Trupa Vunk va oferi fanilor săi prin concertul “Un nou univers” din 7 octombrie de la Sala Polivalentă, nu numai o complexă experiență artistică, ci și o premieră în show-urile din România, o filmare 360 de grade, care permite oricărui iubitor al Universului Vunk să privească spectacolul din toate unghiurile.
„Un nou univers este despre a te întoarce la tine însuți, de a te cunoaște mai bine, de a ajunge să te poți privi din toate punctele de vedere, din mai multe unghiuri. Din acest motiv încercăm să interpretăm mesajul nostru și din punct de vedere tehnologic. Scena este un univers în care se întâmplă multe gesturi, reacții, acțiuni discrete care nu pot fi văzute de toată lumea din sală. O filmare 360 de grade îți permite să te poți juca cu unghiul din care privești orice minut din concert, să te învârți cu privirea pe scena și să poți vedea, pe rând, ce fac toți cei de pe scenă. Practic, te poți simți ca și cum ai fi între noi pe scenă”, a declarat Cornel Ilie.
Filmarea concertului “Un nou univers” la 360 de grade, cu camere în cele mai variate unghiuri, oferă un grad mare de interactivitate între artiști și public și dă fiecarui spectator sentimentul că este regizorul acestui show. Aceasta pentru că poate privi concertul de pe scenă și din spatele ei, dar și din orice zonă a sălii.
“Este și mai interesant pentru cei care vor fi în sală și vor vedea și concertul după, pentru ca vor putea alege momentele preferate să le revadă din toate unghiurile și să retraiască toată emoția lor. În plus, se vor putea juca și cu cele 360 de grade ale camerelor care vor fi in public si vor putea vedea ce prieteni au mai fost la concert împreună cu ei”, a declarat Cornel Ilie.
Deți tipul de filmare care va fi folosit de trupa Vunk la concertul “Un nou univers” este premieră în România, în showbiz-ul internațional a fost folosit de Paul McCartney, Dream Theatre sau Muse.
Biletele la concertul Vunk “Un nou univers” de pe 7 octombrie de la Sala Polivalentă au fost puse în vânzare în rețeaua magazinelor Germanos, Diverta, Orange și Vodafone, în oficiile Poștei Române, in benzinariile OMV și online pe www.iabilet.ro.