Connect with us

Film

Productia romano-spaniola ”Canibal” nominalizata la cele mai prestigioase premii de film

Published

on

 

După cele 8 nominalizări la prestigioasele premii Goya – echivalentul spaniol al Premiilor OSCAR, filmul Canibal în regia lui Manuel Martín Cuenca primește alte 6 la Medaliile CEC (Círculo de Escritores Cinematográficos) pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor (Antonio de la Torre), Premiul ‘Revelația anului’ (Olimpia Melinte), Premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat și Cea mai bună imagine.

Premiul ‘Revelația anului’ a fost oferit prima dată în 1947, cand se numea Premiul Gimeno iar de atunci se oferă anual în cadrul ceremoniei organizate de CEC – instituție înființată în 1945 ce are ca scop promovarea valorilor cinematografice spaniole.

Cannibal este povestea de dragoste a unui demon. Carlos e cel mai cunoscut croitor din Granada dar în acelaşi timp un criminal. Nu simte nicio remuşcare, nicio vină, până când în viaţa lui apare Nina. Ea îl va face să conştientizeze adevărata natură a faptelor sale şi să se îndragostească pentru prima oară. Fără să ştie, Carlos este întruchiparea răului. Nina este inocenţă pură.

Filmul, o coproducție România (Libra Film) – Spania (MOD Productiones) cu participarea Rusiei și a Frantei, și-a început circuitul festivalier în 2013, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Toronto urmând apoi San Sebastian IFF unde a primit importante aprecieri din partea presei internaționale.

În rolurile principale spectatorii îl vor putea recunoaște pe Antonio de la Torre (Baladă tristă de trompetă | Balada triste de trompeta, Verii | Primos, Amanții Pasageri | Los amantes pasajeros) și pe actrița de origine română Olimpia Melinte.

Olimpia Melinte s-a născut la Iaşi unde a absolvit Facultatea de Arte George Enescu și a debutat pe marele ecran cu rolul din filmul Cele ce plutesc (2009) în regia lui Mircea Daneliuc. Rolul interpretat în acest film i-a adus două nominalizari la Galele Premiilor Gopo 2010, pentru Cea mai bună actriță în rol principal și pentru Premiul Tânară Speranță.

A lucrat apoi cu regizoarea Luiza Parvu, pentru scurt metrajul Draft 7 iar în 2011 a fost aleasă dintre 250 de actrițe pentru a interpreta rolul Luminiței din filmul Sette opere di misericordia regizat de Massimiliano și Gianluca de Serio, film pentru care a primit și Premiul pentru interpretare la Bobbio Film Festival, în Italia.

Pelicula a obținut numeroase premii la festivalurile internaționale de film din lume ca Locarno, Annecy, Vilerupt sau Marrakech. În 2013 a fost aleasă pentru dublul rol în Canibal filmat în Granada și a jucat rolul principal din scurtmetrajul Luizei Parvu – Start Anew World, filmat în Statele Unite ale Americii.

„Sunt extrem de fericită pentru succesul filmului Canibal și pentru toate nominalizările. E un proiect pe care îl iubesc enorm și la care am muncit cu mare drag. Când am citit prima oară scenariul și am văzut că e vorba de două surori gemene mi s-a părut minunat, tatăl meu are un frate geamăn. M-a ajutat enorm și viziunea regizorului, faptul că știa în detaliu toate lucrurile spuse și nespuse, simțite și făcute într-o relație dintre gemeni – cine e mai puternic, cine e mai răbdător, etc” spune Olimpia.

Trailer:

Votaţi AICI în semifinala premiilor Radar de Media, ediţia Primăvară 2014

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Film

„S-a Născut O Stea” cu Bradley Cooper şi Lady Gaga, de azi la cinema

Published

on

 

Din 19 octombrie, filmul „S-a Născut O Stea” aduce împreună pe marile ecrane doi dintre cei mai apreciaţi artişti ai momentului: pe actorul Bradley Cooper şi superstarul Lady Gaga, în povestea impresionantă a lui Jack şi Ally, doi interpreţi talentaţi care îşi unesc destinele atât pe scenă, cât şi în spatele reflectoarelor. Relaţia lor tumultoasă parcurge momentele minunate, dar si problemele dureroase ale unui cuplu, dornic sa razbata.

Viziunea pentru noua abordare a clasicei poveşti de dragoste îi aparţine lui Bradley Cooper („Lunetistul American”, „Ţeapă în Stil American”, „Scenariu pentru happy-end”), cvadruplul nominalizat la Oscar, care îşi face debutul regizoral şi joacă în acelaşi timp alături de cântăreaţa Gaga, multiplu premiată şi nominalizată la Oscar, în primul ei rol principal într-o producție cinematografică majoră. Cooper îl interpretează pe popularul muzician Jackson Maine, care descoperă talentul lui Ally şi se îndrăgosteşte rapid de ea. Până să-l întâlnească pe el,  tânăra renunțase la visul ei de a deveni o cântăreață de succes.

În film mai apar Andrew Dice Clay („Blue Jasmine”), Dave Chappelle („Chi-Raq”) şi Sam Elliott, a cărui carieră de peste 50 de ani include roluri remarcabile în filme precum „Masca”, „Tombstone” şi cel mai recent „The Hero”.

Pe lângă rolul principal, Lady Gaga – care a câştigat aprecieri la Oscar pentru cântecul „Til It Happens to You” din filmul „The Hunting Ground”— susţine coloana sonoră integral, alături de Cooper, cu care a şi compus melodiile în colaborare cu alți câțiva artişti, printre care Lukas Nelson, Jason Isbell şi Mark Ronsosn. Muzica este originală, iar partea vocală a fost înregistrată live în timpul filmărilor.

„S-a Născut O Stea” este produs de Bill Gerber, Jon Peters, Bradley Cooper, Todd Phillips şi Lynette Howell Taylor. Ravi Mehta, Basil Iwanyk, Niija Kuykendall, Sue Kroll, Michael Rapino şi Heather Parry sunt producători executivi. Scenariul a fost scris de câştigătorul Premiilor Oscar, Eric Roth („Forrest Gump”) împreună cu Bradley Cooper şi Will Fetters.

Din echipa de producţie a lui Cooper fac parte scenograful nominalizat la Oscar, Matthew Libatique („Black Swan”), designerul de producție Karen Murphy („The Light Between Oceans”), triplul nominalizat la Oscar Jay Cassidy („Lunetistul American”, „Ţeapă în Stil American”) şi pe designerul de costum Erin Benach („Loving”).

O producţie Warner Bros. Pictures, împreună cu Live Nation Productions şi Metro Goldwyn Mayer Pictures, „S-a Născut O Stea” are premiera pe marile ecrane din ţară începând cu 19 octombrie.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

Jennifer Garner este imbatabilă în „Peppermint: Gustul Răzbunării”, doar la cinema

Published

on

Foto Credit: VERTICAL ENTERTAINMENT
 

Familiarizată cu scenele de acțiune, dar și cu poziția de părinte responsabil, actrița Jennifer Garner se transformă în mașinărie de ucis în căutarea dreptății, odată cu premiera filmului „Peppermint: Gustul Răzbunării”, din 21 septembrie, pe marile ecrane.  

Spre deosebire de majoritatea filmelor de acțiune, „Peppermint: Gustul Răzbunării” construiește povestea în jurul unei eroine. „Mi-a plăcut enorm povestea autentică și faptul că personajul principal este feminin, semnificație căreia îmi place să îi dau importanţa cuvenită”, își amintește actrița, care a acceptat fără ezitare roul de luptătoare neînfricată.

Garner continuă: „Nu am mai interpretat până acum un personaj care să solicite nevoia viscerală de a apară și proteja familia, însă ideea este una cu care mi-a fost foarte ușor să rezonez”.

Efortul fizic intens pe care l-a presupus pregătirea pentru rol, i-a oferit actriței ocazia de a-și reface condiția fizică de invidiat, după o pauză prelungintă de la luptele directe și cascadorii. După ani la rând în care a interpretat-o pe super-agentă Sydney Bristow în popularul serial TV „Alias” sau filmele „Elektra” și „Regatul”, Garner s-a orientat către partituri mai dramatice.

Pregătită să revină la acțiune odată cu rolul lui Riley, Jennifer a avut ocazia să își întreacă toate limitele din mai multe puncta de vedere, cea mai mare provocare fiind aceea de a combina experiența dramatică și cu cea de actor de acțiune. „N-am mai filmat o scenă de luptă de mai bine de 11 ani, o pauză extrem de lungă pentru o revenire în forță cum plănuiam, însă am avut convingerea că sunt capabilă. Antrenamentul fizic este cel care a ajutat-o pe Riley să își canalizeze disperarea și motivația emoțională din spatele răzbunării sale”, explică actrița.

După ce sistemul legal muşamalizează crimele, Riley, îndurerată şi frustrată, decide să facă singură dreptate şi pune la cale o răzbunare cu de-a dreptul sângeroasă. Cu o motivaţie personală incredibilă, se antrenează draconic timp de cinci ani atât fizic cât şi psihic pentru a deveni imbatabila. Folosindu-se de locaţii secrete subterane şi informaţii obţinute din interiorul poliţiei, aceasta reuşeşte să îi pedepsească în mod sistematic pe toţi cei consideraţi de ea vinovaţi de pierderea soţului si a copilului.

Distribuit de Vertical Entertainment, „Peppermint: Gustul Răzbunării” are premiera pe marile ecrane din 21 septembrie.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

,,Călugăriţa: Misterul de la mânăstire” a băgat spaima în box office-ul românesc pentru al doilea weekend consecutiv

Published

on

Foto Credit: VERTICAL ENTERTAINMENT
 

După ce a devenit filmul horror cu cea mai bună lansare pe marile ecrane din România, în urma acestui weekend producţia filmată în întregime la noi în ţară, ,,Călugăriţa: Misterul de la mânăstire” a condus pentru al doilea weekend consecutiv box office-ul autohton unde a generat încasări în valoare de 911.112 lei, după ce a fost vizionat de 45.667 spectatori.

Cu un total de 3.631.231 lei, peste 190.209 de spectatori au ales să vadă noul film care şi-a propus să readucă teroarea în cinematografe este regizat de Corin Hardy (“The Hallow”) şi produs de James Wan, alături de Peter Safran, cel din urmă fiind responsabil de toate filmele din franciza ,,The Conjuring”. ,,Călugăriţa: Misterul de la mânăstire” descoperă originile demonului Valak, care şi-a făcut simţită prezenţa malefică pentru prima oară în “The Conjuring 2.”

Atunci când o tânără călugăriţă de la o mânăstire din România se sinucide, un preot cu un trecut zbuciumat şi o măicuţă novice sunt trimişi de Vatican să investigheze cauzele. Împreună trebuie să descopere secretul profan care ameninţă abaţia. Riscându-şi vieţile, credinţa şi chiar sufletele, aceştia se vor confrunta cu forţa malefică a calugăriţei demonice, pe care publicul a mai văzut-o în filmele „Trăind printre demoni”. Toate acestea vor transforma mânăstirea într-un câmp de luptă îngrozitor între cei vii şi cei blestemaţi.

În filmul ,,Călugăriţa: Misterul de la mânăstire” joacă actorul nominalizat la Premiile Oscar, Demian Bichir (cunoscut pentru “A Better Life”) în rolul Părintelui Burke, Taissa Farmiga (cunoscut pentru serialul de televiziune “American Horror Story”) în rolul Maicii Irene, şi Jonas Bloquet (cunoscut pentru “Elle”) în rolul unui sătean de-al locului, Frenchie. Distribuţia îi include şi pe Charlotte Hope (cunoscută pentru serialul de televiziune “Game of Thrones”) în rolul Măicuţei Victoria, de la mânăstire, pe Ingrid Bisu (cunoscută pentru “Toni Erdmann”) în rolul Măicuţei  Oana, şi pe Bonnie Aarons, care a jucat în “The Conjuring 2″ în rolul personajului principal.

 

Hardy a regizat ,,Călugăriţa: Misterul de la mânăstire” după un scenariu scris de Gary Dauberman (cunoscut pentru filmele “IT”, şi “Annabelle”) şi o poveste de James Wan şi Dauberman.  Richard Brener, Walter Hamada, Dave Neustadter, Dauberman, Michael Clear şi Todd Williams au fost producătorii executivi.

Lui Hardy i s-au alăturat Maxime Alexandre, director de imagine (cunoscut pentru “The Voices”, “Annabelle: Creation”), Jennifer Spence, designer de producţie, (cunoscută pentru “Annabelle: Creation”, “Lights Out”, şi seria “Insidious”), editorii Michel Aller (cunoscut pentru “Lights Out”, “Paranormal Activity: Ghost Dimension”) şi Ken Blackwell (cunoscut pentru “Ouija”, “Friday the 13th”) şi  designerul de costume Sharon Gilham (cunoscută pentru serialul de televiziune “Black Mirror”). Muzica a fost compusă de Abel Korzeniowski (cunoscut pentru “Nocturnal Animals”).

New Line Cinema prezintă producţia Atomic Monster / Safran Company, ,,Călugăriţa: Misterul de la mânăstire.”

Filmul este distribuit în 2D, IMAX, 4DX  şi alte formate premium de către Warner Bros. Pictures, în România prin Vertical Entertainment.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending