Connect with us

Timp Liber

Picturi pe numere – Pictorul Fericit ne învață cum să atragem fericirea!

Avatar

Published

on

pictorulfericit.ro

În cursa pentru o viață sănătoasă, activă, compusă doar din activități ce ne pot reda constant zâmbetul pe buze avem nevoie, de multe ori, de ajutor extern pentru a alunga monotonia. De obicei, aceste ajutoare externe sunt reprezentate de cărți, filme ce merită vizionate, dar și activități recreative, în aer liber.

Totuși, pentru cei ce vor să spargă tiparele clasice, vor să introducă pe lista lor de activități vesele ceva nou, vine Pictorul Fericit, cu ale sale picturi pe numere ce ne pun îndemânarea la încercare. Pictura pe numere este update-ul benefic pe care l-a primit această sferă a artei. El a fost benefic deoarece această activitate ne poate capta atenția mai mult ca niciodată.

De ce este specială pictura pe numere?

După cum îi spune și numele, întreaga activitate se desfășoară ca o asociere dintre culori și numere. Fiecărei culori din paletă îi corespune un număr unic pe pânză, iar asta înseamnă că la finalul picturii culorile nu pot fi altfel decât în armonie deplină.

În aceeași oridine de idei, pictura pe numere furnizează un plus de încredere în forțele proprii celor ce au avut până acum o reținere în a se îndrepta spre această ramură a artei. Din motive diverse, printre care și nepriceperea în ceea ce privește asocierea culorilor pentru a se crea un echilibru cromatic perfect, mulți dintre noi aleg să ignore acest domeniu recreativ.

Cu ajutorul Pictorului Fericit, www.pictorulfericit.ro, orice teamă legată de nepricepere va dispărea complet.

Pictura pe numere – pentru momente de neuitat trăite în familie!

Copiii sunt poate cei mai dornici să încerce lucruri noi, să desfășoare diverse activități ce au ca rezultat distracția cât cuprinde. Pictura pe numere poate fi ceea ce părinții, a căror idei în ceea ce privește divertismentul copiilor s-au epuizat, caută de mult timp.

Pe lângă testarea răbdării copiilor, dar și a adulților, pictura pe numere vine ca o porție de relaxare esențială în timpul liber. Astfel, atât cei mici, cât și cei mari, pot experimenta atunci când au timp liber cât de plăcută este asocierea dintre numere și culori.

Totodată, pictura pe numere este considerată un foarte bun aliat în lupta cu stările de anxietate, cu stresul zilnic. Mai pe scurt, ceea ce fiecare dintre noi caută atunci când își dorește să evadeze din cotidian. Să nu mai vorbim că această pictură poate reprezenta metoda inedită prin care relația părinte – copil se poate consolida.

Noi venim cu dorința de a încerca ceva nou, iar Pictorul Fericit ne pune la îndemână tot ce avem nevoie. Pachetul va conține pânză/canvas, culorile pe ulei numerotate conform cu șablonul, dar și 3 pensule de dimensiuni diferite.

Pictura dusă la final va merita cu siguranță un loc apreciabil în propria locuință. Șabloanele pot fi înrămate cu rame diverse, regăsite în magazinele de bricolaj. Având în vedere că Pictorul Fericit este aliatul nostru în lupta cu monotonia sau poate şi plictiseala din rutina zilnică, de ce să nu transformăm picturile realizate într-o expoziție de artă?

Pentru și mai multe detalii, dar și pentru a vizualiza totalitatea kit-urilor, cei interesați sunt invitați să acceseze PictorulFericit.ro.

Comentarii

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Timp Liber

Ambasad’Or Play revine în forță! Petrecerile pentru copii se vor ține în aer liber, la Blueberry Pool by Ambasad’Or! (Galerie Foto)

Avatar

Published

on

Din 15 Iunie, cel mai apreciat loc de joacă pentru copii din București, Ambasad’Or Play se va redeschide, însă într-un mod original. Astfel, petrecerile aniversare ale copiilor vor fi organizate în aer liber, la piscina Blueberry din cadrul Ambasad’Or Events.

“Petrecerile se vor ține în condiții maxime de siguranță, iar invitații de seamă ai petrecerilor Ambasad’Or Play, Bumblebee și Black Robot nu vor lipsi. Nu va lipsi nici celebra Limo Party care îi va aduce pe copii la piscină ca niște adevarte “VIK-uri” (Very Important Kids)”, au declarat reprezentanții Ambasad’Or Play.

Comentarii

Continue Reading

Timp Liber

Ambasad’Or Home îți oferă cel mai dorit sentiment în această perioadă – Siguranța! (Galerie Foto)

Avatar

Published

on

Piața imobiliară din România a fost zdruncinată de criza generată de pandemia Covid-19, însă apartamentele Premium nu își pierd niciodată valoarea. Astfel, apartamentele complexului rezidențial Ambasad’Or Home situat în Nordul capitalei, în apropierea Aeroportului Internațional Henri Coandă și a Complexului Comercial Băneasa, reprezintă o investiție sigură în perioada de criză, fiind excelente pentru închirierea în regim hotelier.

Apartamentele Ambasad’Or Home de 2 și 3 camere sunt luxoase, de 5 stele, accesul în complex fiind pietonal, privat și monitorizat video. De asemenea, complexul dispune și de un soatiu verde imens destinat promenadei și relaxării.

Comentarii

Continue Reading

Timp Liber

Vestea pe care toți bucureștenii o așteptau! Piscina Blueberry Pool by Ambasad’Or se deschide publicului după 3 ani! (Galerie Foto)

Avatar

Published

on

Până în 2017, Otopeniul răsuna în weekend cu cele mai tari petreceri organizate la Blueberry Pool by Ambasad’Or Events. Iată că după 3 ani în care a organizat doar petreceri private, cea mai tare piscină din Otopeni se va redeschide imediat ce restricțiile pentru menținerea distanțării sociale impuse de autorități se vor ridica.

“După o primăvară în care au stat în casă, bucureștenii simt nevoia să iasă în aer liber și, cum primeam foarte multe mesaje pe rețelele sociale pentru a redeschide piscina, am decis să facem acest lucru atunci când vom primi permisiunea autorităților. Bineînțeles că vom respecta cu strictețe protocolul și măsurile de protecție care ni se vor cere, deoarece ținem foarte mult la siguranța și sănătatea clienților nostri”, a declarat domnul Nicușor Stan, Președintele Ambasad’Or.

Blueberry Pool ține neapărat să vă surprindă, dispunând de șezlonguri din râtan, 2 jacuzzi pentru răsfățul suprem al invitaților și 4 baldachine cu draperii din damasc. Toate acestea, pentru a vă face să va simțiți în al nouălea cer. Canapelele din piele și candelabrele pentru zona VIP, hamacurile care dau un aer exotic, dar și barul cu băuturi fine desăvârșesc luxul.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0