EVENTS
Premiere românești și invitați speciali la TIFF Sibiu 2021
Câteva dintre cele mai așteptate filme românești ale anului vor fi proiectate în premieră la Sibiu între 6 și 8 august, în prezența regizorilor și a actorilor, în cadrul celei de-a 15-a ediții Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) Sibiu.
Vineri, 6 august, de la ora 17:45, la Cine Gold, sibienii vor putea urmări un film polițist românesc distins anul trecut cu Premiul special al juriului la Festivalul de la Varșovia: Neidentificat (r. Bogdan George Apetri), în prezența protagonistului, actorul Bogdan Farcaș (foto). Lungmetrajul surprinde obsesia unui polițist de a rezolva un caz, propulsându-l în decizii la limita dintre etică și abuz de putere. Când detalii din viața lui personală ies la iveală, lucrurile iau o turnură neașteptată. Neidentificat a fost ales drept favorit al Federației Internaționale a Criticilor de Film la TIFF 2021 (Premiul FIPRESCI).
După premiera sold-out în prima zi la TIFF Sibiu, la cererea publicului, documentarul România Sălbatică (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache) va fi proiectat și vineri, 6 august, de la ora 21:45, la Muzeul Astra. Inițiat în urmă cu 10 ani, România Sălbatică aduce pe marele ecran filmări în premieră pentru țara noastră și povești unice despre biodiversitatea României.
Povestea unei femei devenite peste noapte persona non grata după ce câinele ei regurgitează mâncare pe podeaua unui vagon de metrou este transformată într-o satiră socială în filmul #dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac). Lungmetrajul va putea fi vizionat în premieră la Sibiu sâmbătă, 7 august, de la ora 18:00 la Cine Gold, cu participarea regizorului Andrei Huțuleac. Distins cu trei premii la Festivalul de la Moscova, inclusiv Trofeul pentru Cel mai bun film străin, #dogpoopgirl a fost desemnat la TIFF 2021 cel mai bun film românesc de debut.
Tot sâmbătă, 7 august, de la ora 21:45, în parcarea supraterană Promenada Sibiu, cei prezenți la Sibiu vor avea ocazia să vizioneaze debutul în regie al lui Octavian Strunilă, în prezența acestuia: Complet necunoscuți, adaptarea românească a comediei-fenomen Perfetti Sconosciuti. Şapte prieteni buni se întâlnesc la cină. Pare a fi o seară normală, până când gazda propune un joc: toată lumea să-şi așeze telefoanele pe masă, să citească cu voce tare fiecare mesaj primit și să răspundă la toate apelurile de față cu toți. Lucrurile o iau, evident, razna.
Un action dramatic în decor montan, Tata mută munții este proiectat în premieră la TIFF Sibiu în prezența regizorului Daniel Sandu sâmbătă seara, 7 august, de la ora 21:45, la Muzeul Astra. După ce fiul său dispare în munți și căutările inițiate sunt zadarnice, tatăl său decide să-și adune propria echipă de salvatori și să se aventureze în natură.
În ultima zi de festival, duminică, 8 august, de la ora 20:00, cel mai recent film al regizorului Marian Crișan, Berliner, va putea fi urmărit la Cine Gold. Actorul Ovidiu Crișan va veni la final pentru întâlnirea cu publicul.
Întregalde, un film care ridică întrebări despre generozitate și supraviețuire, poate fi văzut duminică, 8 august, de la ora 21:45, în parcarea supraterană Promenada Sibiu, cu participarea regizorului Radu Muntean, care va răspunde întrebărilor venite din public. Prezentat la Festivalul de Film de la Cannes (2021), filmul urmărește trei orășeni care merg într-un sat din județul Alba să doneze pachete cu mâncare. În drumul lor întâlnesc un bătrân pe care vor să-l ajute, dar curând rămân blocați într-un șanț din pădure și totul se complică.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV6 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău