joi, martie 28, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSPROIECT | CNA propune modificarea Legii Audiovizualului privind difuzarea emisiunilor cu caracter...

    PROIECT | CNA propune modificarea Legii Audiovizualului privind difuzarea emisiunilor cu caracter violent, imoral si pornografic doar dupa ora 24!

    Emisiunile care au un conţinut imoral, indecent, violent şi pornografic vor putea fi difuzate pe posturile TV doar în intervalul orar 24.00 – 06.00, potrivit unui proiect legislativ de completare a Legii audiovizualului, iniţiat de deputatul Forţei Civice Dan Cristian Popescu.

    Acest proiect de modificare a Legii audiovizualului va fi analizat în şedinţa de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). În acest sens, pe ordinea de zi a şedinţei de marţi se află o adresă primită de CNA de la Guvernul României/ Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, care a solicitat punctul de vedere al Consiliului cu privire la acest proiect.

    Potrivit propunerii legislative pentru completarea legii audiovizualului, iniţiată de deputatul Dan Cristian Popescu“constituie contravenţii următoarele fapte: difuzarea emisiunilor care evidenţiază aspecte imorale, indecente, obscene din viaţa unei persoane, gesturi şi atitudini violente, scene cu lovituri şi injurii, imagini cu tentă erotică, vulgare, expunerea fizică într-o manieră erotică, expunerea unor întâmplări intime, precum şi alte aspecte care depăşesc limita decenţei, în afara intervalului orar 24.00 – 6.00″.

    De asemenea, potrivit proiectului legislativ, în cazul săvârşirii repetate de către furnizorul de servicii media a uneia dintre aceste fapte, Consiliul Naţional al Audiovizualului poate decide retragerea licenţei audiovizuale sau a dreptului de furnizare a acesteia.

    În expunerea de motive, deputatul Dan Cristian Popescu spune că a iniţiat acest proiect legislativ având în vedere faptul că “s-a dovedit că televizorul reprezintă, pentru majoritatea populaţiei, principala sursă de informare şi principalul mijloc de petrecere a timpului liber, devenind astfel cel mai activ modelator de atitudini”.

    “Naturaleţea cu care actele de violenţă şi actele cu tentă erotică sunt prezentate duce la modificarea percepţiei minorului, astfel încât emisiunea televizată se transformă dintr-o ficţiune într-un scenariu plauzibil, pe care copilul este tentat să îl pună în practică. Aşa numitele emisiuni de divertisment prezintă actele de violenţă sau pornografice ca o conduită socialmente acceptabilă, iar atitudinea prezentatorilor şi a invitaţilor intră masiv în sfera vulgarităţii”, spune Dan Cristian Popescu.

    El precizează în expunerea de motive că, spre deosebire de alte ţări, “în România nu există o educaţie în direcţia mass-mediei”, iar minorii nu beneficiază de “activităţi educaţionale prin care să-şi dezvolte abilitatea de a accesa, analiza şi evalua în mod corespunzător mesajele transmise de mass-media sau activităţi de sporire a gradului de conştientizare a acestor mesaje”.

    Acestea sunt motivele pentu care, în opinia deputatului Dan Cristian Popescu, “violenţa şi sexualitatea de orice tip, promovată înainte de miezul nopţii, când minorii le-ar putea urmări, trebuie stopată”.

    “În România, violenţa se menţine la cote ridicate şi, conform studiilor recente, există o amplificare a intensităţii actelor de violenţă mediatizate (…) Dorinţa de audienţă cât mai mare este lipsită de orice scrupule, iar perversiunea, homosexualitatea, tâlhăria şi crima sunt prezentate zilnic pe micul ecran, ceea ce aduce modificări fundamentale în crearea personalităţii tinerilor. Conştientizarea şi măsurile luate în această direcţie consolidează, pe termen mediu şi lung, educarea şi formarea tinerei generaţii”, mai spune deputatul Dan Cristian Popescu, în expunerea de motive.

    Deputatul precizează că a propus ca, în cazul difuzării repetate de către furnizorul de servicii media a unor emisiuni cu conţinut imoral, indecent, violent, pornografic şi a unor emisiuni în cadrul cărora are loc expunerea fizică într-o manieră erotică, în alt interval orar decât cel precizat (24.00 – 06.00), CNA să poată retrage licenţa respectivului furnizor.

    “Întrucât obiectivul principal al televiziunilor este obţinerea unei audienţe cât mai mari întră-o manieră facilă, prin difuzarea de emisiuni ce periclitează moralitatea minorilor în acest caz, consider că sancţiunea printr-o măsură financiară nu este suficientă pentru a descuraja difuzarea unor emisiuni cu caracter imoral sau obscen”, mai spune Dan Cristian Popescu, precizând că “CNA-ul nu deţine mecanisme puternice, necesare stopării acestui fenomen”.

    Proiectul de modificare a Legii audiovizualului iniţiat de Dan Cristian Popescu vine în contextul în care în Parlament se discută în prezent o altă modificare la Legea audiovizualului, respectiv, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25/2013, care aduce modificări importante în privinţa pieţei de publicitate din România. OUG de modificare a Legii audiovizualului a fost deja adoptată de Camera Deputaţilor, pe 23 aprilie 2013, cu 221 voturi “pentru”, 61 voturi “împotrivă” şi 8 abţineri. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, textul legislativ urmând să fie dezbătut de Senat.

    Pe de altă parte, o prevedere cu privire la emisiunile despre viaţa privată a creat dispute între membrii CNA în ultimele luni.

    Astfel, un articol adoptat de membrii CNA pe 28 martie şi care nu a mai apărut într-o Decizie CNA publicată ulterior în Monitorul Oficial prevedea că: “Programele audiovizuale clasificate «12» sau «15» pot fi difuzate în reluare în intervalul orar 06.00 – 20.00, numai dacă sunt editate pentru a respecta condiţiile de difuzare a programelor accesibile tuturor categoriilor de public sau condiţiile de difuzare a programelor «AP», fiind clasificate ca atare. Emisiunile care exploatează aspecte imorale, indecente din viaţa intimă a unei persoane pot fi difuzate numai in intervalul orar 24.00 – 06.00, cu acordul scris al persoanei”.

    Discuţiile pe aceste subiecte au fost reluate în mai multe şedinţe ale CNA din ultima lună, însă trei membri ai Consiliului – Narcisa Iorga, Forin Gabrea şi Cristina Trepcea – au refuzat să dea un nou vot pe acest subiect, invocând votul dat pe 28 martie.

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente