale cărei amintiri o neliniștesc.

 

 

NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

 

Și de data aceasta, INNA a lucrat cu Bogdan Păun (regizor) și Alexandru Mureșan (DoP) de la NGM Creative, producție video Loops production, Anca Buldur (make-up), Adonis Enache (păr), RDStyling (ținute).

 

Single-ul ”Flashbacks” face parte de pe albumul ”Heartbreaker” care include 10 piese obținute în urma sesiunii Dance Queen’s House. INNA a stat izolată trei săptămâni într-o casă alături de cei mai apreciați songwriteri și producători: Marco & Seba, Alex Cotoi, David Ciente și Minelli și a compus cu ei pentru piesele pe care publicul le-a putut asculta în premieră pe YouTube-ul artistei. Cele 10 piese se numesc ”Maza Jaja”, ”Heartbreaker”, ”One Reason”, ”Flashbacks”, ”You and I”, ”Beautiful Lie”, ”Gucci Balenciaga”, ”Sunset Dinner” și ”Thicky”.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

SHOW MAGAZINE

IN Trending