A-Z NEWS
DECIZIE | Presedintele Traian Basescu cere reexaminarea legii privind publicitatea TV
Şeful statului cere reexaminarea legii care stabileşte că achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final, Traian Băsescu afirmând că OUG este o „ingerinţă nejustificată” în activitatea comercială a radiodifuzorilor, informeaza Mediafax.
Preşedintele Băsescu, a semnat marţi, cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 25/2013 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului 504/2002, informează Preşedinţia.
Preşedintele afirmă că actul normativ trimis spre promulgare aprobă Ordonanţa de Urgenţă 25/2013 prin care s-a reglementat, pe de-o parte, achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat şi, pe de altă parte, unele aspecte referitoare la licenţele audiovizuale. Totodată, prin legea aflată la promulgare se introduce o nouă reglementare cu privire la spoturile publicitare şi de teleshopping izolate, altele decât cele difuzate în cadrul transmisiilor sportive.
„În ceea ce priveşte achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25/2013 prevede la Art. I pct. 1 introducerea unui nou articol, respectiv Art. 29 indice1 în Legea audiovizualului nr. 504/2002, prin care se reglementează acest domeniu. Astfel, se prevede că «(1) Orice achiziţionare de spaţiu publicitar televizat nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final al publicităţii televizate. (…) (5) Orice act juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor prezentului articol este nul». În condiţiile în care unul dintre principiile constituţionale pe care se întemeiază statul este libertatea economică, iar economia României se bazează pe libera iniţiativă şi concurenţă, considerăm că nu se justifică asemenea dispoziţii care sunt de natură să îngrădească libertatea radiodifuzorilor de a vinde aşa cum doresc propriul spaţiu publicitar, conform intereselor legitime ale acestora”, afirmă Băsescu în cererea de reexaminare.
RADAR DE MEDIA a mai scris pe acest subiect aici:
Agentiile de publicitate cer Parlamentului respingerea OUG care schimba radical regulile publicitatii TV
Degringolada pe piata de publicitate din Romania: Guvernul a publicat OUG care modifica piata de publicitate TV (explicatii si reactii)
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
ADVERTORIALE5 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale3 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV5 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023