Connect with us

Grila de programe

PRIMA TV de Crăciun: filme de sezon, cu distribuții de primă mână, programe pentru copii și ediții speciale ale știrilor Focus

Avatar

Published

on

Astfel, în Ajunul Crăciunului, sâmbătă 24 decembrie, de la ora ora 09:00, Olga Gudynn te așteaptă cu un Atelier Magic pentru copii. Atelierul Magic este un îndemn la distracţie şi la poveşti pline de imaginaţie din partea Olgăi Gudynn, alături de personaje haioase și copii puși pe joacă. O emisiune educativă și distractivă unde cei mici vor învăţa chiar și din greșeli împreună cu protagoniștii emisiunii.

 

Copiii vor fi alături de cei mai buni prieteni ai copilăriei: Curajosul pui de râmă Oli, Doamna Ceapă, Banana Năzdrăvană, Bunica Mazăre, Mărul cel Isteț, Doamna Lene și Domnul Păstârnac sunt doar câteva dintre personajele care prind viaţă în bucătăria din Atelierul Magic.

 

Tot în Ajun, o distribuție de primă mână te așteaptă în filmul Crăciun de la ora 20:30 la Prima TV. Astfel, Susan Sarandon, Robin Williams, Penelope Cruz și Paul Walker prezintă o colecție de povești intersectate avându-i în centru pe câțiva newyorkezi singuratici care se trezesc că au nevoie unul de altul, chiar de Ajunul Crăciunului. Crăciunul va fi salvat chiar pe 25 decembrie în comedia Salvați Crăciunul – duminică 25 decembrie de la ora 22:30 – cînd soarta lui Moș Crăciun este în mâna elfilor și a unor agenți de Securitate Internă. A doua zi de Crăciun, de la ora 20:30, la Prima TV, micul Khumba încearcă să afle ce s-a întâmplat cu dungile sale, dar şi să rezolve problema secetei din ţinutul său, în animaţia cu acelaşi nume.

 

Filmele românești sunt și ele prezente în programul special de Crăciun pregătit de Prima TV. Dem Rădulescu, Ileana Stana Ionescu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani sunt câteva din numele mari ai cinematografiei românești care te așteaptă în fața micului ecran pe Prima TV ca să urmărești comediile: Harababura – sâmbătă 24 decembrie de la ora 22:30, Sosesc păsările călătoare – sâmbătă 24 decembrie de la ora 00:15 și de asemenea filmele: Prin cenușa imperiului– duminică 25 decembrie ora 00:15, Moartea domnului Lăzărescu – – luni 26 decembrie de la ora 00:30.

 

Chiar în ziua de Crăciun te așteaptă ultima ediție din acest sezon a reality-show-ului de succes Schimb de mame. Urmărit până acum de milioane de telespectatori experienţa schimbului de mame este trăită de familii din toate colţurile tării. Până acum, mamele „de schimb” au avut şansa să-şi descopere talente nebănuite și să înveţe lucruri noi în timpul participării la emisiune. Ele au experimentat un alt stil de viaţă, iar această aventură a reprezentat şi un moment important pentru ele și familiile lor. „Schimbul de mame” este nu doar educativ, ci şi distractiv! Mai mult, cea mai votată mamă a sezonului pleacă acasă cu un premiu de 2.500 de euro din partea Prima TV. Telespectatorii o vor putea alege toată săptămâna viitoare prin sms la 1444 pe cea care va câștiga titlul de “Prima Mamă”.

 

Foto Credit: PRIMA TV

Interviu Exclusiv – IULIAN COMĂNESCU: După câteva sezoane în care a testat diferite formate, Antena 1 pare să devină un challenger tot mai serios la PRO TV 

Comentarii

Grila de programe

E! Entertainment a pregătit în noiembrie Gala E! PCA 2020, dar şi alte surprize

Avatar

Published

on

Vino alături de E! în noiembrie pentru unele dintre cele mai importante evenimente din industria divertismentului. În seara de 15 noiembrie, de la ora 02:00 nu rata E! Live From The Red Carpet, iar de la ora 04:00 vei afla cine sunt preferații fanilor din industria muzicală, de film, de televiziune și din pop culture. Toate acestea la E! PEOPLE’S CHOICE AWARDS 2020!

 

CELEBRITY GAME FACE (vineri, 6 noiembrie, de la ora 23:00)

Urmărește-i pe Kevin Hart și soția sa, Eniko, în rolurile de gazde a emisiunii Celebrity Game Face. Perechea va ghida, pentru o seară, trei echipe formate din câte doi coechipieri celebri, prin provocări extrem de distractive. Echipele de vedete sunt formate din Terry Bradshaw și Rachel Bradshaw, Rob Schneider și Patricia Maya Schneider, Tracee Ellis Ross și Evan Ross, Meghan Trainor și Ryan Trainor, Victor Cruz și Karrueche Tran, dar și alții.

Toată lumea participă la provocările inedite lansate de familia Hart, spre exemplu „Big Facts”, în cadrul căreia un coechipier trebuie să ghicească dacă situațiile amuzante despre partenerii lor sunt adevărate sau nu, „Read My Lips”, o probă în care partenerii sunt provocați să citească pe buze, dar și „Booty Shake”, în cadrul căreia partenerii trebuie să golească o cutie cu mingiuțe, folosind doar mișcările corpului. La finalul serii, fiecare cuplu va dona câștigul unei cauze caritabile aleasă de ei și doar echipa câștigătoare va primi trofeul „Hart of a Champion” – o statuetă aurie a lui Kevin Hart bebeluș!

 

Total Bellas (Sezonul 6 începe duminică, 29 noiembrie, de la 22:00)

            Gemenele Nikki și Brie Bella și-au construit împreună viața și cariera, dar nimic din ce au trăit până acum nu le-a pregătit, nici pe ele nici pe bărbații din viața lor, pentru perioada în care au fost amândouă însărcinate. Surorile Bella sunt însărcinate și viețile tuturor sunt pe cale să se schimbe!

 

DATING: NO FILTER (duminică, 29 noiembrie, de la 23:00 şi 23:30)

            Pregătește-te pentru dragoste și comedie deoarece comedianții de la Dating: No Filter vor arunca o privire asupra întâlnirilor pe nevăzute, demonstrând că sunt capabili de comentarii revoltătoare la adresa celor ce se află în căutarea perechii lor. De la momente extrem de amuzante, la romantism înduioșător, pregătește-te pentru o perspectivă brutală și foarte amuzantă asupra iubirii.

 

KEEPING UP WITH THE KARDASHIANS (SEZONUL 19 continuă duminică, de la ora 22:00, finalul pe 22 noiembrie)

            În luna noiembrie sunt difuzate noi episoade ale sezonului 19 și familia Kardashian-Jenner trebuie să înfrunte noi provocări. După dezamăgirile sentimentale și problemele provocate de pierderea încrederii, urmate de conflicte, Kim, Kourtney și Khloé trebuie să ia decizii importante în calitate de mame și femei. Când unitatea familiei este amenințată și noi teritorii trebuiesc cucerite, această familie nu stă pe gânduri. Urmărește noile episoade și vezi ce se întâmplă!

 

DR. 90210 (continuă vineri, de la ora 22:00)

 

            Chirurgia plastică este un domeniu dominat de bărbați, doar 15% dintre medici sunt femei, dar în Beverly Hills există o echipă de chirurgi feminină, care redefinește vechile standarde de frumusețe. Dr. Cat Begovic, Dr. Kelly Killeen, Dr. Michelle Lee și Dr. Suzanne Quardt sunt printre cei mai buni medici din Statele Unite și schimbă percepțiile din cea mai faimoasă locație din lume. De la îndepărtarea excesului de piele până la reconstrucție de sâni, acești medici își folosesc talentul, experiența și intuiția pentru a ghida pacienții înainte, în timpul și după operație, dar și pe parcursul recuperării, demonstrând de ce în unele cazuri este necesară o mână de femeie.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Grila de programe

Toamna aceasta, la TVR 2 se numără cele mai bune producţii cinematografice

Avatar

Published

on

Luna octombrie vine la TVR 2 cu o ofertă bogată pentru publicul larg care găseşte aici filme şi seriale nu doar pentru toate gusturile, ci şi pentru  toate vârstele: părinţi, bunici, dar şi copii. În fiecare miercuri, de la ora 21.10 sunt programate filme de familie, romance sau de aventuri, iar joi, de la aceeaşi oră, sunt difuzate thrillere sau filme poliţiste. Sâmbăta este seara în care, de la 20.10, la TVR 2 avem filmul săptămânii, cu actori celebri. Şi păstrând tradiţia, în ultima zi a săptămânii, TVR 2 aduce Duminica Filmului Românesc (cu câte 2 producţii programate la 13.10 şi seara de la 20.10), precum şi mult aşteptatul Film de artă de la ora 22.10 cu producţii premiate la festivaluri importante, dar şi cu mari actori şi regizori.

 

Şi pentru a convinge cinefilii de bogăţia sezonului de toamnă-iarnă la TVR 2, iată câteva dintre titlurile programate în luna octombrie: Miercuri, de la 21.10 sunt programate filme de familie, romance sau de aventuri, câteva exemple fiind: Mi-e dor de tine, film romantic cu Drew Barrymore şi Toni Colette, În mijlocul sălbăticiei, film de aventuri cu Natasha Henstridge, Călătoria marelui elefant, film de familie şi aventuri cu Elizabeth Hurley, Toată frumuseţea lumii, film romantic cu Marc Lavoine.

Joi, tot de la ora 21.10, vă aşteaptă o selecţie aparte de thrillere sau filme poliţiste, precum: Legătură periculoasă, cu Rosslyn Luke şi Brandon Howell, Inspiraţie pentru crimă, cu Antonio Sabato Jr., Ultima dovadă, cu Casper Van Dien, sau seria Misterele Aurorei Teagarden, cu Candace Cameron Bure.

 

Sâmbăta este seara în care, de la 20.10, la TVR 2 avem filmul săptămânii, cu actori celebri: Bărbierul din Siberia, cu Julia Ormond şi Oleg Menşikov, în regia lui Nikita Mihalkov, Ursul, film nominalizat la Oscar cu 2 premii Cesar, Dragă Frankie, cu Gerald Butler, film nominalizat la Cannes şi BAFTA, Nebuni şi frumoşi, cu Kirsten Dunst şi Jay Hernandez, dar şi o serie de comedii franţuzeşti cu Gerard Depardieu, Pierre Richard, Thierry Lhermitte, Jacques Villeret.

Aşa cum ne-a obişnuit, Duminica Filmului Românesc continuă şi în luna octombrie portrete ale celor mai valoroşi actori şi regizori din cinematografia noastră:  Şerban Ionescu şi Amza Pellea în Imposibila iubire, Sergiu Nicolaescu: Pentru Patrie şi Osânda, Andrei Blaier: Urgia fiind câteva dintre titlurile programate duminica de la 13.10 şi de la 20.10.

 

Fiecare săptămână, TVR 2 o încheie cu câte o „delicatesă” cinematografică, programată  duminica de la 22.10 în Filmul de artă. Dintre producţiile ce vor intra în difuzare amintim: Totul despre mama mea, în regia lui Pedro Almodovar, cu Cecilia Roth şi Penelope Cruz – film cu numeroase premii la Oscar, Globul de Aur, BAFTA, Cannes, Goya, Legenda pianistului de pe ocean, cu Tim Roth, film premiat la Globurile de Aur şi deţinător a 5 premii David di Donatello, Selma, film deţinător a 60 de premii, printre care şi un Oscar, cu David Oyelowo şi Oprah Winfrey în rolurile principale.

La fel ca şi la TVR 1, oferta de filme de la TVR 2 este completată de seriale: în premieră şi în exclusivitate, TVR 2 difuzează în fiecare sâmbătă, de la ora 22:10, serialul Viaţa visată (La vita promessa – Italia, 2018), iar din 7 octombrie, de luni până joi, de la ora 16.05, urmăriţi cele 4 episoade ale miniseriei Lady Boss, adaptare după romanul cu acelaşi nume de Jackie Collins, cu Kim Delaney şi Jack Scalia în rolurile principale. Din 12 octombrie, de luni până vineri, miniseria va fi urmată de un alt serial în premieră:  Iubirea unei doamne, o minunată poveste de dragoste din Spania, derulată pe parcursul a 39 de episoade, cu Adriana Ugarte în rolul principal.

 

Şi cei mai mici telespectatori sunt aşteptaţi la TVR 2 pentru că luna octombrie le-a adus copiilor un serial în premieră: Micii detectivi şi taina femeii în alb, difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 8.00. Din 24 octombrie, acesta va fi urmat de o nouă premieră: serialul de animaţie Strop şi Balonaş.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Grila de programe

În octombrie vezi cele mai bune seriale şi filme ale toamnei la TVR 1

Avatar

Published

on

TVR 1 a început luna octombrie în forţă, cu Angelina Jolie şi Antonio Banderas în Păcat originar, şi promite să aducă la fiecare început de săptămână, în fiecare luni de la ora 22.10, filme tari cu distribuţii pe măsură: Secretul de la Cold Creek Manor, cu Sharon Stone şi Christopher Plummer, Revolver, cu Jason Statham şi Ray Liotta, Un oraş violent, cu Charles Bronson, Telly Savalas şi Jill Ireland, G.I.Jane, cu Demi Moore, Viggo Mortensen şi Anne Bancroft, Calea Misterelor, cu Nick Nolte şi Melanie Griffith şi multe alte filme de excepţie.

Telecinemateca este un program de tradiţie la Televiziunea Română care, de jumătate de secol, aduce românilor cele mai valoroase producţii cinematografice clasice. În fiecare marţi, la TVR 1, de la ora 22:10, urmăriţi cele mai bune ecranizări din anii ‘60 ale romanelor semnate de Dumas, dar şi filme care au făcut istorie precum: Laleaua neagră, Fanfan la Tulipe, Zorro, Omul cu masca de fier sau Leul din Teba.

Vinerea, de la 21.10, dăm startul fiecărui weekend cu blockbustere internaţionale, filme de acţiune, thrillere, westernuri, drame, toate într-o selecţie care să satisfacă cele mai diverse preferinţe. Încheiaţi săptămâna de lucru urmărind la TVR 1 de la filme de acţiune gen: Regatul interzis cu Jet Li şi Jackie Chan, Terminator 3 cu Arnold Schwarzenegger, Legionarul cu Jean Claude Van Damme sau Războiul lui Logan cu Chuck Norris, la westernul Bufniţa cenuşie cu Pierce Brosnan, drama Cântec de iubire cu John Travolta şi Scarlett Johansson sau premiera în România a producţiei americane de anul trecut: The Professor And The Madman, cu Sean Penn şi Mel Gibson.

Dacă vinerea la TVR 1 se difuzează blockbustere internaţionale, sâmbăta, tot de la 21.10,  este rezervată blocbusterelor româneşti. În prezent, seria Mărgelatu, cu Florin Piersic va fi difuzată integral până în luna noiembrie (Drumul oaselor, Trandafirul Galben, Misterele Bucureştilor, Masca de Argint, Colierul de turcoaze, Totul se plăteşte). Urmează apoi la fel de populara şi îndrăgita serie a Comisarilor, cu Sergiu Nicolaescu (Cu mâinile curate, Ultimul cartuş, Un comisar acuză, Revanşa, Duelul).

 

Toate aceste producţii cinematografice sunt completate de serialele difuzate de TVR 1 în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17.15 (Prințul Jumong, una dintre cele mai apreciate producții ale televiziunii sud-coreene) şi de la 18.30 (Comisarul Rex, serialul în care simpaticul protagonist patruped a stabilit un adevărat record mondial de popularitate, serialul ajungând la sezonul 18).

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Facebook

Trending