Connect with us

Grila de programe

Prima TV isi prezinta grila de primavara. Vezi ce surprize aduce noua televiziune a lui Cristi Burci!

Avatar

Published

on

Umorul bio, 100% românesc, glumele cu ştaif, poantele cu clenci şi glumeţii isteţi sunt ingredientele care vor face deliciul telespectatorilor Prima TV în această primăvară.

 

  • Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, aşa că, din 17 martie, de la ora 7:00, toată România va spune la unison “Ne-am trezit!”, împreună cu Micutzu’ (Cosmin Nedelcu), Laura Belecciu şi Adrian Nicolae, la Prima TV.

ne-am trezit - prima tv

 

Trezitul nu va mai fi o corvoadă, pentru că cei trei matinali vă vor da deşteptarea în cel mai plăcut mod cu putinţă. În fiecare zi de luni până vineri, Micutzu’, Laura şi Adrian vă vor prezenta într-o notă personală, plină de umor, ultimele noutăţi în materie de gadget-uri, muzică, teatru, carte, dar şi cum vă puteţi petrece timpul liber într-un mod mai interesant. Aceştia vor avea şi invitaţi de top, lideri de opinie în diverse domenii. Iar cele mai importante ştiri ale zilei, vă vor fi prezentate în cadrul matinalului de simpatica Oana Paraschiv.

 

  • După înviorarea matinală, de la ora 16:30 aflaţi “Ce gândesc femeile”, de la Diane, Sabrina, Diana şi Raluca. De luni până vineri, cele patru reprezentante ale sexului frumos vor discuta subiectele zilei, aşa cum se văd din faţa televizorului.

ce gandesc femeile

 

Femei obişnuite cu personalităţi diferite şi experienţe de viaţă diverse, Diane, Sabrina, Diana şi Raluca vă împărtăşesc viziunile lor prin conversaţii sincere pe marginea celor mai importante ştiri ale momentului. Perspectivele lor inedite, energia şi pasiunea transformă clasicul talk-show într-un adevărat spectacol.

 

  • “Cireaşa de pe tort” revine la Prima TV, de cinci ori mai picantă! Reţeta noului sezon e savuroasă, pentru că ingredintele s-au schimbat: un Chef rafinat cu aer boem, cinci vedete cu sare şi piper, un strop de glamour marca Dezbrăcatu’ şi umor cât cuprinde.

cireasa de pe tort

În fiecare săptămână, de luni până vineri, de la ora 17:00, cinci VIP-uri autohtone sunt urmărite pas cu pas în noi aventuri culinare, intrând pe rând în rolul de gazde. Totul se petrece, desigur, sub privirea ageră a comisiei de examinare Remus – Dezbrăcatu’, care nu va ierta nimic!

 

  • Dan Finţescu revine şi el la Prima TV cu o nouă emisiune. „Râzi şi câştigi” este primul show de divertisment interactiv cu conţinut video. Pe lângă porţia de râs pe care o va asigura în fiecare seară de la ora 19:30, Finţescu îi va şi premia pe unii dintre autorii filmuleţelor.

Dan Fintescu

Cei care trimit clipurile îşi pot umple buzunarele cu bani cash. În fiecare lună cel mai votat filmuleţ va fi premiat cu 10.000 de lei, iar l-a finalul anului, materialul video care a adunat cele mai multe voturi va fi remunerat cu 100.000 de lei.

 

  • Hasta la vista, España! “Trăsniţii” se întorc în România şi se mută la 8 seara, la Prima TV! Pupăză dă lovitura şi câştigă potul la Loteria Spaniolă.

trasnitii - id iarna

 

Mârlanu îşi urmează visul de a deveni preot, Chiorete şi Poponeţ revin ca angajaţi la secţia de poliţie, unde vor avea parte de surpriza vieţii lor. Ce se va întâmpla cu Ema, Vandamme şi Gogoaşe, aflaţi din 10 martie, în fiecare seară de luni până vineri, la Prima TV.

 

  • Dn 12 martie, veteranii micului ecran se întorc şi ei la Prima TV, cu un nou sezon al “Cronicii Cârcotaşilor”. Mihai Găinuşă, Dezbrăcatu’, Bebeluşele & Co. se antrenează mai ceva ca sportivii de performanţă pentru un nou sezon de cârcoteli.

cronica carcotasilor - sezon nou 2014

Îşi lucrează intens toate grupele de muschi. Trag de fiare, sar coarda, lovesc cu putere în sacul de box, execută mişcări rapide de arte marţiale, sparg cărămizi… Aviz celor care sunt luaţi în colimator! În plus, în noul sezon vin cu întăriri. Oana Paraschiv se alătură echipei şi devine cârcotaşă. Frumoasa blondă va pune vedetele în situaţii inedite. Starurile vor face tot felul de lucruri ciudate, care vor surprinde audienţa şi vor stârni hohote de râs, în fiecare miercuri, de la ora 20:30.

 

  • Buna dispoziţie continuă la Prima TV cu „Mondenii”, care se reinventează şi devine primul sketch comedy show live din România. Emisiunea va cuprinde sketchuri, rubrici şi momente muzicale, majoritatea realizate în direct.

Mondenii

 

În fiecare ediţie, Mirela Zeţa, Angel Popescu, Andreea Grămoşteanu, Alexandru Bogdan şi Bogdan Cotleţ vor avea şi câte un invitat surpriză. Emisiunea “Mondenii” devine cel mai complex sketch comedy show din România, atât prin prisma realizării live, cât şi prin prisma contactului continuu şi interactiv cu publicul de online şi, mai ales, prin conţinutul său variat care satirizează aspecte sociale, culturale şi politice contemporane.

 

  • De la comedie, trecem la cultură generală. Toată România îşi pune mintea la contribuţie şi îşi testează cunoştinţele, pentru că Virgil Ianţu revine în această primăvară la Prima TV, cu emisiunea „Vrei să fii milionar?”.

Virgil-Iantu

Două dintre cele mai tari noutăţi ale primăverii, în materie de divertisment, vin tot din Prima TV.

 

  • Din 15 martie, ştirile de pe cel mai apreciat site românesc de umor vor fi la televizor! După ce articolele sale au stârnit valuri şi au agitat spirite pe internet, prestigiosul cotidian independent de umor voluntar “Times New Roman” ajunge în această primăvară şi pe micile ecrane.

 

Astfel, Prima TV le oferă românilor ce le place lor mai mult, să râdă de alţii. Nimeni nu e scutit, pentru că echipa editorială a celui mai amuzant jurnal de ştiri nu face discriminări. “Ştirile Times New Roman”, ştiri amuzante, aberante şi elucubrante! Totul într-o doză de 30 de minute, oferită de Dan Badea, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 20:00.

 

  • La intersecţia dintre haz-de-necaz, haz-de-autobază şi inteligență sclipitoare, din 15 martie, “Epic Show” duce terapia prin râs la nivelul de artă.

Epic Show

Emisiunea este un pamflet săptămânal, în care abordarea actualităţii şi a lumii înconjurătoare este făcută printr-un melanj de rubrici, scenete şi intervenţii. În fiecare sâmbătă seara, de la ora 22:30, Bogdan Rădulescu, Tibi Codorean, Dragoş Stan şi Adrian Cucu oferă umor de calitate la “Epic Show”, o alternativă plăcută şi onesta la personajele pseudo-mondene care au invadat în ultima vreme TV-ul.

  • Şi dacă la “Ştirile Times New Roman” şi la “Epic Show” starurile sunt parodiate, Alexandru Constantin şi Diana Bart fac CLICK! pe viaţa vedetelor şi vă arată imagini în premieră, declaraţii exclusive, informaţii din viaţa persoanelor publice, poveşti mondene nemaiauzite până acum.

focus monden 3

Ştiri, divertisment, interactivitate, dinamism şi profesionalism, toate acestea caracterizează formatul care va revoluţiona ideea de “emisiune mondenă”, din 10 martie, în fiecare seară de luni până vineri, de la ora 22:30.
De la vedete mondene, trecem la “vedete”… interlope. Din 10 martie, în fiecare luni, de la ora 20:30, Prima TV vă arată lumea întunecată a criminalităţii.

 

  • Echipele emisiunii “112 – Poliţia în acţiune” urmăresc pas cu pas misiuni palpitante şi periculoase, în care oamenii legii intervin pentru a apăra viaţa, proprietatea şi siguranţa cetăţenilor. Incursiunea în viaţa sumbră a clanurilor interlope şi a traficanţilor de droguri este condusă de Mihai Ursu, jurnalist cu aproape două decenii de experienţă.

mihai ursu

 

 

  • Sâmbăta, de la ora 9:30, aflaţi tot ce trebuie să ştiţi despre amenajări interioare şi materiale de costrucţii în emisiunea „Casa: construcţie şi design”

 

  • De la ora 10:30, emisiunea „Secrete de stil” vă oferă ponturi despre frumuseţe, metode de relaxare sau de petrecere a timpului liber.

 

  • “Levintza prezintă”, cea mai logevivă emisiune de fashion din România, continuă să fie nu numai un reper în istoria recentă a modei, ci şi o sursă de informaţii din variate domenii colaterale, adevărate referinţe culturale.

Celebra creatoare de modă Doina Levintza vă aduce în atenţie materiale din Arhiva de Aur a Fashion-ului International, portretelor de designeri şi manechin, dar şi materiale despre cei mai faimoşi creatori de modă şi cele mai apreciate colecţiile, prezentate în toate capitalele modei. Din 15 martie, în fiecare sâmbătă, de la ora 11:00.

 

  • Diana Bart vă învaţă cum să mâncaţi sănătos şi gustos în emisiunea “Click!Pofta bună”, din 15 martie, de la ora 11:30, la Prima TV.

 

  • Sunteţi pasionaţi de tehnologie? Vă plac gadgeturile la modă? Le cunoaşteţi specificaţiile? Vreţi să fiţi la curent cu ultimele inovaţii care vă fac viaţa mai uşoară? Din 15 martie, în fiecare sâmbătă de la ora 14:30, Vlad Andriescu vă prezintă “T3CH IN 3”, o nouă emisiune dedicată tuturor celor care vor să ţină pasul cu noile descoperiri în materie de tehnică.

 

  • Din 16 martie, Prima TV vă prezintă un talk-show politic echilibrat, în care personalităţile momentului şi liderii de opinie îşi pot face auzită vocea. “Ora 9 a României” este o alternativă la talk-show-urile politice actuale, prin calitatea actului jurnalistic. Timp de o oră, analişti experimentaţi şi personalităţi ale vieţii politice vor comenta aspectele controversate ale evenimentelor aflate în desfăşurare, în fiecare duminică, de la ora 9:00.

 

  • Teme istorice cu impact în realitatea cotidiană, invitaţi de marcă şi subiecte de actualitate sunt elementele emisiunii “Historia”. Istorici, profesori, analişti politici, martori ai unor evenimente istorice importante şi alte personalităţi vor fi alături de moderatorul Ion M. Ioniţă, Redactor-Şef Historia, şi Ciprian Plăiaşu, Editor Coordinator historia.ro, în fiecare duminică, de la ora 11:00.

Ion M Ionita_8872

  • „Cafeneaua Dilema Veche” este o sinteză a săptămânii pentru publicul inteligent şi activ. Andrei Pleșu, invitatul permanent al emisiunii, dezbate tema săptămanii împreună cu cei din studio, duminică, de la ora 13:00.

 

  • “Schimb de mame” debutează cu o EDIŢIE SPECIALĂ: SCHIMB DE… TAŢI ! Pe 16 martie, nu pierdeţi PRIMA EDIŢIE SPECIALĂ a noului sezon “Schimb de mame”, rezervată unui indedit… SCHIMB DE TAŢI! Ajunsă la sezonul 19, emisiunea “Schimb de mame” redefinteşte distracţia şi continuă şi în această primăvară să vă prezinte ediţii speciale inedite, în fiecare duminică. Mamele “de schimb” experimentează un alt stil de viaţă, iar această aventură reprezintă şi un test important.

 

  • Din 10 martie, la “Ştirile Prima TV” aflaţi tot ce vă interesează, de luni până joi de la Adreea Fried, iar de vineri până duminică, de la Melania Medeleanu, de la ora 18:00.

melania-medeleanu

Filmele întregesc în aceasta primăvară spectacolul oferit de Prima TV. Actori de 5 stele sunt gata să vă ofere dragoste, aventură, acţiune şi comedie, în cele mai tari producţii de gen.

Val Kilmer, Tommy Lee Jones, Jim Carrey, Nicole Kidman şi Drew Barrymore îşi dau întâlnire în super producţia “Batman Forever”. “Batman se întoarce” cu Michael Keaton, Danny DeVito şi Michelle Pfeiffer şi continuă cu Christian Bale în “Batman începuturi”.

Halle Berry şi Sharon Stone fac cunoştinţă cu “Catwoman”, iar Keanu Reeves şi Charlize Theron trăiesc “Idila de noiembrie”. Will Smith este “Legenda vie”, iar Leslie Nielsen este “Spionul Dandana”. Denzel Washington, Ethan Hawke, Scott Glenn au “Zi de instrucţie”, iar Robert De Niro, Billy Crystal şi Lisa Kudrow sunt “Cu naşu’ la psihiatru”. Tommy Lee Jones, John Goodman, Peter Sarsgaard au “Obsesii din trecut”, iar Bruce Willis, Reece Thompson, Mischa Barton se confruntă cu “Asasinarea preşedintelui şcolii”.

 GALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA, EDITIA PRIMAVARA 2014 va avea loc in data de 19 martie la Ambasad’Or Events & Leasure, eveniment inspired by PERONI. Detalii aici!

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Comentarii

Grila de programe

TVR 2 lanseaza grila de vara

Avatar

Published

on

Foto Credit: TVR

Din această săptămână, telespectatorii se vor bucura de noi programe pentru întreaga familie. Nu vor lipsi umorul, divertismentul, emisiunile despre sănătate şi natură, poveştile unor oameni excepţionali, ediţiile speciale şi sezoane noi ale emisiunilor consacrate.

 

Dacă e duminică, e „Drag de România mea”. Paul Surugiu Fuego dă startul celui de-al patrulea sezon al Galelor. Din 24 mai, telespectatorii sunt invitaţi să urmărească noi ediții duminica, de la ora 15:00. În acest sfârşit de săptămână suntem invitaţi la o celebrare specială a renumitului “Ansamblu Transilvania”, din Maramureș, care a aniversat în platoul emisiunii 60 de ani de existență. Printre marii artişti invitați să cânte și să povestească despre acest brand românesc se numără Angela Buciu și ea celebrând, la rându-i, 60 de ani de activitate. Ne vom întâlni şi cu Irina Loghin care va cânta, desigur, alături de Paul Surugiu.

 

Cum lumea s-a pus în mişcare, din 24 mai, de la ora 17:00, Mitică Popescu ne invită să urmărim un nou sezon de reportaje şi poveşti din zona rurală, spuse cu haz în emisiunea “D`ale lu` Mitica”. Pentru realizarea filmărilor s-au făcut eforturi deosebite. La 82 de ani, actorul Mitică Popescu a filmat în condiţii speciale de igienă şi protecţie sanitară, iar reporterul Marian Marin a ieşit din izolare pentru a pleaca pe teren, deşi are 66 de ani.

 

Din grila pentru întreaga familie nu lipseşte umorul. La TVR 2, vineri seara este “Gala Umorului”. Din 22 mai, de la ora 20:00, Corina Dănilă şi Dragoş Huluba  dau startul unui nou sezon, cu numărul XIII. Din Arhiva Televiziunii Române avem umor fin, de calitate, alături de mari actori de comedie: Toma Caragiu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Octavian Cotescu, Stela Popescu, Ştefan Bănică şi mulţi alţii. Aşa cum ne-am obişnuit, momentele de arhivă alternează cu cele din studio, iar  în distribuţie, alături de cei doi actori-prezentatori, îi revedem pe Dorel Vişan, Mirela Zeța, Marius Rizea şi Silviu Debu.

 

Dacă v-aţi propus să cunoaşteţi personalităţi emblematice, Irina Păcurariu vă invită la un nou sezon “Reţeaua de idoli”. Din 24 mai emisiunea se transforma în #rețeauadesperanță, unde sunt invitaţi oameni care ne-au ajutat să trecem mai ușor perioada de criză, români cu inițiativă, personaje care dau încredere că normalitatea, fie ea și una model nou, există. Duminică, de la ora 18:00, în prima ediţie îl vom cunoaşte pe doctorul Horaţiu Suciu, din Târgu Mureş, specializat în chirurgie cardiacă şi singurul medic care, alături de echipa sa, face transpant de inimă la copiii din România.

 

Poveştile unor oameni speciali le aflăm în fiecare marţi, de la ora 21:00, la “Destine ca-n filme”. Noul sezon debutează pe 26 mai, cu destine începute în România şi continuate în întreaga lume. Printre invitaţii Iulianei Marciuc se va număra şi alpinistul Alex Găvan care a reuşit să escaladeze munţii Karakorum din Pakistan, ajungând pe cel mai înalt vârf, Gasherbrum 2, la o înălţime de 8035 de metri fără oxigen suplimentar.

 

Poate vă gândiţi déjà la vacanţă sau la o ieşire în natură. Din 23 mai, emisiunea “Cap compas” e gata să vă poarte în călătorii pe meleaguri îndepărtate cu ediţii în premieră. În fiecare sâmbătă, de la ora 12:30, Elena Dinu şi Titi Dincă ne dezvăluie lumea din Extremul Orient până în Europa mediteraneeană iar emisiunile déjà consacrate la TVR2, “Pescar hoinar” (duminica, de la ora 10:00) şi “Natură şi aventură” (din 14 iunie), în România.

 

Despre sănătate şi frumuseţe aflăm (duminica, de la ora 12:30) în emisiunea “Sănătate cu de toate” şi din 23 mai, în fiecare sâmbătă, de la ora 17:00, prezentatoarea Alina Ionescu ne propune  “Zile cu stil”.

 

Din 30 mai, în fiecare sâmbătă, de la ora 11:00, sunt programate noi ediţii ale emisiunii despre cai de rasă şi competiţii ecvestre, în emisiunea “Descălecaţi în Carpaţi”. În schimb, pentru pasionaţii de… cai putere, Mihai Alexandrescu și Andrei Barbu, realizatorii emisiunii “MotorVlog”, difuzată sâmbata, de la ora 17.30, au pregătit noi provocări.

 

Emisiunea “E vremea ta!” revine la TV din 1 iunie, de la ora 19.45. După două luni şi jumătate în care fanii au aflat cele mai noi știri despre vreme, climă şi tot ceea ce ne înconjoară din mediul online, Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu se întorc pe micul ecran.

 

De Ziua Copilului, TVR 2 a pregătit ediţii speciale. Iuliana Marciuc, Liana Stanciu, Marina Almășan şi Irina Păcurariu, realizatoarele emisiunii #DEACASAIMPREUNA vă aşteaptă de la ora 20:00 pentru o serie de interviuri şi reportaje. La “România… în bucate” puteţi urmări o ediţie specială de la Timişoara.

 

Şi în luna iunie, la TVR 2 continuă emisiunea “Teleşcoala”. Pentru elevii care se pregătesc de examene, “Teleşcoala” oferă suport până pe 12 iunie.

De asemenea, în fiecare duminică,  de la ora 10:30, TVR 2 continuă să transmită în direct slujbele de la Catedrala Romano Catolică Sfântul Iosif, în emisiunea “Repere sacre”.

Comentarii

Continue Reading

Grila de programe

MODIFICARI IN GRILA KANAL D: Cel mai urmarit serial turcesc va avea mai multe difuzari!

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Motiv de bucurie pentru fanii serialelor turcesti pentru ca, incepand de saptamana viitoare, serialul „Ma numesc Zuleyha” va putea fi urmarit in fiecare seara, de luni pana vineri, de la ora 20:00.

Modificarea in grila vine in contextul in care semifinalele „Survivor Romania” vor fi difuzate in acest weekend, sambata si duminica, urmand ca  Marea Finala „Survivor Romania” sa poata fi urmarita pe 30 mai. Incapand chiar de saptamana viitoare, serile de luni si marti vor face loc serialului turcesc care a cucerit deja milioane de romani, „Ma numesc Zuleyha”.

 

O intriga plina de intorsaturi de situatie, o poveste incredibila de iubire, lupta continua a personajului principal, Zuleyha,  interpretata de Hilal Altinbilek, pentru dragostea sa si pentru copilul sau, ii vor tine in continuare pe telespectatori in fata micilor ecrane.

Saptamana in curs, serialul „Ma numesc Zuleyha” va putea fi urmarit, ca si pana acum, de miercuri pana vineri, de la ora 20:00, iar de saptamana viitoare, de luni pana vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.

Comentarii

Continue Reading

Grila de programe

Noi premiere în luna mai la Film Now – “Captain Marvel” și “Midway”

Avatar

Published

on

În a doua jumătate a lunii mai, în premieră la Film Now, telespectatorii sunt invitați în Universul Marvel cu blockbusterul “Captain Marvel”: faceți cunoștință cu primul supererou pe care Nick Fury avea să-l întâlnească în cariera sa de agent SHIELD. Duminică, 17 mai, la 20:00, “Captain Marvel” ne dezvăluie povestea transformării lui Carol Danvers într-unul dintre cei mai puternici eroi ai universului, atunci când Pământul e prins în mijlocul unui război galactic între două rase extraterestre.

Acesta este primul film din Universul Marvel ce are în centrul său o eroină, interpretată la înălțime de Brie Larson. Și surprizele nu se opresc aici: plasată în anii ’90, aventura este cu totul nouă și originală, neîncorsetată de aventurile benzilor desenate. Cu un succes de casă enorm, “Captain Marvel” a avut încasări mondiale de peste 1,1 miliarde de dolari – devenind și primul film cu o supereroină ce trece de pragul de un miliard de dolari.

Duminică, 31 mai, de la ora 20:00, Film Now aduce o nouă premieră pe micile ecrane în România, ecranizarea unei bătălii istorice – momentul de cotitură al teatrului de lupta din Pacific, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bătălia de la Midway” / “Midway” surprinde momentul de cumpănă, determinare și curaj al trupelor navale americane în fața puternicei flote japoneze – act decisiv pentru victoria trupelor aliate.

Midway” este proiectul de suflet al regizorului german Roland Emmerich, cunoscut pentru blockbuster-uri precum “The Day After Tomorrow” (2004), “Godzilla” (1998), “Independence Day” (1996) sau “The Patriot” (2000). Pentru această producție grandioasă, Emmerich a adus în distribuție o pleiadă de actori, precum Ed Skrein, Patrick Wilson, Luke Evans, Aaron Eckhart, Nick Jonas, Mandy Moore, Dennis Quaid, Tadanobu Asano și Woody Harrelson. Cu un buget de producție de 100 de milioane de dolari, “Midway” este unul dintre cele mai scumpe filme independente produse vreodată.

Seara de miercuri, 27 mai, nu este pentru cei slabi de înger. La 21:45, Film Now prezintă O aplicație de coșmar/ Countdown. Este povestea unei tinere care – în joacă – instalează o aplicație ce susține ca măsoară timpul până la moarte. Situația scapă însă de sub control și gluma se transformă într-o cursă contra-cronometru, în încercarea de a rămâne în viață. Un horror cu accente de thriller, O aplicație de coșmareste ecranizarea întrebării “ce-ar fi dacă”, în era digitală a lui “totul este posibil”.

 

Program:

CAPTAIN MARVEL

Captain Marvel – Disney, 2019

Duminica, 17 mai, la 20:00

Regia: Anna Boden,  Ryan Fleck

Cu: Brie Larson,  Ben Mendelsohn,  Samuel L. Jackson

Carol Danvers (Brie Larson) este fost pilot în U.S. Air Force. După un stagiu de pregătire în Starforce, o unitate militară de elită de pe planeta Kree, Carol devine unul dintre cei mai puternici eroi ai galaxiei.

Cu o mulțime de întrebări despre trecutul și identitatea ei, Carol se întoarce pe Pământ – unde se trezește în mijlocul unui conflict intergalactic între două rase de extratereștri.

 

Bătălia de la Midway

Midway – 2019, Freeman

Duminica, 31 mai, la 20:00

Regia: Roland Emmerich

Cu: Ed Skrein, Patrick Wilson, Woody Harrelson, Luke Evans, Mandy Moore

Povestea adevărată a incredibilei victorii ce a înclinat soarta Războiului din Pacific, în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, ducând la victoria Aliaților. La Midway,  depășiți ca număr, piloții și comandanții flotei americane au reușit să învingă un adversar incredibil de puternic – flota Japoniei.

 

O aplicație de coșmar

Countdown – 2019, Vertical Entertainment

Miercuri, 27 mai, la 21:45

Regia: Justin Dec

Cu: Anne Winters, Elizabeth Lail, Peter Facinelli, Talitha Eliana Bateman

O aplicație de telefon care arată când va muri persoana care o accesează se transformă într-o reală amenințare. După ce descarcă acest app, o asistentă medicală află că mai are de trăit doar 3 zile și trebuie să lupte cu timpul, dar și împotriva unei creaturi amenințătoare.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0