CNA
Postul Antena 3, amendat de CNA cu 20.000 lei pentru limbaj injurios a lui Gâdea la adresa lui Băsescu

Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat postul Antena 3 cu 20.000 de lei pentru limbajul injurios folosit de Mihai Gâdea la adresa lui Traian Băsescu în trei ediţii ale emisiunii „Sinteza Zilei” şi pentru neacordarea dreptului la replică solicitat de primarul din Odorheiul Secuiesc, informeaza Mediafax.
Cu şase voturi „pentru” (Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Buda, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu şi Dorina Rusu) şi trei „împotrivă” (Radu Cristea, Răsvan Popescu şi Monica Gubernat), Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, amendarea postului de televiziune Antena 3 pentru injuriile aduse de realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei”, Mihai Gâdea, fostului preşedinte al României Traian Băsescu, în ediţiile din 17, 22 şi 23 septembrie.
Citându-l pe Silvian Ionescu, „ofiţer de Secutritate”, Mihai Gâdea a spus despre Traian Băsescu că „cel care a fost preşedintele României în toată această perioadă a fost cel mai mare impostor! O jigodie, o lepră! Îi turna pe toţi! Mai ales, arată caracterul lui oribil”.
„Această faţă oribilă şi când spun oribilă nu mă refer la forma fizică, ci la duhoarea pe care o aduce cu sine din comunism. Un turnător! Turnător a fost toată viaţa. Un om care a avut un destin oribil, destinul acela de a nenoroci alte vieţi! N-a putut face nimic altceva. Nu se ştie să fi făcut un bine!”, mai afirma Mihai Gâdea în ediţia din 17 septembrie a emisiunii „Sinteza Zilei”.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 17 – 23 iunie 2022
- ADVERTORIALE2 săptămâni ago
PROMOȚIE ȘOC – Publici 40 Advertoriale SEO cu doar 25 lei/buc
- ADVERTORIALE5 zile ago
REVOLUȚIA ADVERTORIALE SEO cu prețuri excepționale adaptate bugetului tău!
- Program TV7 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20-26 Iunie 2022
- Program TV5 zile ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 24 – 30 iunie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 20 – 26 iunie 2022