Poveşti impresionante la Oraşul de sub oraş, noua campanie Observator

0
427

Campania “Orasul de sub oras”, aparţinâd  Observator, cel mai titrat brand de ştiri, care va începe pe 18 noiembrie la Antena 1,  propune o abordare  nouă , profundă şi un demers jurnalistic care arată cum erorile în lanţ ale autorităţilor duc la dezvoltarea oraşelor de sub pământ. De jumătate de an, reporterii Observator surprind în imagini, fără cosmetizare, viaţa de sub oraş. În subteran, într-o viaţă paralelă, reporterii Antenei 1 vor face cunoscute publicului atât poveşti impresionante şi dureroase, dar şi cele de succes, precum şi pe salvatorii lor.  

orasul de sub oras

Lavinia are 39 de ani si un fiu adolescent, pe Alex. Trăiesc de câţiva ani pe stradă, iar ambii au trecut prin toate etapele drogatului, de la heroină, la pungă cu aurolac. Au fost excluşi dintr-o familie cu stare materială bună;  din cauza drogurilor  şi-au pierdut şi casa în care locuiau. Reporterii Observator i-au luat pe cei doi din stradă şi i-au dus  în Centrul  Sfântul Ioan, unde s-a constatat  că nu aveau acte de identitate şi că sunt infestaţi cu virusul HIV si  hepatită C. Între timp, mama şi fiul sunt  monitorizaţi de către medicii  de la Spitalul de boli infecţioase şi tropicale, Victor Babeş.

“Campania “Oraşul de sub oraş” a plecat din dorinţa de a găsi o explicaţie unei probleme veche de peste 20 de ani, problema copiilor străzii. Sunt generaţii întregi care au crescut pe stradă şi nimeni nu a reuşit să găsească o rezolvare. Am stat mult de vorbă cu cei de pe stradă, am încercat să le înţeleg motivele pentru care au ajuns aşa. Am încercat să mă pun în pielea lor, dar n-am putut. Poate sunt cuvinte mari, dar rezolvarea pleacă de la noi toţi. Şi totul ţine de comunicare. Atunci când nu-i vom mai primi de sus pe cei care dintr-un motiv sau altul sunt neajutoraţi, atunci vom face un pas către rezolvarea problemei. E drept, ţine şi de voinţă. Ca să poţi schimba un om, ca să poţi să-l iei de pe stradă, dintr-un mediu fără reguli, acel om trebuie să şi vrea. Am încercat, iar cu Lavinia şi Alex, mama şi adolescentul pe care noi i-am luat de pe stradă, am reuşit în mare parte. Când am stat de vorbă cu ei, chiar dacă erau sub influenţa acelei pungi cu aurolac, am găsit o sclipire în ochii  Laviniei, care mi-a spus că se poate”, a declarat George Ciubotaru, reporter ANTENA 1.

Telespectatorii ANTENEI 1 pot urmări, din 18 noiembrie,  povestea Laviniei şi a lui Alex, în cadrul campaniei  Observator, “Oraşul de sub oraş”.

 

Comentarii