Premieră TV
PREMIERĂ CLANUL intră în acțiune! Serialul estel difuzat azi, la PRO TV

De câteva luni, așteptarea a crescut tot mai mult! Un super serial regizat de Anghel Damian, cel care și-a pus amprenta și asupra scenariului bazat pe formatul Insider, aduce în prim plan o luptă aparent cunoscută între Poliție și Mafie, într-o interpretare care nu va putea fi uitată de către cei de acasă.
În această seară, de la ora 20:30, telespectatorii vor face primul pas într-un Univers pe care-l vor aștepta cu înfrigurare în fiecare seară de luni și la ale cărui răsturnări de situație se vor gândi în celelalte zile.
Primul episod le va oferi privitorilor ocazia de a face cunoștință cu Tudor Achim, unul dintre personajele centrale, interpretat de Denis Hanganu și cu David Pribeag, adus la viață de Marian Olteanu. Într-o incursiune fascinantă în care trecutul și prezentul își vor da mâna, David și Tudor vor surprinde prin intensitatea trăirilor și a emoțiilor prin care trec.

Două drumuri care ar fi putut curge într-o direcție similară. Două vieți care și-au urmat cursul și i-au adus în posturi total neașteptate. ”Care viață? Ai semnat o hârtie și m-ai terminat”, va spune în această seară Tudor în fața Comisarului Costoiu. Ce va declanșa reacția personajului și îl va aduce în punctul de a se afla cu un pistol în fața celui care ar fi putut să-i creioneze viitorul la care a visat, aflăm în doar câteva ore.

”Bebe Măcelaru ăsta mi-a distrus mie viața”, va spune Luminița, mama lui Tudor, un personaj extrem de puternic interpretat de Carmen Tănase. Cum este povestea ei legată de unul dintre cei mai temuți mafioți, vom descoperi în această seară. Capul Mafiei, Tătuțu, Bebe Măcelaru este jucat de George Mihăiță, cel care va aduce la viață un individ de temut care pare de neînvins.
Tot în primul episod își va face debutul în actorie una dintre cele mai cunoscute artiste, Theo Rose, cea care cântă și piesa oficială a serialului, alături de IAN. Vera Maximilian, fiica lui Bebe Măcelaru, o avocată de succes va arăta tuturor cât este de puternică și capabilă de orice pentru a-și proteja familia și imperiul clădit de tatăl ei.
Scene de excepție. Actori ce au scris istorie sau o vor face pe mai departe. Doar câteva ore rămase. CLANUL începe diseară! Nu ratați primul episod pe PRO TV și VOYO!
- Luca Udateanu lanseaza piesa “Amicii Mei 2” cu un super eveniment
- Motive pentru care ar trebui să vizitezi Londra măcar o dată în viață
- Se încheie sezonul 4 Imperiul Leilor! Ultima șansă pentru antreprenori să obțină finanțarea visată
- Denis Matros, tanarul influencer care a descoperit succesul urias in online
- Finalul sezonului trei din CLANUL a fost în topul preferințelor telespectatorilor!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- AUDIENȚE TV3 zile ago
America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare
- Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 20 – 26 Noiembrie 2023
- Program TV7 zile ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 1 – 7 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Emisiuni2 săptămâni ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- Special TV3 săptămâni ago
România este oriunde inima se simte acasă! De 1 decembrie, trăiești România la PRO TV!
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- Seriale3 săptămâni ago
Comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609 de la Antena 1 a fost reînnoită pentru sezonul doi
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Analize Audiente TV3 zile ago
PRO TV a fost lider incontestabil de audiență!
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRIMA TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Reality Showo zi ago
PRO TV în război cu KANAL D! Cele două posturi de top luptă pentru supremație! Survivor în duel cu noul show fenomen de la KANAL D. După ce le-a „furat” turcilor Survivor PRO TV le fură şi startul! Ce va alege publicul