
Prima ediție SURVIVOR România a fost lider absolut de audiență!
A fost cel mai așteptat start de sezon!
-
A început votul în Competiția Destinația Anului 2023
-
America Express, din nou lider de piață. Diseară, Irina Fodor pune în joc cuferele
-
Faimoșii au câștigat Jocul de Captivitate, însă au pierdut Imunitatea! Triburile continuă lupta, astăzi, de la PRO TV!
-
Au fost anunțate primele zboruri regulate la Aeroportul Internațional BRAȘOV – GHIMBAV
Survivor România a revenit cu 24 de concurenți deciși să scrie istorie pe plaja toridă din Republica Dominicană. Provocări incredibile, probe tot mai grele, zile în care vor realiza că lipsa confortului și dorul de cei dragi pot apăsa extrem de tare – le vor trăi pe toate! Daniel Pavel a dat aseară fluierul de start al unui sezon ce nu trebuie să fie ratat.
După ce Faimoșii au sosit pe calea apei, iar Războinicii pe cea a aerului, Daniel Pavel le-a dat tuturor ocazia să se prezinte și să le spună celor de acasă câteva lucruri despre ei. Primul drum spre Insule nu a părut să-i sperie, ba dimpotrivă, le-a adus energia necesară pentru a se apuca de treabă în locul ce le va fi casă în următoarea perioadă de timp.
Însă, ce cu siguranță le-a adus primele provocări a fost jocul de deschidere! În ciuda scorului final de 10 la 3 pentru Războinici, Faimoșii au demonstrat multă dârzenie și au concurat până în ultima clipă pentru fiecare punct.
Prima ediție a noului sezon Survivor a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 23:22. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 12.7 puncte de rating și 35.2% cotă de piață, față de locul 2 , ANTENA 1 care avea 5.2 puncte de audiență și 14.3% share. De-a lungul difuzării, peste 2.1 milioane de românii au trăit alături de concurenți, iar în minutul de aur, la ora 20:57 peste 2.6 milioane de telespectatori erau pe PRO TV!
Aventura continuă, la PRO TV, de la 20:30. Faimoșii și Războinicii se vor întâlni astăzi în jocul pentru imunitate. Cele două echipe vor da tot ce au mai bun cu un singur gând: să nu se vadă nevoiți să-și piardă unul dintre membrii echipei.
Cine va câștiga jocul de imunitate și va avea parte de un consiliu fără emoții ? Dar, mai ales, ce s-a întâmplat cu Jorge și Răzvan Danciu după ce Daniel Pavel i-a anunțat că nu mai fac parte din triburile lor, aflăm în doar câteva ore.
Nu ratați, de la ora 20:30, pe PRO TV și VOYO, cea de-a doua ediție a show-ului fenomen SURVIVOR România!
-
Vedete2 săptămâni ago
Ce bani au câștigat Faimoșii, în reality show-ul fenomen SURVIVIOR ROMÂNIA
-
Vedete7 zile ago
Scandal monstru la Survivor România! Doi concurenți s-au luat la bătaie pe insulă: „Ai venit să arunci cu noroi în toată lumea!”
-
Premieră TV5 zile ago
Zece concurente vor intra în cea mai frumoasă competiţie a stilului, la Kanal D2
-
Reality Showo săptămână ago
SURVIVIOR ROMÂNIA. Faimoșii, în pragul disperări nu mai găsesc drumul spre victorie!
-
Reality Show3 săptămâni ago
VIDEO Ce concurent din tribul Războinicilor a părăsit competiția Survivor România!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!
-
Premieră TVo săptămână ago
Marea premieră a sezonului 11 Chefi la cuțite le aduce lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu adversari surpriză la lupta pentru amuletă
-
Reality Show6 zile ago
Cel mai scandalos concurent din tribul Faimoșilor a părăsit competiția. Dan Pavel: ”Suntem la jumătatea cursei pentru câștigarea marelui premiu”
-
Reality Show2 săptămâni ago
Victorii pentru Războinici, lacrimi și conflicte pentru Faimoși, la Survivor: ”Indiferent de tensiuni, sunt și momente foarte frumoase”
-
Monden3 săptămâni ago
VIDE0 EXLOZIV Andreea Bălan, s-a dat pe manele!
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
America Express, prima opțiune a telespectatorilor! Diseară, cea mai mare comoară aduce imunitatea! Finala se apropie!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 06-12 martie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Astăzi, începe o nouă săptămână la Survivor România: ”Ați demonstrat că se poate face față cu zâmbetul pe buze”
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
America Express își păstrează poziția de lider! Amuleta aduce adrenalină la maximum: sporturi extreme într-un peisaj spectaculos
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
America Express, pe primul loc în topul audiențelor. Diseară se decid echipele care intră în etapa semifinală
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
După 8 etape, Puya și Melinda și-au încheiat aventura pe Drumul aurului, la AMERICA EXPRESS