Connect with us

Reality Show

PRO TV: Noul sezon Ferma vedetelor aduce schimbări importante în fața telespectatorilor

Published

on

 

Ferma vedetelor este un format extrem de complex ce presuspune abilități de adaptare extreme pentru vedetele ce au acceptat provocarea. În cele două sezoane difuzate până acum, concurenții au trecut prin provocări inedite ce au trecut dincolo de traiul în condiții ca acum 100 de ani. Cel mai important test a fost, în fiecare sezon, cel de adaptare la oameni și lipsa persoanelor dragi, care să le dea forță concurenților de a trece peste orice obstacol.

 

Dacă anul trecut fermierii au avut parte de aventuri în Cipru, la peste 1.800 de kilometri distanță de casă și au fost nevoiți, în fiecare zi petrecută în fermă, să cunoască și să asimileze tradiții locale, pentru noul sezon Ferma vedetelor, concurenții se vor întoarce la spiritul 100% românesc, în zona Sibiului, și vor scoate cele mai vechi tradiții românești de la naftalină.

În acest nou sezon, Ferma vedetelor este pregătită să primească 6 cupluri de vedete. Soț și soție, cei mai buni prieteni, mamă și copil – cele 12 vedete vor lucra, în premieră la Ferma vedetelor, în echipe pentru a rezista cât mai mult în show și de a demonstra că împreună pot reuși! În sezoanele precedente, singurătatea și lipsa unei persoane pe care se pot sprijini la greu și în care pot avea încredere reprezenta o problemă majoră pentru fermieri.

 

Condițiile de trai nu se schimbă – nu vor avea electricitate, intimitate, vor trebui să se gospodărească singuri, să iși construiască cele necesare pentru a avea un minim de confort și va fi ocazia perfectă pentru a vedea dacă relații puternice, construite în timp, vor reuși să rămână la fel de închegate și în condițiile și tensiunea din Ferma vedetelor.

Așadar, fiecare dintre cele 12 vedete va descoperi că munca și tradițiile de pe meleagurile noastre nu sunt deloc așa simple precum par, iar Nea Rață știe deja ce strategii să aplice și Monica Bârladeanu este alături de ei la fiecare pas!

 

Foto Credit: PRO TV

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reality Show

Alex și Buni au primit aseară o casă superbă și șansa la un viitor mai bun din partea echipei Visuri la cheie!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Alex și Buni au primit aseară din partea echipei Visuri la cheie șansa la o viață mai bună, lipsită de frici, și o casă superbă în care să-și poată clădi un viitor frumos. Pentru prima dată în acest sezon, Corneliu Ulici și-a mobilizat toți cei patru colegi, Adela Pârvu, Cristina Joia, Ciprian Vlaicu și Valentin Ionașcu, și împreună au reușit în numai trei săptămâni să construiască o casă de la zero pentru două suflete care au luptat în fiecare zi cu greutăți și temeri.

A șasea ediție a sezonului cinci Visuri la cheie a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, emisiunea a înregistrat 9.1 puncte de rating și 25.4% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 7.2 puncte de rating și 20% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, aproape 1.5 milioane de telespectatori au trăit emoția unui vis împlinit, iar în minutul de maximă audiență, de la 22:00, emisiunea Visuri la cheie a adus în faţa televizoarelor peste 1.8 milioane de români.

Au avut o viață extrem de grea, însă începând de aseară, Alex și bunica sa au început să găsească puterea să zâmbească și să spere la un viitor mai bun. Pentru a le putea desprinde de locul care le producea foarte multă suferință, echipa Visuri la cheie a decis să construiască locuința de la zero pentru cele două într-o altă localitate, așa că Ciprian Vlaicu și familia sa au donat un teren pentru a putea împlini un vis. Noua casă este un loc plin de căldură, intimitate, culoare și este perfect pentru buni și nepoata sa, un spațiu în care să găsească liniștea de care au atâta nevoie.

Miercurea viitoare, de la 20:30, echipa Visuri la cheie ajunge la familia Butnariuc din București pentru a-i împlini dorința de a avea o locuință complet renovată și utilată.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

PREMIERA: 9 cupluri de vedete intra in aventura ASIA EXPRESS

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

9 cupluri de vedete vor pleca în aventura vieții lor în Sri Lanka și India, în noul sezon al reality-show-ului “Asia Express”. La fel ca și în primul sezon, fiecare pereche va avea la dispoziție un Euro pe zi și va trebui să își folosească toate atuurile pentru a găsi cazare, mâncare și transport în două țări cu o cultură complet diferită de tot ce au cunoscut  până acum.

Bianca Drăgușanu și sora ei, Oana, Ruby și iubitul ei, Adrian, Jojo și Paul Ipate, CRBL și Oase, prietenul lui cel mai bun, Iuliana Luciu și Margherita de la Clejani, Șerban Copoț și Cosmin Seleși, Ana Morodan și Adrian Teleșpan, Cocuța și Bogdan Boantă, Anca Sigartău și fiul ei, Sofian Abaab sunt cele 9 perechi care au acceptat provocarea „Asia Express”  și urmează să intre în competiția ce le poate aduce 30.000 de Euro și titlul de câștigători ai celui mai tare show de aventură din România.

Bianca Drăgușanu a ales să ia parte la aventura „Asia Express” alături de sora ei, Oana. Emoțiile sunt mari și încă se gândește cum de a fost de acord. „Emisiunea asta e o provocare pe care nu știu dacă multă lume ar accepta-o.  Cred că este cea mai mare nebunie pe care am facut-o vreodată în viața mea și dacă până acum câteva zile mi se părea că cel mai greu lucru pe care l-am făcut a fost să nasc, gândul că plec în Asia cu un Euro pe zi mi se pare…fără cuvinte”, a declarat ea. Oana este mult mai optimistă în ceea ce privește tot ce urmează să se întâmple. “Experiența asta cred că o să ne învețe să trăim cu mai puțin, să ne demonstreze că în viață poți să fii fericit și cu puțin”, a povestit ea.

Pentru Anca Sigartău, propunerea de a participa la emisiune a fost un semn. “Eu cred că am linie directă cu..Cel de Sus. De multă vreme îmi doream să văd India, dar n-a fost niciodată momentul. Când am primit acest telefon și am aflat care va fi traseul, am spus DA fără să stau pe gânduri. Am vorbit la telefon și cu fiica mea, ca să-i cer părerea, iar când a auzit că vom fi concurenți, era în culmea fericirii! Desigur, m-a sunat la câteva zile să mă întrebe dacă sunt sigură că pot face față”, a povestit Anca.

Șerban Copoț și Cosmin Seleși sunt cât se poate de pregătiți și abia așteaptă să înceapă, deși au și ei o micã strângere de inimă: mâncarea! Ce anume vor fi nevoiți să guste pe acolo și ce efecte vor avea „preparatele” asupra stomacului lor.

Perechea coregrafilor, Cocuța și Bogdan Boantă sunt printre cei care au mai fost în aceste zone, dar acum le vor vedea cu totul altfel. „E cu totul altceva față de tot ce am făcut până acum și va fi o experiență extraordinară”, povestesc cei doi. “Mă tem ca această experiență să nu mă afecteze foarte tare emotional, pentru că știu cum reacționez atunci când văd oameni săraci, oameni care au nevoie de ajutor”, a declarat Cocuța.

“Nu poți să faci istorie fără să faci impresie”. Acesta este motto-ul cu care pleacă la drum contesa digitală Ana Morodan și bunul ei prieten, scriitorul și scenaristul Adrian Teleșpan. ”Mi-e teamă că n-o să știu să merg fără tocuri, mi-e frică de animale mici și târâtoare și de lipsa acută a rochiilor de seară. Bollywood-ul nu știe ce îl așteaptă! Mă rog, până vãd primul șoarece”, a declarat Ana.  Teleșpan are însă o altă problemă. „Eu nu știu cum o să pot fi în competiție cu Ruby. Femeia asta, cu piesa ei, „Nu pune la suflet”, m-a ajutat în multe dimineţi de depresie”.

„India este visul meu de când eram mică. Acum ceva vreme, am ieșit împreună cu Paul cu cortul. Și, cum stăteam noi în camping, am primit un telefon…de propunere.  I-am spus atunci: Paul, se pleacă în India! Eu îmi doresc asta de multă vreme” povestește Jojo.  “Pentru că sunt nebun, eu i-am zis „bine”, facem cum vrei tu”, a completat Paul Ipate. “Întâmplarea face că noi ne doream de multă vreme o experiență de genul ăsta, așa că toate s-au potrivit”, a mai adăugat Paul.

Iuliana și Margherita de la Clejani abia așteaptă să ajungă în Asia. Marga își pune speranțe și în faptul că își va găsi acolo jumătatea, poate un indian arătos de la Bolywood. Până atunci însă, amândouă se confruntă cu problema … bagajului. Limita de 20 de kg este mult prea puțin pentru tot ce au ele de gând să ia cu ele: creme, pantofi, haine și nu în ultimul rând două peruci blonde, pentru că au auzit că indienii sunt impresionați de blonde.

CRBL pleacă în Asia Express împreună cu Oase, prietenul lui cel mai bun, fostul lui dansator. Acesta e convins că se vor certa după maximum două ore de la începerea competiției, dar au încercat să pună totuși la punct niște … planuri. Se gândesc să joace la loto sau ce găsesc pe acolo acel Euro pe care îl vor primi în fiecare zi.

Ruby e absolut convinsă că banii puțini nu vor fi o problemă în Asia. „Eu, în general, nu sunt o persoană cheltuitoare. Dar asta pentru că o sã iau pe datorie!” spune râzând. Atât ea, cât și Adrian, s-au uitat cu sufletul la gură la primul sezon și se așteaptă să fie foarte, foarte tare. Au început deja să se pregătească, iar primul lucru pe care Adrian l-a făcut a fost să mai renunțe la ..mâncare. “Eu sport fac în fiecare zi. Pune-mă să alerg o săptămână și nu e o problemă. Dar am nevoie de mâncare și aici știu că va fi pentru mine marea provocare. De asta am început să consum cantități mai mici față de cum eram obișnuit, ca organismul să înceapă să se obișnuiască”, a povestit el.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Dima Trofim, despre participarea sa la Ultimul Trib: ”Unul dintre motive a fost să o pot ajuta pe sora mea bolnavă”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Dima Trofim a povestit pentru prima dată care a fost unul dintre motivele pentru care a participat la ”Ultimul Trib”, unde poate fi văzut în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1.  

”Unul dintre motivele pentru care am mers în <Ultimul Trib> a fost să o pot ajuta pe sora mea, care era bolnavă. A fost ceva spontan și la fel de spontan s-a stins. Nu trebuia să fie așa, nu ne-am așteptat la așa ceva și nu mi-a trecut prin cap că o să rămân fără ea. Cu toată familia am o relație specială, dar sora mea mai mare a fost ca și mama mea dintotdeaua. Pot spune că am două mame, dar acum una este Sus”, a povestit astăzi Dima Trofim, la ”Prietenii de la 11”.

Dima a mai spus că încearcă în această perioadă să petreacă alături de familia sa cât de mult timp poate, cu atât mai mult cu cât decesul surorii sale i-a agravat tatălui său o afecțiune mai veche. A avut un atac cerebral în urmă cu opt ani și vestea că sora mea s-a stins l-a afectat forte mult, iar acum trece printr-o perioadă dificilă”, a mai spus Dima.

Cum se vor descurca cele trei echipe în noile teritorii din ”Ultimul Trib” și cine va reuși să își păstreze componența actuala, telespectatorii pot afla joi și vineri, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending