Connect with us

Seriale

PRO TV: Ștefan îi face ADN-ul lui Matei, iar Vlad o alungă pe Roxana din apartamentul său!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Luni, de la 20:30, Vlad îi povestește mamei sale cum a intrat la închisoare, toate întâmplările de acolo, cine s-a aflat în spatele trădării lui, cum a evadat și cine l-a ajutat în tot procesul de transformare. Leo îi spune în glumă lui Ștefan că Matei seamănă mai mult cu Adrian decât cu el, însă îl pune pe gânduri, iar acesta decide să facă testul ADN, fără ca Eliza să știe.

Rezultatul îl surprinde și îl face să își dorească un nou început alături de familia sa, dar și încă un copil. Cum reacționează Eliza și ce părere are despre planurile soțului ei, vedem în cel de-al șaptelea episod VLAD.

Încântați de dorința lui Vlad și de afacerile în care vrea să investească, Eliza și Ștefan se gândesc serios să vândă hotelul pe care-l dețin în Grecia, pentru a se putea parteneria cu el, riscând astfel tot ce au.

Vlad se apropie din ce în ce mai mult de Roxana, împreună merg la un orfelinat, le duc cadouri copiilor și petrec timp cu ei, iar Leo îi urmărește, încearcă să afle care este scopul vizitei și pune la cale un nou plan. Tot luni, de la 20:30, aflăm de ce Vlad o dă afară pe Roxana din apartamentul lui, după ce o invitase să-și petreacă noaptea împreună, dar și de ce a ajuns Eliza în casa fostului ei iubit, în timp ce soțul ei, Ștefan, o conduce pe Carla acasă, după o seară la cazinou.

Tensiunea crește în VLAD, iar în episodul viitor vom vedea și detalii din trecut care își pun amprenta asupra prezentului și asupra deciziilor pe care personajele principale le iau.

Comentarii

Seriale

Gérard Depardieu și Jeanne Morreau în seria „Regii blestemaţi”, vineri la TVR 1

Avatar

Published

on

            TVR 1 vă invită să urmăriţi drama istorică „Regii blestemați” (LES ROIS MAUDITS – Franţa, Italia, România, 2005), începând de vineri, 5 iunie, ora 21.10. Producţia are cinci episoade şi este o ecranizare după romanul omonim al lui Maurice Druon. Miniseria filmată în România, poate fi văzută la Televiziunea Română, într-o distribuție de excepție.

 

Vinerea aceasta, de la ora 21.10, telespectatorii pot urmări primul episod al seriei, „Regele de Fier”. În rolurile principale îi putem vedea pe actori precum Gérard Depardieu sau Jeanne Morreau. Filmul este cea de-a doua ecranizare a operei considerate una dintre cele mai corecte reprezentări a adevărului istoric. În mare parte, producția din 2005 a fost turnată în România, mai exact în Hunedoara, locul ales pentru desfășurarea acțiunii fiind Castelul Corvinilor. Unele scene au fost filmate în catedrala din Noyon și în abația Ourscamp din Franța.

La începutul anilor 1300, visteria Franţei era goală. Regele Filip cel Frumos decide că singura soluţie este preluarea averilor cavalerilor templieri. De aceea, cu ajutorul sfetnicului regal, se ţes în jurul marelui maestru Jacques de Molay și al cavalerilor săi, intrigi, minciuni şi acuzaţii de trădare sau erezie. De Molay și conducătorii cavalerilor sunt condamnaţi la moarte prin ardere pe rug, după ce au fost forțați, prin tortură, să recunoască faptul de a fi comis crime pe care nu le făcuseră.

Pradă flăcărilor, ei blestemă regii, pe cei apropiați lor, dar și pe urmașii acestora. Coincidență sau nu, papa Clement al V-lea care deschisese procesul, sub presiunea lui Filip cel Frumos, precum și acesta din urmă, mor chiar în același an. Nici succesorii la tron nu vor fi mai norocoși, murind și ei în urma unor asasinate sau boli și fără a putea da regatului un moștenitor.

După moartea lor, istoria Franţei cunoaşte una dintre cele mai dramatice perioade: jumătate de secol de intrigi politice, de crime, trădări, războaie şi foamete, care au culminat cu Războiul de 100 de Ani. Serialul ce poartă semnătura regizorului Josee Dayan are în distribuție nume mari ale cinematografiei franceze: Jeanne Moreau, Philippe Torreton, Gérard Depardieu.

Roluri episodice au și Julie Depardieu (Jeanne de Poitiers), fiica marelui actor, precum și fiul său Guillaume (Louis X le Hutin), mort la numai 37 de ani, în plină ascensiune a carierei sale. De asemenea, vom vedea și actori români ca tânăra Ana Caterina Morariu, în rolul Mariei de Cressay, timișoreanul Valentin Vasilescu, în rolul Contelui de Salisbury, ori Dan Bădărău – căpitanul Bersumee.

Interesant este faptul că în distribuția seriei au fost păstrați actori care au avut roluri în prima ecranizare a „Regilor blestemați”. Astfel, Hélène Duc, cea care în varianta din 1972 o interpreta pe Mahaut d’Artois este, în versiunea actuală, doamna de Bouville. De asemenea, Serge Maillat era William Montaigu în 1972, iar acum îl interpretează pe Adam Orleton. Mai mult, Claude Rich joacă în seria ce va putea fi văzută la TVR 1, rolul cardinalului Duèze, viitorul papă Ioan al XXII-lea, în timp ce soția sa, Catherine Rich a făcut parte din distribuția primei ecranizări, în rolul Jeanne de Bourgogne.

 

            Drama istorică „Regii blestemați” continuă la TVR 1 pe 12 iunie, cu partea a doua, „Regina sugrumată”, pe 19 iunie cu episodul intitulat „Otrăvurile Coroanei”, pe 26 iunie – episodul 4: „Lupoaica Franței”, respectiv pe 3 iulie – ultimul episod, „Crinul și leul”.

Comentarii

Continue Reading

Seriale

Invitaţie la nuntă în episodul cu numărul 100 al serialului „Camera de gardă”, la DIVA

Avatar

Published

on

            Echipa de la Camera de gardă vine la DIVA duminică, 7 iunie, de la 20:00, cu episodul 100. Premiera, parte a sezonului cu numărul 5, va pune relațiile la încercare, va dezvălui secrete incomode, dar şi un moment emoţionant, nunta lui Maggie şi Ben. Camera de gardăprezintă acțiunea de zi cu zi de la cel mai nou și modern spital de urgență, viața curajoșilor medici, asistente și personal auxiliar care fac minuni pentru pacienții lor.

 

            Pentru început, telespectatorii sunt invitați să ia parte la o nuntă. După ce s-au cunoscut la ședințele de chimioterapie, Maggie Lockwood (Marlyne Barrett) și Ben Campbell (Charles Malik Whitfield) se vor căsători în episodul de duminică. Evenimentul este gândit astfel încât să aducă majoritatea personajelor împreună. Chiar dacă ceremonia este concepută ca un moment vesel și plin de speranță, ca la orice nuntă, lucrurile nu merg tocmai cum au fost plănuite.

Pe lângă fericitul eveniment, aflăm că April are probleme în urma tratamentului de fertilizare și publicul o va cunoaște pe fosta soție a doctorului Daniel Charles, Susan (interpretată de actrița de pe Broadway, Jill Abramovitz). De asemenea, Dr. Natalie Manning (Torrey DeVitto) și Dr. Charles (Oliver Platt) ajută un copil de 4 ani, care nu pare străin de tratamentele de la camera de gardă.

 

            Nu rataţi în premieră la DIVA, Camera de gardă duminică, 7 iunie, de la ora 20:00, sezonul 5, episodul 17, sau episodul aniversar cu numărul 100 al seriei.

Comentarii

Continue Reading

Seriale

Celebra actrita din Turcia, declaratii inedite despre izolare, dar si locurile care o fac fericita

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Selin Genç, frumoasa Gulten din “Ma numesc Zuleyha”: <Sper sa pot face aceste lucruri vara aceasta….>

Selin Genç, frumoasa actrita, care a atras atentia publicului cu personajul Gülten, pe care il interpreteaza in serialul “Ma numesc Zuleyha”, difuzat de miercuri pana vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, resimte din plin aceasta perioada dificila pentru intreaga omenire, declansata odata cu aparitia virusului COVID 19.

Frumoasa Selin, in varsta de 26 de ani, a facut declaratii inedite in presa din Turcia, despre modul in care isi petrece timpul, in aceasta perioada de pandemie.

“Actiunile noastre sunt acum limitate. Mi-am petrecut foarte mult timp cu <mine>, m-am redescoperit J. Am ascultat multa muzica, am citit carti, am urmarit emisiunile de la TV”, spune Selin.

Selin considera ca aceasta perioada a adus si lucruri bune si, indragostita pana peste cap de natura, tanara actrita abia asteapta ca lucrurile sa revina la normal.

“(…) Ma bucura faptul ca apele s-au mai curatat, poluarea s-a redus… Cand se va termina <nebunia> abia astept sa revad marea, muntele. Voi continua sa-mi urmez dragostea mea pentru natura, pentru ca sunt foarte atasata de ea, și sa ii ascult cuvantul. Imi este foarte dor de stat in natura, in aer liber; abia astept sa inot in apele curate… sper sa pot face aceste lucruri vara aceasta”, marturiseste actrita.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0