Connect with us

Emisiuni

PREMIERĂ: E! este la fermă în cea mai nouă emisiune Relatively Famous: Ranch Rules

Published

on

Foto Credit: Thomas Cooper / E! Entertainment

Noua producție urmărește aventurile amuzante a opt copii de vedete, care vor locui și lucra împreună la o fermă din Colorado.

E! adună opt copii de vedete direct de la Hollywood și îi trimite să lucreze și să locuiască la fermă în Steamboat Springs, Colorado. Această experiență îi va scoate din zona lor de confort și îi va pune în fața unor provocări amuzante, dar și dificile pe măsură ce vor ajuta la redeschiderea fermei Saddleback, după ce aceasta a fost afectată de pandemie. Relatively Famous: Ranch Rules are premiera pe 6 februarie, de la 22:00, în exclusivitate la E!

Advertisement

Îmbrăcați în haine semnate de designeri celebri și încălțați în cizme de cowboy, cei opt vor să demonstreze că sunt mai mult decât un nume de familie celebru. În timpul șederii de 30 de zile, proprietarii îi vor pune la treburi gospodărești specifice fermei, de la cele mai murdare, la cele mai solicitante. Pe măsură ce îndeplinesc sarcinile și împart același spațiu de locuit, dar și experiența de a avea părinți celebri, relațiile dintre ei se sudează, dar generează și conflicte. După zile de muncă epuizante, toți se întreabă dacă vor putea să atingă obiectivele și să deschidă la timp ferma pentru public. 

Echipa este formată din:  

Fiica starurilor rock, Pat Benatar și Neil Giraldo, Hana Giraldo, care este și ea cântăreață. Hana are o personalitate puternică și își susține mereu punctul de vedere. După o despărțire recentă, Hana este singură și gata să înfrunte viața la fermă.  

În calitate de luptător de wrestling, Austin Gunn trebuie să muncească de două ori mai mult pentru a-și impresiona tatăl, pe legenda wrestling, Billy Gunn. Austin adoră să fie centrul atenției la fermă și nu se teme să-i arate cu degetul pe cei care nu muncesc suficient. Austin este singur, dar în scurt timp romantismul îl ajunge din urmă la fermă.  

Advertisement

Taylor „Tay” Hasselhoff este fiica lui David Hasselhoff și este reprezentanta perfectă a expresiei „daddy’s girl.” Tay este agent imobiliar de lux, este o persoană extrem de realistă și nu tolerează victimizarea colegilor ei. Optimistă și iubitoare de animale, Tay va face tot ce îi stă în putință pentru această fermă.

Jasmin Lawrence este fiica faimosului actor Martin Lawrence și fiica vitregă a lui Emmitt Smith, câștigător a trei trofee Super Bowl Champion și parte din NFL Hall of Fame. Este cea mai mare dintre cei șapte frați și deseori are un comportament matern față de prietenii ei. Nu se ferește să recunoască că are o viață de poveste, dar este gata să își ridice mânecile și să lucreze cot la cot cu fermierii. 

Advertisement

Model și DJ, Myles O’Neal este fiul legendei NBA, Shaquille O’Neal și a lui Shaunie O’Neal. Cu o personalitate puternică, precum a tatălui său, și cu un zâmbet molipsitor, el se evidențiază în grup. Este foarte entuziasmat să își cunoască colegii de la fermă, chiar dacă nu este obișnuit să își împartă spațiul cu alții. 

Fiul muzicianului și actorului premiat cu Grammy Ray Parker Jr., Redmond Parker este gata să urce în șa și să cucerească ferma. În calitate de antreprenor, Redmond nu este străin de muncă, dar programul de la fermă poate să îl pună în dificultate. 

Advertisement

Harry James Thornton este fiul actorului premiat cu Oscar Billy Bob Thornton și lucrează în domeniul recuzitei în LA. Harry recunoaște că a avut dificultăți în ceea ce privește relațiile cu alți oameni în trecut și speră ca această experiență să îl ajute să își facă prieteni pe viață. 

 

Ca și fiica legendarului artist hip-hop și rapper Eazy-E, Ebie își construiește cariera de muzician și artist în LA. Viața la fermă este dificilă pentru ea, dar speră că aceste provocări o vor ajuta să se dezvolte. 

Advertisement

Relatively Famous: Ranch Rules este produs de Fremantle și îi are ca producători executivi pe Kevin Lee, Justin Berfield, Jason Felts, Joe Simpson și Angela Rae Berg.  

Advertisement

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Reclame
Advertisement
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: INTERVIU EXCLUSIV cu actriţa Jasmin Lawrence despre show-ul „Relatively Famous Ranch Rules”, în premieră la E! - RADAR DE MEDIA

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending