vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneSerialeProfu` află o veste care s-ar putea să-i schimbe viitorul!

    Profu` află o veste care s-ar putea să-i schimbe viitorul!

    Să afli că ești gravidă la 16 ani, când ai tot viitorul în față, nu este vestea pe care o așteptai. Unde mai pui că ai părinții divorțați, care dau vina unul pe celălalt și nu reușesc să fie lângă tine într-un moment dificil – este povestea Antoniei, personaj interpretat de Ana Radu, pe care o vom afla joi, de la 21:30. 

     

     

    NOU Scriem si publicam articole sponsorizate adaptate bugetului tau!

     

    Adolescenta, și așa confuză în ceea ce privește viitorul ei, va fi pusă într-o situație dură, chiar de către cei care ar trebui să-i ofere cel mai mare sprijin. Părinții ei vor să o convingă să renunțe la sarcină, fără să-i ofere timp să se gândească la ce-și dorește de fapt. Profu` va încerca să intervină și să le explice tuturor că hotărârea trebuie să-i aparțină Antoniei, indiferent ce va decide să facă.

     

    Această poveste îi va afecta în mod direct și pe Profu` și profa. Cei doi vor fi puși în fața unei situații pe care, în primă instanță, nu vor știi cum să o gestioneze. „O să fiu gravidă, cu tine ?!”, îl va întreba Ana pe Mișu. Cum s-a ajuns aici, vom afla în noul episod.

     

    Momente pline de suspans, surprize muzicale, dar și adolescenți cu decizii impulsive care nu realizează cât de mult rău își pot face lor, dar și celor din jur. O nouă poveste cu o învățătură puternică ne așteaptă joi, de la 21:30, în Profu`.

     

    VEZI PROGRAMUL TV PENTRU ACEASTA SAPTAMANA, AICI!

     

     

     

    Bianca Bujor - Editor Coordonator

    Editor Coordonator | bianca.bujor@radardemedia.ro

    Bianca Bujor - Editor Coordonatorhttps://www.radardemedia.ro
    Editor Coordonator | bianca.bujor@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente