Connect with us

Reality Show

PRO TV: Echipa VISURI LA CHEIE are o nouă componență!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Adela Pârvu, Cristina Joia, Ciprian Vlaicu și Valentin Ionașcu sunt designerii de interior și arhitecții Visuri la cheie! Cei patru, împreună cu prezentatorul emisiunii, Corneliu Ulici, au pornit călătoria prin țară pentru a schimba destinele unor familii care merită tot ajutorul nostru.

Pentru Adela Pârvu, Visuri la cheie înseamnă mai mult decât un proiect de suflet, e o parte importantă din viața ei. Adela este încântată de întâlnirea cu noii ei colegi, Cristina Joia – designer de interior, Ciprian Vlaicu – arhitect și Valentin Ionașcu – arhitect, și începe cu foarte mult entuziasm cel de-al cincilea sezon.

”Visuri la cheie este mai mult decât o emisiune, este un proiect de echipă, care presupune multă muncă dedicată pentru binele celorlalți. Mă bucur să fac parte și în al cincelea sezon din această echipă extraordinară! Am colegi noi, toți minunați, entuziaști, altruiști, oameni frumoși, care sunt nerăbdători, la fel ca mine, să cunoască familii, povești de viață prin care să redescopere valori precum omenia, cinstea și credința. Sunt convinsă că acest sezon va fi unul emoționant, surprinzător și cu provocări, mai ales sufletești, atât pentru echipă, cât și pentru telespectatori, care vor simți mai mult ca oricând ce înseamnă să crezi cu adevărat în oameni.”, a spus Adela Pârvu.

Cristina Joia este licențiată în Pictură și a absolvit Facultatea de Arte Decorative. Are o experiență vastă în domeniu, a avut foarte multe colaborări de-a lungul timpului atât ca designer de interior, cât și ca designer de mobilă sau fashion designer. Cristina are propria firmă de design interior, iubește ceea ce face, este o persoană caldă, zâmbitoare și extrem de pozitivă. Este fericită că face parte din echipa Visuri la cheie și că astfel începe un nou capitol frumos din viața ei.

”Sunt foarte entuziasmată că fac parte din familia Visuri la cheie. Știu că o să fie o experiență minunată, care o să pună lumină pe multe colțuri din sufletul meu și din mintea mea, va fi o provocare în toate sensurile, dar sigur revelatoare în sensul pozitiv! Mi-am cunoscut colegii, toți au o energie extraordinară, abia aștept să începem această aventură!”, a declarat Cristina Joia.

Ciprian Vlaicu este arhitect și graphic designer și are o experiență de opt ani în domeniu. A renovat mai multe locuințe, dar a amenajat și câteva restaurante. Este de părere că în viață trebuie să faci ce îți place, iar liniștea sufletească este cea mai importantă pentru el. Ciprian este pasionat de gătit și îi plac foarte mult tatuajele. Are câteva desenate chiar de el, unul dintre ele fiind casa în care a copilărit.

”Emisiunea Visuri la cheie mi-a arătat încă de la început magia și farmecul ei, oferindu-mi șansa să fac parte din acest proiect și din această echipă minunată. Am acceptat cu sufletul deschis și abia aștept să cunosc toate familiile din acest sezon, să descopăr bucuria și onoarea de a prelua visul lor și de a-l realiza. Sunt convins că o să fie o perioadă frumoasă. Acum mă simt ca un copil mic ce descoperă noi senzații. Curios și nerăbdător să mă bucur alături de cei din echipă și alături de toți cei pe care îi vom cunoaște.”, a spus Ciprian Vlaicu.

Valentin Ionașcu este de părere că meseria de arhitect educă societatea, fiind o știință combinată cu arta. Are propriul birou de arhitectură și momentan își face doctoratul, tema principală fiind casa pe structură de lemn. Valentin a câștigat premii importante la competițiile naționale și internaționale de arhitectură și iubește să lucreze cu tinerii. Susține un atelier de desen în cadrul căruia pregătește adolescenți pentru admiterea la facultate.

”Povestea Visuri le cheie mă învață să privesc mult mai atent în jurul meu. Alături de colegii din echipă, pe care i-am descoperit, o să pun umărul la treabă și sper să putem să ajutăm oamenii care nu au încetat să viseze și luptă încontinuu pentru visurile lor. Orice început este o nouă provocare. Mi se pare un lucru frumos ca la un moment dat să privesc în urmă și să știu că din povestea unui copil sau a unei familii am făcut și eu parte.”, a declarat Valentin Ionașcu.

După patru, respectiv două sezoane în echipa Visuri la cheie, Alina Vîlcu și Omid Ghannadi se vor dedica proiectelor personale și cursurilor de design interior pe care le susțin împreună, însă rămân aproape de emisiune, aceasta fiind un proiect la care cei doi țin și care înseamnă foarte mult pentru ei.

Filmările pentru cel de-al cincilea sezon Visuri la cheie au început, iar Corneliu Ulici, Adela Pârvu, Cristina Joia, Ciprian Vlaicu și Valentin Ionașcu sunt bucuroși că au pornit în călătoriile prin țară cu scopul de a le schimba destinele unor oameni greu încercați de viață și sunt dornici să le aducă telespectatorilor momente emoționante și povești de viață impresionante.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reality Show

Imaginile cu Hannelore îl dau peste cap pe Bogdan, pe ”Insula Iubirii”: ”Depinde doar de Andi, urmează un sărut”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Două alarme i-au tulburat pe băieții de pe ”Insula Iubirii”, seara trecută, la Antena 1, iar una dintre ele i-a adus vești nu tocmai bune lui Bogdan.

Declarațiile lui Hannelore despre relația sa cu Bogdan au fost exploatate de Gojman, care a preferat să se concentreze pe neconcordanțele din povestea acestuia mai degrabă decât pe apropierea dintre Mirela și Mircea. ”Ea nu a vrut de la început să vină aici!”, a spus în cele din urmă Bogdan, enervat de insistențele celorlalți.

De partea cealaltă, Ionuț a primit imagini despre care susține că i-au rănit mai degrabă orgoliul, nu iubirea. ”Eu nu accept ca femeia de lângă mine să facă așa ceva. Nu poți să vii aici, să te compromiți, ca să mă faci pe mine gelos. Sunt singur și am ajuns la concluzia că nu mai am ce să discut cu ea”, i-a spus acesta lui Bogdan. Profitând de starea aceasta, Nicoleta a mai făcut un pas și a cucerit noi teritorii – a dormit alături de el în pat și au început să se comporte ca un cuplu în vacanță, cu Gojman extrem de atent asupra femeii.

În timp ce Bogdan era chinuit de ceea ce a văzut, Hannelore și Andi păreau mai degrabă să își facă planuri împreună, iar viitoarea mireasă l-a anunțat deja că urmează să stea o perioadă în București, la întoarcerea acasă. ”Mi-a spus foarte clar că singurul imprediment ar fi contextul, nu sentimentele sau atracția. Mi se pare că o cunosc de foarte mult, ne înțelegem din priviri”, a povestit Andi, care s-a bucurat alături de Hanne de o seară ploioasă romantică. Ploaia de la Minitel i-a adus aproape și pe ceilalți, iar încet-încet, cuplurile s-au retras sub pături și nu s-au abținut de la mângăieri sau săruturi furate. Iar imaginile i-au lăsat fără cuvinte pe partenerii lor, care jucau table în acest timp. ”Mi se rupe sufletul, dar asta e… A fost iar o privire din aceea…”, a spus Bogdan. ”Acum mai depinde doar de Andi, urmează un sărut”, a spus Gojman.

Pentru Bogdan, seara a continuat însă la fel de greu, cu noi imagini din activitățile zilnice, în care nu fac economie de gesturi de apropiere și culminând cu o petrecere la care logodnica sa a uitat de inhibiții. ”La final îmi voi da seama… până acum văd o femeie fericită, dezinvoltă, dar cu Andi are unele mici priviri pe care le-am observat. Ce știu eu este că o iubesc foarte mult, am niște sentimente atât de mari pentru ea încât nu aș vrea să îmi dau cu părerea”, a spus Bogdan. La fel de greu a primit și Răzvan semnele de apropiere dintre Cati și George, acesta răbufnind: ”Ar putea să se îndrăgostească de el, îi oferă tot ce nu i-am oferit eu. De-asta n-am eu încredere în femei!”.

De partea cealaltă, Mirela și Mircea s-au bucurat de adrenalină într-un parc de distracții ”M-am simțit bine cu el, am simțit că am cu cine să plec la drum”, a mărturisit Mirela, care a fost apoi răsfățată cu o masă pe care și-o dorea la fast-food. ”La fix a fost tot, parcă mi-a citit gândurile!”, a spus aceasta încântată, însă chiar dacă declarativ a încurajat avansurile lui Mircea, în practică, aceasta i-a tăiat orice elan.

În acest timp, conștientă de riscul sentimental la care se expune, Mari a mărturisit că preferă să riște și să se bucure din plin de ceea ce se întâmplă cu Cristi și de un nou date alături de el. ”Mi-ar plăcea să fie ceva și acasă…”, a mărturisit Mari, care însă încă încercă să mascheze sentimentele pe care le are față de ispită. De partea cealaltă, iubitul său face eforturi să își șteargă din minte imaginile văzute cu o seară înainte. ”O să îmi fie rușine de toată lumea că am ajuns în situația aceasta, vor spune că am fost un prost. Și îmi asum asta, am iubit-o!”, a spus Iulian la testimoniale, în timp ce în fața celorlalți a continuat să braveze și să pară indiferent.

Cum vor evolua lucrurile pe ”Insula Iubirii”, telespectatorii pot afla duminica viitoare, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție a celui de-al patrulea sezon.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Eliminările continuă la Gospodar fără pereche, luni, la PRO TV

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Competiția între potențialele gospodine ia amploare! De la distracție și voie bună se ajunge la lacrimi și despărțiri, luni seară, într-o nouă ediție Gospodar fără pereche! 

Anamaria Prodan Reghecampf va continua eliminările. ”Când e de treabă, e de treabă, când e eliminare, e eliminare… dar cine va elimina cu mintea și cine cu inima?”, este întrebarea cu care va începe Anamaria noua ediție Gospodar fara pereche din această seară, de la 20:30.

Mama lui Alin Bobină își ia rolul de viitoare soacră în serios și explică pragmatic care sunt așteptările ei de la potențiala noră, în timp ce fiul se grăbește să treacă la următorul nivel. ”De muncă sunt bune, dar trebuie să trecem să vedem și partea amoroasă.”, spune Alin.

Și în ferma lui Dan Dicu lucrurile evoluează simțitor, una dintre pretendentele sale spunând că acesta a reușit să o facă să trăiască un ”moment maxim de încredere, iubire și afecțiune.”.

În seara aceasta vor fi dezbătute subiecte fierbinți precum familia, calitățile pe care trebuie să le aibă bărbatul ideal, dar și multe alte teme de interes pentru un cuplu. Cu toate acestea, niciun gospodar nu va lăsa garda jos și toți vor continua să testeze riguros abilitățile gospodărești ale fetelor. ”Le-am certat, pentru că treaba se face de dimineață.”, spune cu seriozitate Sergiu Pop.

Ce răsturnări de situație vor avea loc în gospodării, vedem astăzi, de la 20:30, numai la PRO TV.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Vedetele Asia Express au plecat spre Sri Lanka

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Sâmbătă a fost agitaţie mare pe Aeroportul Henri Coandă. Cele 9 perechi care participă la „Asia Express”, cel mai dur show de aventură difuzat de Antena 1, şi-au luat zborul spre Sri Lanka şi India.

Însoţiţi de familie, de prieteni, aceştia au plecat spre una dintre cele mai tari experienţe din viaţa lor. Pentru că e o perioadă lungă, pentru mulţi dintre ei despărţirea de cei apropiaţi nu a fost deloc uşoară.  Tedi, băieţelul cel mare al lui Şerban Copoţ nu şi-a oprit lacrimile minute în şir, la fel de emoţionată fiind şi soţia lui. Cosmin Seleşi, partenerul său de aventură, a povestit că şi în cazul lui, despărţirea de copii a fost la fel de grea, de aceea a ales să nu îl însoţească la aeroport. Alături de familie a venit şi Cocuţa, mama şi tatăl ei însoţind-o până la controlul de securitate.  Deşi pleacă cu fiul ei, Sofian, Anca Sigartău a venit însoţită oricum de o mare parte din familie. Nepoţica ei, cu ochii ei mari şi albaştri, a reuşit să îi cucerească pe toţi cei prezenţi.

Aceasta a fost prima întâlnire a tuturor participanţilor, aşa că a fost o ocazie numai bună pentru a se face diferite confesiuni. Aşa am aflat că Achim, băieţelul lui Jojo, are deja o echipă preferată în această cursă şi nu este cea a mamei lui. “I-am povestit lui Achim despre Asia Express, iar când a aflat că va participa şi Oase a început să strige prin casă de bucurie, să-mi spună că e preferatul lui”, a povestit amuzată Jojo.

Pentru Ruby şi iubitul ei Adrian, ziua de sâmbătă a început în forţă. În drumul spre aeroport, şi-au dat seama că au uitat o geantă acasă, aşa că au fost nevoiţi să se întoarcã, ceea ce a întârziat destul de mult sosirea la aeroport. Au văzut totul ca pe un semn, un mod de a sparge ghinionul, pentru ca de acum încolo să fie numai pe locul  1.

Bagajele au fost o problemă şi pentru Margherita, dar asta pentru că avea prea multe! 37 de kilograme cântărea geamantanul cu care avea de gând să plece, dar odată ajunsă la aeroport a fost nevoită să lase o parte din lucruri acasă. Aşa au descoperit şi ceilalţi concurenţi că avea la ea 7 creme de corp, geluri de duş cu mai multe arome, ba chiar şi odorizant de camera. “Da’ chiar nu ştiu la ce să renunţ! La mine trebuie să miroase frumos în camera în care dorm, să am o atmosferă specialã”, a povestit ea.

9 perechi de vedete se vor lupta sezonul acesta pentru marele premiu de 30.000 de Euro, într-o experienţă de neuitat prin Sri Lanka şi India. Filmările sunt gata să înceapă, iar concurenţii sunt curioşi să descopere traseul şi misiunile care li s-au pregătit. Întreaga lor călătorie va fi povestită pas cu pas pe durata filmărilor pe conturile de social media ale show-ului.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending