Connect with us

BAZAR

Premieră 9G la TNB: Fetița soldat

Avatar

Published

on

 

În zilele de 5 și 6 noiembrie 2016, ora 20.00, la Sala Mică a Teatrului Național din Bucureşti, are loc premiera unui nou spectacol din cadrul Programului 9G, Fetița soldat de Mihaela Michailov, în regia Silviei Roman.

Dacă autoarea textului este un nume deja cunoscut în spațiul teatral, textele ei fiind montate și premiate, regizoarea Silvia Roman, cu acest spectacol, se află chiar la debut. În 2015, și-a susținut licența la U.N.A.T.C. cu spectacolul Woyzeck de Büchner.  

Fetița soldat este o poveste pentru toate vârstele și toate timpurile, purtând cu ea parfumul copilăriei dintotdeauna. Lumea văzută prin ochii unei fetițe de 9 ani este plină de candoare și imprevizibilă ca o joacă serioasă de-a viața și moartea.

Spectacolul se compune ca un puzzle copilăresc din amintirile despre Bunica, personajul central al acestui Cosmos, stăpâna jocurilor și deținătoarea tuturor micilor și marilor întrebări din univers. Bunica este copilăria, este lumea, este viața. De aceea ea nu are voie să dispară, iar micuța Ami se hotărăște să își salveze bunica de la moarte, antrenând în apărarea ei o întreagă armată de soldăței…

Un one woman show – în două interpretări (Silvana Mihai și Cristina Juncu) –,  puternic, sensibil, cu umor, actual ca mesaj și abordare, unde realismul psihologic poate atinge profunzimi ale abisului. Un spectacol care, cu delicatețea inocenței, ridică întrebări necesare despre viață, moarte, societate, educație, toleranță.

P.S.   Audiență generală (copiilor le va plăcea, iar oameniilor mari o să le prindă bine).

cristina-juncu

 

FETIȚA SOLDAT

de Mihaela Michailov

AMI: CRISTINA JUNCU/ SILVANA MIHAI

Vocea bunicii – înregistrare audio: MARIANA MIHUȚ

Regie: SILVIA ROMAN

Scenografie: BIANCA VEȘTEMAN și SABINA VEȘTEMAN

Asistent scenografie: GRIGORE PUȘCARIU

Muzică originală si montaj audio: BOGDAN BALEA

Filmare si montaj video: ADI BULBOACĂ

Sunet: DANIEL OCTAVIAN NAE

Lumini: CRISTIAN CIOPATĂ

Sâmbătă, 5 noiembrie, ora 20.00, Sala Mică, TNB – Silvana Mihai

Duminică, 6 noiembrie, ora 20.00, Sala Mică, TNB – Cristina Juncu

Comentarii

Muzica

Feli şi Grasu XXL lansează „Banii n-aduc fericirea”, parte din jurnalul muzical #Felidinpoveste

Avatar

Published

on

            Feli şi Grasu XXL ne cântă despre adevărata fericire în piesa „Banii n-aduc fericirea”. Artista a dezvăluit astfel cea de-a şasea felie din jurnalul ei muzical, #Felidinpoveste. Feli aduce publicului într-un mod unic şi creativ, cel mai important sfat pe care l-a primit de la tatăl său.

 

              „Banii n-aduc fericirea” vine cu o colaborare rară pe piaţa muzicală din România, între Feli şi rapperul Grasu XXL, o personalitate puternică şi respectată în toată industria muzicii. O co-producţie HaHaHa Production şi Cat Music, cu muzica şi versurile scrise de cei doi artişti, împreună cu Roland Kiss, Şerban Cazan, Smiley şi Dan Ciotoi, mix & masterul semnat de Lucian Nagy şi Şerban Cazan. Noua piesă este a şasea felie din jurnalul muzical #Felidinpoveste, după hiturile „Omule, deschide ochii”, „Când răsare soarele”, „Frunze cad”, „Sus pe munte” şi „Mă strigă mama”, care sunt parte dintr-un proiect rotund, coerent, cu influenţe folclorice, semnat de artista Feli cu suflet, viaţă şi creativitate.

            „Tata mi-a spus că Raiul înseamnă bunătate şi că doar acolo e averea mea. Am înţeles ce a vrut să spună atunci când am ajuns la Bucureşti şi mi s-a părut că toată lumea din jur era însetată de bani şi nu de artă, lucru care m-a întristat mult”, a mărturisit Feli despre episodul autobiografic pe care îl surprinde în noua piesă.

Învăţătura tatălui ei s-a completat cu experienţele artistei şi din acest mix a rezultat o adevărată lecţie de viaţă, exprimată în cel mai cool şi muzical mod. „Mie mi-a fost dat să văd şi să trăiesc pe pielea mea că dacă sunt cu sufletul în muzică şi cânt despre viaţă şi din inimă, aşa cum simt, în timp balanţa se va echilibra şi financiar”, a mai spus Feli care dezvăluie că întotdeauna muzica şi oamenii au fost pe primul loc în viaţa ei, niciodată banii care au venit ca o recompensă pe lângă satisfacţiile sufleteşti.

Noua piesă a fost ca o călătorie pentru Feli, înapoi în anii `90 pe când primea sfaturi de viaţă de la părinţi, iar fraţii ei dădeau petreceri cu  muzică românească, în apartamentul lor micuţ de bloc. „Asociez sfaturile lor cu atmosfera din casa noastră… Fraţii mei mai mari aveau prieteni, dădeau chefuri acasă şi ascultau muzică românească de petrecere. Mi-a rămas în minte începutul unui refren de la trupa Generic care era fix pe ideea tatei de învăţătură. Mi-a tot răsunat în minte când am rememorat episodul, am scris piesa şi am ales să-l folosesc fix pe acesta, pentru că el face parte din ce am trăit eu, din tabloul real.”, a povestit solista.

Despre colaborarea cu Grasu XXL, Feli spune că este o onoare să se întâlnească pe aceeaşi piesă şi să comunice acelaşi mesaj, dar trăit şi cântat în maniere diferite, după cum simte fiecare în parte. „Strofa lui e pe repeat la mine în minte şi vă rog să o ascultaţi cu atenţie, pentru că merită. Sunt recunoscătoare să cunosc şi să cânt cu un aşa om şi artist. Îl consider un artist extraordinar care reuşeşte să transmită tot ce simte prin muzica lui, un om blând, înţelept, bun şi iubitor, un prieten şi un sfătuitor cu „cap şi suflet” cu care mereu am rezonat.”

 

Comentarii

Continue Reading

Evenimente

S-a anulat Festivalul Internațional Cerbul de Aur 2020

Avatar

Published

on

Foto Credit: TVR

Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune, organizator al evenimentului, a luat această decizie ținând cont de situația generată de pandemia COVID-19.

„Nu a fost o decizie luată cu ușurință, mai ales în contextul în care ediția din acest an ar fi fost una aniversară, a XX-a, și s-ar fi bucurat de o strălucire aparte. Însă, după discuții în cadrul TVR și cu partenerii locali, am ajuns la concluzia că nu ne dorim să facem compromisuri care să afecteze amploarea și imaginea evenimentului sau să genereze vreun risc la nivelul sănătății publice. Vom marca, însă, acest moment din istoria Cerbului de Aur cu un eveniment de televiziune care, pe de-o parte, să atragă atenția publicului asupra istoriei atât de bogate a festivalului și, pe de altă parte, să promoveze muzica românească de calitate.” – Doina Gradea, Președinte-Director General al TVR.

 

Hotărârea a fost luată și în contextul în care partenerii de tradiție ai Festivalului, autoritățile locale din Brașov, făcuseră publică intenția de a anula procedurile pentru organizarea unui număr de evenimente, printre care și Festivalul Cerbul de Aur.

 

„Am decis să nu organizăm ediţia din anul 2020 a Cerbului de Aur tocmai pentru a nu compromite sub nicio formă formatul clasic al acestui festival renumit în România, dar şi la nivel internaţional. Avem încredere că ediţia aniversară a Cerbului de Aur pe care ar fi trebuit s-o organizăm în acest an îşi va găsi locul binemeritat în agenda evenimentelor culturale pe care Braşovul le va găzdui în 2021” –  Adrian-Ioan Veştea, Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

 

Festivalul Cerbul de Aur se adaugă, astfel, unei lungi liste de evenimente majore cu public care au fost anulate din cauza epidemiei cu noul coronavirus, la nivel internațional și în România.

 

”Dimensiunea internaţională a evenimentului, cu artişti, concurenţi şi juraţi care vin din întreaga lume nu poate fi asigurată în condiţii optime, iar complexitatea sa ar ridica o mulţime de probleme de logistică şi de siguranţă epidemiologică, în contextul pandemiei, care nu ne oferă niciun fel de certititudini pe termen scurt şi mediu. Ne dorim şi sperăm, însă, ca în 2021 să oferim braşovenilor şi întregului public din România cea de-a XX-a ediţie a Festivalului, cu o amploare şi o strălucire care să compenseze absenţa Cerbului din acest an.” – George Scripcaru, Primar Brașov

 

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional Cerbul de Aur ar fi trebuit să aibă loc în perioada 20 – 23 august, în Piața Sfatului din Brașov.

 

Comentarii

Continue Reading

Muzica

Global Records prezintă THE CONCERT drive-in, cel mai mare concert drive-in din România

Avatar

Published

on

            Vă mai amintiţi cum era să vizionaţi filme pe un ecran mare, direct din maşină. Experienţa se repetă, dar nu urmărim pelicule, ci concerte cu cei mai în vogă solişti. Pe 19, 20 și 21 iunie, în parcarea principală de la Romexpo, artiștii tăi preferați urcă pe scenă pentru cel mai mare concert drive-in din România, THE CONCERT drive-in ! În contextul actual, pentru respectarea măsurilor de distanțare socială, fanii vor putea urmări concertele care le-au lipsit în toată această perioadă, live, într-un mod inedit, din mașină.

 

Programul THE CONCERT drive-in:

19 iunie – Alina Eremia, Antonia, Carla’s Dreams, Roxen

20 iunie – INNA, Irina Rimes, The Motans

21 iunie – Azteca & IAN, Killa Fonic, Nane, Oscar

 

Muzica este cea care, indiferent de situație, prin puterea și magia ei poate schimba stări și ne poate face să visăm, ne poate duce în locurile în care ne dorim să fim sau mai aproape emoțional de persoanele care ne lipsesc. Muzica se ascultă oricând, în orice context, este cea care trăiește în fiecare dintre noi, care schimbă mentalități și ne ajută să trecem mai ușor peste o perioadă dificilă. Iar artiștii sunt nerăbdători să-și întâlnească publicul, să urce pe scenă și să creeze show-uri speciale pentru cei care îi urmăresc și îi admiră.

Fanii sunt așteptați pe 19, 20 și 21 iunie, la Romexpo, să petreacă trei seri speciale alături de artiștii lor preferați. Accesul în cele trei zile se va face începând cu ora 19:00. Biletele puse în vânzare sunt per mașină. Cei care își doresc să participe la eveniment trebuie să țină cont de faptul că în fiecare mașină sunt permise maximum 4 persoane care fac parte din aceeași familie.

De asemenea, spectatorii vor putea asculta concertele prin intermediul sistemului audio din mașina personală, pe o frecvență care va fi comunicată la fața locului, iar aplauzele vor fi înlocuite de data aceasta de sunetul claxonului. Accesul cu camioane, dube, utilaje, autoutilitare sau alte vehicule este interzis.

 

Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro și în rețeaua IABILET.

https://www.iabilet.ro/bilete-the-concert-drive-in-56011/

PRO TV și KISS FM sunt partenerii media ai evenimentului.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0