Connect with us

Reality Show

Primele vedete anuntate din show: Rona Hartner și Daniel Iordăchioaie își vor testa limitele la Ferma vedetelor

Published

on

Reclame

Cel de-al treilea sezon Ferma vedetelor va duce 6 cupluri de vedete, în creierii munților, în mijlocul unui peisaj de poveste ce le va deveni casă pentru 3 luni. Rona Hartner și Daniel Iordăchioaie formează primul cuplul care a acceptat provocarea fermei și este pregătit să pună la încercare o prietenie de o viață.

 

Rona Hartner este o artistă completă – joacă, pictează, cântă, dansează și compune. A jucat în numeroase filme, atât românești, cât și frantuzești și a reușit să cucerească inima unui public numeros prin felul ei extrovertit de a fi. “Cred că Ferma vedetelor va fi o experiență de viața necesară, o întoarecere la natura. Știu sigur că nu va fi ușor și vreau să văd dacă pot să îmi depășesc limitele. Mă voi odihini mult înainte ca să pot face față. Cel mai mult va conta atmosfera dintre noi! Sper că va fi o formă de fraternitate, pentru că vom fi frați de suferință, colegialitate și dăruriere. Dacă voi simți că nu pot să mă ridic la nivelul acestor calități, mă voi retrage. Aș vrea să fiu printre ei ca un factor de lumină, nu să vin cu problemele mele și să îi îngreunez pe ceilalți!”, a declarat Rona Hartner.

 

Daniel Iordăchioaie a început să scrie istoria muzicii românești încă de acum aproape 30 de ani. În tot acest timp el a reușit să scoată melodii care au ajuns la inimile românilor. “Simt că Ferma vedetelor este o adevărată provocare! Am făcut și am trăit foarte multe lucruri în viața mea, dar până acum nu cred că am fost pus în situațiile cu care mă voi confrunta la fermă. Eu cred cu tărie că orice provocare este un timp câștigat și o experiență în plus din care avem numai de învățat!”, a spus Daniel Iordăchioaie.

 

Noul sezon Ferma vedetelor revine pe meleaguri 100% românești și pune în prim-plan cele mai vechi cutume într-o zonă în care tradițiile sunt păstrate vii și astăzi.  

 

Foto Credit: PRO TV

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Special TV6 ore ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show6 ore ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni7 ore ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden8 ore ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Showo zi ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar4 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV5 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?6 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Show6 zile ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBAL6 zile ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Reality Show6 zile ago

După 3 ani, s-au împăcat la Survivor România All Stars! Gimnasta Ana Porgras și controversatul Zanni s-au luat în brațe în show-ul de la PRO TV

Facebook

Advertisement

IN Trending