Premiera emisiunii “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, la Kanal D - SURVIVIOR ROMÂNIA MOMENTE IMPORTANTE
Connect with us

Emisiuni

Premiera emisiunii “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, la Kanal D

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Premiera emisiunii “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” – miercuri, 20 aprilie, de la 22:30!

Cel mai atractiv quiz show, o adevărată gimnastică a minții pentru toată familia, va fi difuzat de trei ori pe săptămână, la Kanal D

           În săptămâna de Sărbătoare, luminează-ți și sufletul, dar și mintea! Începând din 20 aprilie, de la 22:30, Kanal D le aduce telespectatorilor “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, cel mai simplu de înțeles quiz show din istoria televiziunii! Emisiunea cu și despre cuvinte, care îți pune mintea la treabă, va putea fi urmărită de miercuri până vineri, de la 22:30, așadar, publicul va avea parte de trei doze consistente pe săptămână de gimnastică a minții, atractivă tocmai prin simplitatea ei. 

Filmările au început într-un platou spectaculos, special construit pentru acest show unic, iar concurenții sunt gata să demonstreze că dețin acele calități care să le aducă râvnitele premii, dar și bucuria de a se juca cu sensurile și cuvintele, alături de unul dintre cei mai apreciați și iubiți prezentatori de televiziune din România.

            “Am construit cel mai spectaculos decor de quiz din România și îl vom popula cu oamenii isteți, care nu aveau loc la TV până acum”, a spus Dan Negru.

            În fiecare ediție a emisiunii, 5 concurenți se află față în față cu Dan Negru, pentru a-și testa vocabularul și spontaneitatea. Înțelegerea sensurilor şi uşurinţa de a face conexiunile potrivite sunt acele ingrediente care îi oferă oricărui participant şansa găsirii cuvântului corect. Pentru că Dan Negru dă definiţia, iar concurenţii găsesc soluţia! Participanții “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” au la dispoziție 4 minute pentru a afla 14 cuvinte, în urma definițiilor primite chiar de la prezentatorul show-ului. Efortul concurenților va fi răsplătit cu premii importante în bani, dacă aceștia reușesc să afle răspunsurile corecte.

Milioanele de telespectatori se vor putea bucura și ei din fața micilor ecrane de provocările lansate de Dan Negru în emisiune, întreaga familie putând intra în joc pentru a-și exersa vocabularul și spontaneitatea.  

               Nu pierdeți premiera celui mai simplu de înțeles quiz din istoria televiziunii mondiale, “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, miercuri, 20 aprilie, de la 22:30!  Antrenați-vă cu cel mai relaxant show concurs cu și despre cuvinte, de trei ori pe săptămână, de miercuri până vineri, de la 22:30, numai la Kanal D!

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Reality Show2 săptămâni ago

S-au anunțat concurenții noului sezon America Express de la Antena 1

Grila de programe4 săptămâni ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizat reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA

Vedete3 săptămâni ago

Comentariul lui Cristi Mitrea despre Andreea Moromete de la Survivor 2023: „Cred că este foarte falsă și exagerată”

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Robert Moscalu, dezvăluiri după eliminarea Andreei Moromete de la Survivor România 2023: “Am vorbit cu ea și m-a șocat”

Grila de programeo săptămână ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA

ENTERTAINMENTo săptămână ago

Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”

ENTERTAINMENT5 zile ago

Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Răzvan Danciu EX-Survivor rupe tăcerea! Erau sau nu reale scandalurile din Dominicană: „Asta a trebuit să vadă omul, dar noi nu ne certam așa”

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Cătălin Măruță, acuzat de fanii Survivior România! Mesajul care agită spiritele după plecare Andreei Moromote!

Concurentul de la Survivor România acuzat că a încălcat regulile show-ului. S-ar fi lăsat cu amenințări: ”Te dăm în judecată!”

Facebook

Advertisement

IN Trending