Connect with us

Emisiuni

Povești impresionante, în această seară, într-o nouă ediție X Factor, la Antena 1

Avatar

Published

on

            Pentru a-ți împlini visul de a urca pe scena X Factor nu e nevoie doar de talent muzical, ci și de puterea de a depăși momente dificile, așa cum o dovedesc, în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, doi concurenți cu o forță interioară de neoprit.

 

            Cu un nume predestinat, Alexandra Serenada Sîrghi se va afla în această seară pentru a doua oară pe scena X Factor. Cea care lipsește însă de această dată este mama sa, cel mai mare susținător al tinerei din Galați, pe care a pierdut-o cu șase luni înainte de audițiile X Factor. „Am ales să cânt piesa mea de suflet, care îmi amintește de mama mea, care nu mai este printre noi”, va mărturisi Alexandra la finalul prestației sale.

 

Nici pentru Liviu Panait drumul până la X Factor nu a fost unul ușor după ce, încă din adolescență, a avut curajul să fie sincer față de el și față de cei din jurul său și și-a recunoscut public orientarea sexuală. Chiar dacă acest lucru nu i-a făcut viața mai ușoară, ba chiar l-a determinat să părăsească țara, Liviu reușește să găsească și partea pozitivă în aceste experiențe, faptul că s-a refugiat în muzică și că și-a găsit perechea. „Mi-aș dori ca alte persoane care sunt în aceeași situație, dacă sunt la pământ, să ceară ajutorul cuiva avizat! Pentru mine, muzica a fost cel mai bun psiholog”, a spus Liviu.

Cum vor evalua cei patru jurați prestațiile celor doi, dar și ce alți concurenți vor urca pe scena X Factor, telespectatorii vor afla în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție. Dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, în cel de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice.

 

Așadar, în noul sezon X Factor, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor, în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago.

 

 

 

Comentarii

Emisiuni

Cât a cheltuit Lora cinci luni în Bali ? Află cât a costat-o pe artistă vacanța prelungită forțat

Avatar

Published

on

             Cu un look de invidiat și un videoclip nou, filmat în Bali, Lora a povestit marți dimineață, la matinalul TVR 1 „Cu capu-n zori”, despre spectaculoasa și mult visata vacanță pe care a avut-o anul acesta.

 

După mulți ani în care a renunțat la distracție în favoarea muncii, Lora și-a programat pentru acest an o excursie de două săptămâni în Bali. Numai că planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, așa că artista s-a trezit… blocată în paradisiaca insulă indoneziană pentru cinci luni!

 

„Eu sunt omul care nu se ducea în vacanțe. Omul care muncea tot timpul. Și mă uitam la colege, mă uitam la Delia, care e tot timpul plecată, mă uitam la Liza, care punea poze de peste tot din jurul lumii și eu ziceam: Ah, ce drăguț, Doamne!… Mai trag tare lunile astea sau anul ăsta – că așa mă păcăleam singură – și după aceea plec și eu într-o vacanță”, a povestit Lora în platoul matinalilor de la TVR. Dar atunci când, în sfârșit, interpreta și-a făcut bagajul și a pornit spre ceea ce trebuia să fie o excursie de două săptămâni, a fost pusă la relaxare forțată, ca o compensare a tuturor vacanțelor pe care nu le-a avut.

 

Cum profesia de jurnalist se trezește „Cu capu-n zori”, odată cu posesorul, Gabi Fereșteanu i-a adresat Lorei întrebarea ce stătea pe buzele tuturor celor care au aflat povestea surprinzătoarei vacanțe a artistei: câți bani a cheltuit acolo ? „Cred că în jur de 50 de mii de euro”, a venit răspunsul Lorei, care a adăugat, însă, că această călătorie a ajutat-o nu numai la realizarea noului clip muzical, dar și în dezvoltarea propriei afaceri cu produse cosmetice.
Mai multe despre vacanța Lorei în Bali și cine este misteriosul personaj masculin din videoclipul piesei sale, aflați aici.

 

 

Tot la „Cu capu-n zori” din 27 octombrie am aflat ce înseamnă să fii maestru florist în România și cum poți da o nouă șansă florilor, de la Alina Neacșa, singurul florist din lume al cărui nume îl poartă o specie de trandafir. Vezi aici povestea Alinei.

 

Prin sufrageria matinalilor Liza și Fere au trecut, în această dimineață, și Monica Davidescu, fiica ei și a lui Aurelian Temișan, Dora, împreună cu jucăușa Cora, cățelușa familiei. Cum este traiul în pandemie și cum a apărut Cora în viața lor ? Iată ce au povestit Monica Davidescu și Dora în cel mai „pet friendly” program matinal.

 

Liza, Fere și colegii lor de la „Cu capu-n zori” ne așteaptă în fiecare dimineață, de la 7.00, de luni până vineri, la TVR 1.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Secretul din culisele emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”

Avatar

Published

on

             In aceasta seara la 40 de intrebari cu denise Denise Rifai”, emisiune difuzata la ora 23:00, pe Kanal D, Marian Vanghelie, fost primar al sectorului 5 al Capitalei, va clarifica aspecte din viata sa profesionala si personala, vehiculate in spatiul public de-a lungul timpului.

 

Prezenta astazi in cadrul Stirilor Kanal D de la ora 12:00, Denise Rifai i-a invitat pe telespectatori sa urmareasca in aceasta seara emisiunea pentru a afla lucruri surprinzatoare despre Marian Vanghelie. „Îi curge politica prin sange, inca are probleme in justitie, (….) este innebunit sa faca bani, are treaba multa in continuare, candideaza si iubeste”, a spus Denise Rifai despre invitatul ei din aceasta seara.

„Ce nota v-ati da la limba romana ?”„Este adevarat ca ati vrut sa-l bateti pe Adrian Nastase?”, „Cati bani ati facut in politica ?” sunt doar cateva dintre intrebarile sensibile la care va raspunde in aceasta seara, de la 23:00, Marian Vanghelie.

 

Intrebata despre abilitatea de a obtine raspunsuri la intrebari incomode si despre ritualul de la care nu se abate inainte de a merge in platoul emisiunii pentru filmare, Denise Rifai a dezvaluit un amanunt interesant. Am un parfum anume pe care il iubesc toti invitatii mei si cu care reusesc sa le sustrag” informatiile”, a spus aceasta zambind.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Andreea Raicu: „Am făcut multe ore de terapie, am citit foarte mult și tot nu înțelegeam ce lipsește”

Avatar

Published

on

            Se numără printre cele mai frumoase și elegante femei din România, iar în timpul petrecut ca prezentatoare de televiziune, Andreea Raicu a fost una dintre cele mai răsfățate vedete. Cu toate acestea, a renunțat la cariera strălucitoare, iar acum, la invitația Andreei Marin în emisiunea TVR 2, „Nu există nu se poate”, de luni, 26 octombrie, Andreea Raicu a dezvăluit motivul.

 

„Aveam tot ce îmi doream și aveam, cumva, viața la care visa toată lumea, adică acele elemente pe care dacă le ai ți se garantează o viață fericită. Aveam o carieră strălucită, eram celebră, aveam o situație financiară care îmi permitea să fac orice, oricând, aveam relația care părea perfectă, aveam o casă în care stăteam și care-mi plăcea foarte mult, puteam să călătoresc și să-mi cumpăr tot ce îmi doream eu. Cumva, era viața din filme. Viața fără greșeală, dacă o priveai din exterior. Și cu toate astea, nu simțeam așa. Simțeam că lipsește ceva… Am făcut multe ore de terapie, am citit foarte mult și tot nu înțelegeam ce lipsește.  Și când te deschizi, viața îți aduce tot felul de oameni, tot felul de elemente și poți să gășești răspunsurile. Doar atunci când vrei…”

Cu un look de invidiat, Andreea Raicu a ajuns repede celebră. A câștigat locul 1 la finala națională „Elite Model Look” organizată la Seul, și premiul „Best Elegance”, devenind astfel prima româncă recompensată cu un astfel de premiu. În 20 de ani, vedeta a moderat numeroase emisiuni TV, dar și reality show-uri de succes: „Big Brother”, „Megastar” sau „Miss Fata de la țară”. Însă, a decis să se retragă pentru a se dedica „unui business care rezonează cu valorile mele”.

 

„Am intrat în televiziune în urmă cu 20 de ani și îmi amintesc că am fost prima data la o probă și m-am dus fără să știu ce o să se întâmple. Era pentru o emisiune de dimineață. Am luat proba și următorii 20 de ani i-am petrecut în televiziune creând momente și amintiri extrem de frumoase. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge să fac televiziune, nu mi-am imaginat să petrec atâția ani într-un loc, pentru că atunci când eram mică mi-am dorit să fiu psiholog. Dacă stau să-mi amintesc, unul dintre filmele mele preferate era „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, un film total nepotrivit pentru un copil, dar eram atât de fascinată să înțeleg ce se întâmplă cu oamenii…”, a mai spus Andreea Raicu în emisiunea „Nu există nu se poate”.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Facebook

Trending