Emisiuni
Pro TV a cumpărat cel mai nou şi mai apreciat format TV al momentului
Pro TV a achiziţionat de la Talpa Distribution drepturile pentru „The Voice”, cel mai nou şi mai apreciat format al momentului în materie de entertainment, creat de John de Mol, părintele Big Brother.
„The Voice” este un format inovator care schimbă regulile în ceea ce priveşte concursurile de talente. Nu contează ce vârstă sau meserie au concurenţii, nu contează cum arată, dacă sunt înalţi sau scunzi, slabi sau graşi, tatuaţi sau netatuaţi, tot ceea ce contează este vocea.
Difuzat în Olanda şi SUA, show-ul şi-a atras imediat milioane de fani obţinând audienţe record şi o notorietate internaţională. Lupta pentru cea mai bună voce va începe din această toamnă şi la Pro TV, când românii vor intra în competiţia ce va desemna vocea României.
Show-ul are trei etape: etapa audiţiilor („blind audition”) – când fiecare jurat îşi formează propria echipă alegând concurenţii doar în funcţie de voce, fără să-i vadă; etapa duelurilor – fiecare jurat desemnează doi membri ai echipei sale pentru a face un duet, în urma căruia unul dintre ei este eliminat; şi etapa show-urilor live.
Una dintre noutăţile acestui format este faptul că juriul nu are doar rolul de a selecta, ci fiecare jurat devine un mentor pentru membrii echipei lui, îi consiliază, le oferă sfaturi şi îi ajută să-şi găsească un drum în industria muzicală. Competiţia se mută aşadar şi la nivelul juriului, pentru că fiecare dintre juraţi va încerca să aleagă cele mai bune voci în echipa sa şi să câştige astfel concursul.
Difuzat de NBC, „The Voice” se află la primul sezon în SUA, obţinând audienţe record pentru postul de televiziune. Cu un juriu format din Christina Aguilera, Cee Lo Green, Adam Levine – solistul de la Maroon 5 şi Blake Shelton, „The Voice” a ajuns rapid pe prima treaptă în topul talent show-urilor, publicul aşteptând cu sufletul la gură să descopere cine va fi noua voce a Americii.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Sport2 săptămâni ago
La ce post TV vedem meciul ROMÂNIA – FINLANDA
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 13-19 Iunie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 17 – 23 iunie 2022
- RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 11 iunie 2022
- ADVERTORIALEo săptămână ago
PROMOȚIE ȘOC – Publici 40 Advertoriale SEO cu doar 25 lei/buc
- ADVERTORIALE3 zile ago
REVOLUȚIA ADVERTORIALE SEO cu prețuri excepționale adaptate bugetului tău!