vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSPrezenta Monicai Ghiurco la Antena 3 pune pe jar Comisia de Etica...

    Prezenta Monicai Ghiurco la Antena 3 pune pe jar Comisia de Etica si Arbitraj din TVR

    Directorul TVR 1, Gabriel Gherghescu, a solicitat Comisiei de Etică şi Arbitraj (CEA) din Televiziunea Română un punct de vedere cu privire la prezenţa jurnalistei Monica Ghiurco într-o emisiune de la Antena 3, a declarat, Horia Gruşcă, preşedintele CEA, informeaza Mediafax.

    „În urma discutării subiectului în Comitetul Director din data de 8 august, ni s-a solicitat un punct de vedere faţă de prezenţa doamnei Monica Ghiurco într-o emisiune de la Antena 3, în condiţiile în care participarea unui jurnalist al TVR la o emisiune a unei televiziuni concurente se face după obţinerea acordului Comitetului Director sau, în situaţii de urgenţă, în urma aprobării preşedintelui-director general”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Horia Gruşcă, preşedintele Comisiei de Etică şi Arbitraj din TVR.

    El a precizat că genul acesta de situaţii sunt reglementate în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al TVR.

    Potrivit lui Horia Gruşcă, solicitarea a fost primită de Comisia de Etică şi Arbistraj din TVR, joi după-amiază, din partea directorului TVR 1, Gabriel Gherghescu.

    În Comitetul Director al TVR – din care fac parte, printre alţii, directorul TVR 1, Gabriel Gherghescu, şi preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Stelian Tănase – a fost discutată situaţia prezenţei jurnalistei Monica Ghiurco la Antena 3.

    În prezent, jurnalista Monica Ghiurco este detaşată la Departamentul TVR 1. Ea a fost detaşată la TVR 1 de la Direcţia Ştiri a TVR.

    Monica Ghiurco a fost prezentă la o emisiune a Antena 3 şi la „plimbarea” în jurul Palatului Cotroceni, la care au participat jurnalişti şi angajaţi ai televiziunii de ştiri a trustului Intact. În acest context, Ghiurco şi-a exprimat susţinerea pentru jurnaliştii Antena 3.

    Ulterior, Monica Ghiurco a făcut pe pagina sa de Facebook un comentariu în care a afirmat, printre altele: „Constat cu tristeţe cât de înverşunaţi suntem când cineva nu este de acord cu noi sau are o cu totul altă părere despre aceleaşi fapte (…) Şi eu, ca şi cei care şi-au exprimat public susţinerea pentru jurnaliştii Antena 3, nu am făcut altceva decât să îmi exersez libertatea. Arătaţi-mi ce legi am încălcat! Solidarizarea cu colegii de breaslă, aflaţi într-o situaţie dificilă în care le este periclitat locul de muncă, din motive independente de persoana lor, este un gest normal într-un regim democratic”, a scris Monica Ghiurco. Ea a precizat că a făcut declaraţiile referitoare la Antena 3 în nume propriu, nicidecum în numele TVR.

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    2 COMENTARII

    1. TVR este televiziunea publica la care toti platim cheltuielile prin acel abonament impus NU O TELEVIZIUNE CONCURENTA CU ANTENA 3 SAU ALTE TELEVIZIUNI PRIVATE DIN ROMANIA.
      Libertatea de exprimare a noastra a tuturor dar si a angajatilor televiziunii publice este un lucru de pret garantat prin Constitutie.
      BRAVO MONICA GHIURCO !

    2. O vreau pe Monica Ghiurco la TVR , unde eu platesc abonament, fara optiuni politice,( nici macar in nume personal exprimate public ) . MG este un om destept, cum poate coaliza cu o minciuna ? ( ca-si pierd locul de munca este o mare gogorita ) . Si ce m-a surprins rau de tot, nu ma asteptam din partea ei , cum poate sa fie impotriva justitiei ? Ori a vrut sa se impace cu Stelian Tanase si a recurs la aceasta solutie ?

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente