Connect with us

BAZAR

Radu Beligan a primit certificatul Guinness World Records pentru cel mai longeviv actor inca in activitate. Vezi declaratiile actorului!

Published

on

 

Radu Beligan a primit, duminică seară, la Teatrul Naţional Bucureşti, certificatul Guinness World Records care atestă că este cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, declarând că meritul este al publicului, “stăpânul cel mare” al actorilor, căruia îi datorează totul, informeaza Agentia Mediafax.

Duminică seară, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), Radu Beligan a jucat în spectacolul “Egoistul”. Timp de două ore, publicul numeros adunat în Sala Studio a TNB s-a bucurat de prezenţa marelui actor, aplaudând la final minute în şir.

Imediat după încheierea spectacolului, pe scenă a urcat Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti.

“Asistăm la acest fenomen fără egal în lumea întreagă. Suntem contemporani cu cel mai mare actor pe care l-a dat şcoala românească de teatru şi cel mai important actor al lumii, astăzi, când împlineşte 95 de ani şi o zi”, a spus Ion Caramitru.

“Suntem într-un moment fast al Teatrului Naţional, sunt obligat de conştiinţa mea să vă spun două lucruri: întâi, odată cu ridicarea acestui teatru, acum 40 de ani, primul lui director a fost maestrul Radu Beligan, care, timp de 21 de ani, a condus destinele acestui teatru.

Tot astăzi, suntem foarte aproape de a încheia lucrările pentru reconstrucţia acestui teatru, fundamental pentru imaginea României, a culturii româneşti (…) în aceeaşi măsură pot să vă spun ca un element de surpriză pentru dumneavoastră şi de plăcere pentru mine – odată cu instalarea mea la direcţia acestui teatru, maestru Beligan mi-a spus «ai grijă, să aduci înapoi Sala Studio la Teatrul Naţional!». Şi iată-l jucând pe această scenă”, a mai spus Ion Caramitru.

Pentru a marca acest moment, pe scenă au urcat membrii unui grup vocal care au cântat colindul “O, ce veste minunată!”, după care, pe un proiector instalat pe scenă, a fost difuzat un filmuleţ în care au fost prezentate pe scurt demersurile pe care echipa emisiunii lui Cătălin Măruţă le-a făcut pentru ca numele lui Radu Beligan să fie înscris în Cartea Recordurilor, precum şi mesaje transmise de mari actori.

“În absolut orice dicţionar din lumea aceasta, a bate un record înseamnă a fi pe cea mai înaltă treaptă a performanţei. Maestrul Radu Beligan este pe această treaptă a performanţei de foarte mult timp, drept dovadă, după fiecare piesă de teatru, sala este în picioare şi-l aplaudă.

Practic, ce am reuşit noi să facem, eu şi echipa mea, nu considerăm nimic excepţional prin faptul că am reuşit să-l punem pe Radu Beligan în Cartea Recordurilor, pentru că Radu Beligan este excepţional prin tot ce a făcut. Şi Radu Beligan merita să fie în această Carte a Recordurilor, să aibă numele înscris în Cartea Recordurilor”, a declarat Cătălin Măruţă.

Membrii grupului vocal aflat pe scenă i-au cântat lui Radu Beligan “La mulţi ani!”, în aplauzele publicului, după care Cătălin Măruţa i-a înmânat certificatul.

“Cât de mult vă iubesc. Voi m-aţi făcut ceea ce sunt. N-am niciun merit. Sunt rezultatul iubirii pe care mi-aţi arătat-o”, a spus Radu Beligan, adresându-se publicului.

De asemenea, maestrul Beligan a spus că iubeşte România şi că nu va pleca niciodată de aici, moment în care publicul din sală l-a aplaudat.

“Am avut atâtea tentaţii să plec, dar nu pot să plec din România. România e viaţa mea. M-am născut odată cu România Mare, sunt ombilical legat de ea. (…) Nu cred că mai există vreun om care să iubească atât de mult ţara asta cât o iubesc eu”, a spus marele actor.

“Numai dumneavostră m-aţi făcut ce sunt astăzi.Vă datorez totul. (…) Stăpânul nostru cel mare este publicul. Lui îi datorăm totul”, a completat Radu Beligan.

Radu Beligan împarte de 75 de ani bucurii, emoţii şi sentimente tuturor celor care umplu cu entuziasm sălile de spectacole.

Sâmbătă seară, Radu Beligan şi-a sărbătorit cea de-a 95-a aniversare pe scena Teatrului Metropolis din Bucureşti, unde a jucat în spectacolul în premieră “Lecţia de violoncel”, fiind astfel alături de publicul care l-a aplaudat în cei 75 de ani de carieră, dar şi de prieteni, colegi şi membri ai familiei.

Actorul Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităţilor – Piaţa Timpului, spaţiul bucureştean dedicat marilor valori ale filmului şi scenei româneşti.

Radu Beligan, născut pe 14 decembrie 1918, are o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. El a interpretat roluri celebre, în mari capodopere ale dramaturgiei române şi universale, piese semnate, printre alţii, de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu, Jean Anouilh etc. Totodată, el este cunoscut publicului român în calitate de regizor al unor spectacole precum “Egoistul” de Jean Anouilh, “O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, “Doctor fără voie” de J. B. P. Molière, “Străini în noapte” de Eric Assous.

Radu Beligan a fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, între anii 1961 şi 1969, şi director al Teatrului Naţional Bucureşti, între 1969 şi 1990. Totodată, a fost profesor la Institutul de Teatru şi Film, între 1950 şi 1965, şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004, în semn de recunoaştere a activităţii sale în domeniul artei.

A fost decorat, printre altele, cu Ordinul “Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer, Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan şi Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare în grad de Ofiţer, din partea Franţei. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Muzica

Andra si What’s Up au lansat piesa „Tine-te Bine”

Published

on

 

Acum fix 7 ani avea sa se lanseze „K la Meteo”, atat piesa Andrei, cat si a lui What’s Up. Fix 7 ani mai tarziu vine continuarea ei. Este vorba despre cea mai recenta piesa a celor doi indragiti artisti, „Tine-te bine” pe care au lansat-o astazi.

Piesa „Tine-te bine” este compusa de Andra, What’s Up, Serban Cazan si Florin Boka, iar videoclipul este regizat de cunoscutul Alex Ceausu. Videoclipul intruchipeaza doua personaje aflate intr-o relatie de iubire, care, oricat de greu le-ar fi, raman impreuna si trec toate obstacolele, spune infomusic.ro.

Melodia “K la Meteo” a fost una dintre cele mai de succes piese ale anului 2012 si 2013, fiind desemnata una dintre cea mai difuzata melodie din 2013, iar videoclipul a fost declarat cel mai bun video, in cadrul unei festiviati muzicale ale momentului.

In momentul de fata, in doar 6 ore de la lansare, „Tine-te bine” a reusit sa stranga peste 140.000 de vizionari pe platforma YouTube. De asemenea, daca nu ai reusit sa asculti melodia, o poti face mai jos doar cu un singur click mai jos.

Voteaza-ti preferatii accesand „START VOT – PREMIILE RADAR DE MEDIA 2019”.

Foto si Video: Facebook.com/ YouTube.com

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

AB Dental – European Symposium România, București, 19-22 septembrie 2019

Published

on

 

AB Dental Israel în parteneriat cu AB Dental România, organizează prima ediție a Congresului Medical Internațional: “Rehabilitation Synergies for Optimal Esthetics Results in Digital Dentistry”, ce se va desfășura în București, la Ramada Plaza Bucharest Hotel, în perioada 19-22 septembrie 2019.

 

În cadrul simpozionului de mare amploare și importanță națională și internațională, și-au anunțat participarea experți din 19 țări străine, din trei continente, și lectori din șapte țări.

Pe parcursul celor trei zile, România va fi reprezentată de către o echipă de medici prestigioși, coordonați cu profesionalism, de către Dr. Lorelei NASSAR, fondator AB Dental România, respectiv al Clinicii de Implantologie Dr. Lorelei NASSAR.

 

Lectori:

Prof. Norina Forna – Romania

Prof. Alexandru Petre – Romania

Dr. Ajay  Sharma – India

Dr. Cleopatra Nacopoulos – Grecia

Dr. Avi Toeg – Israel

Dr. Henriette Lerner – Germania

Dr. Pedro Nunes – Portugalia

Dr. Maciej Miczek – Polonia

Dr. Lorelei Nassar – Romania

Dr. Aleksandra Nitecka-Buchta – Polonia

Dr. Nick Trevlopoulos – Australia

Dr. Firdaus Hanapiah – Malaezia

La simpozion vor participa oficiali ai Statului Român, reprezentanți ai Corpului Diplomatic, persoane publice, reprezentanți mass-media români și străini.

 

AB Dental Ltd e o corporatie producatoare de implanturi si tehnologie de inalta precizie cu sediul central in Israel si reprezentante in mai toate tarile lumii/ vezi  https://www.ab-dent.com/ab-dental-international/ . Fondata in 2004 si cu o crestere sanatoasa , compania organizeaza de ani de zile evenimente cu larga participare internationala, aducand un aport important de prestigiu si stiinta comunitatii stomatologice internationale.

 

Din 2006 AB Dental Romania /https://www.abdental.ro/ e unul dintre partenerii de incredere ai acestei comunitati – asa se explica faptul ca in acest an, marele Congres European se desfasoara in Bucuresti , alegere ce ne face sa fim mandri de aportul pe care l-am adus in popularizarea numelui Romaniei peste tot in lume.

 

  1. Teme abordate
  • Implanturile AB Dental personalizate;
  • Managementul diferitelor situatii clinice in implantologie;
  • AO4 si AO6 – o noua abordare functionala;
  • Digitalizarea medicinei dentare;
  • Este bruxismul un factor de risc pentru implantul dentar?;
  • Reabilitare 3D, proces si estetica;
  • Planificarea implanturilor;
  • Implantologia de astazi. Fapte si mituri. Este necesara / utila filozofia in procedurile medicale?;
  • Utilizarea derivatelor din sange in chirurgia orala;
  • Implant dentar vs. transplant de dinti in adolescenta;
  • Efectuarea unei operatii de succes;
  • Sesiune de hands-on – „All at once” și alte restaurări ghidate de implant.

 

  1. Cui i se adreseaza congresul?

Tuturor medicilor dentisti din romania si din strainatate, mai cu seama celor ce practica chirurgia dentara .

 

  1. De ce in Romania?

AB Dental Romania este unul dintre cei mai activi si de succes distribuitori ai sistemului de implanturi AB Dental, ale acestei corporatii. Vrem sa rasplatim colaboratorii nostri cu un congres international, aducandu-le 12 conferentiari de prestigiu.

 

  1. Ce aduce nou?

„UNIQUELY U” – Sistem de implanturi personalizate 3D, un implant custom-made destinat pacientilor ce nu ar putea sa beneficieze altfel de tratament cu implanturi dentare . Acest implant se confectioneaza pe baza unui CT – o tomografie de maxilar, ce se incarca intr-un sistem digital catre head-quarter-ul din Israel , unde se va confectiona specific, pentru osul maxilar al pacientului din Romania.

 

  1. Care sunt invitatii care aduc plus valoare si pentru care invitatii sa isi doreasca musai sa nu rateze acest eveniment?

Toti invitatii au un prestigiu international si nici unul dintre eu nu merita ratat. Avem de exemplu pentru prima data in Romania lectori din Malaezia si India !

 

  1. Ce presupune Stomatologia Digitala?

Stomatologia digitala inglobeaza o serie de tehnologii de ultima generatie oferind avantaje semnificative fata de medicina dentara conventionala. Digitalul ofera un tratament eficient, mai precis si predictibil. Prin digitalizare datele pacientilor ajung nu numai, dupa ce sunt scanate intraoral, la laboratorul dentar aflat poate in celalalt colt al orasului, in alta tara sau pe alt continent, dar putem construi o solutie virtuala a problemei dentare de care sufera, astfel incat el sa poata vedea dinainte  de a incepe orice demers terapeutic, cum vor arata dintii lui in etapa de final.

 

  1. Estetica a devenit in ultimii ani un trend apreciabil – oamenii constientizeaza importanta sociala a unui zambet armonios si isi doresc sa arate in forma, sanatosi si apti sa se ocupe de orice ar putea dori un potential interlocutor.

Asa se face ca s-au dezvoltat si sunt din ce in ce mai cerute tehnologii pentru fatete dentare, tehnologii de albire, medicina dentara cu alser, materiale inalt estetice ca si zirconiul si multe altele . Desigur implanologia se inscrie in aceasta tendinta , iar sistemul AB Dental, dispunand de o tehnologie de inalta precizie, ofera o multitudine de solutii estetice pentru orice solicitare de la medicii parteneri .

 

  1. Pana in acest moment sunt anuntati 147 de participanti, dintre care aproape 60 medici parteneri AB Dental Romania, iar restul din 19 tari de pe 3 continente.

 

  1. AB Dental Romania are sediul central in Bucuresti si reprezentanti in toatra tara. Participa la cursuri de implantologie ca si sponsor si organizator, impreuna cu lectori din tara, dar si organizeaza numeroase cursuri si cate un congres pe an pe teme de chirurgie dentara. Obiectivele companiei constau in a oferi in continuare produse de inalt nivel tehnologic, si o educatie stiintifica pe masura prin parteneriate cu foruri de prestigiu internationale.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

BAZAR

Emotie si iubire neconditionata: Andreea Balan lanseaza „Inger Pazitor”

Published

on

 

Odata cu cel mai important eveniment din viata sa, „Nunta si Botez in Paradis”, Andreea Balan lanseaza „Inger Pazitor”, un juramant muzical dedicat iubirii neconditionate. Melodia ce spune chiar povestea de dragoste a Andreei si a lui George este insotita de un videoclip romatic ce surprinde primele imagini emotionante impreuna ca sot si sotie. De la single-uri precum “Aparente”, “Evadez”, “Uita-ma” si “Rece”, care vorbesc despre experientele mai putin placute ale vietii, la melodii pline de optimism ca “Asa de frumos” si “Paradis”, “Inger Pazitor” este o piesa despre fericire si puterea de a fi, mereu, la bine si la greu alaturi de persoana iubita.

„«Inger Pazitor» este una dintre cele mai frumoase piese pe care le-am cantat vreodata si spune in intregime povestea noastra. Mi-am dorit ca videoclipul sa ne aiba ca protagonisti, intr-unul dintre momentele speciale pe care le-am trait impreuna. In clipa in care am imbracat rochia de mireasa, m-am simtita coplesita de o mie de emotii si m-am teleportat in secunda in care eram mica si imi imaginam ca va fi ca intr-un basm”, marturiseste Andreea Balan.

 

Cunoscuta pentru show-urile sale inedite precum „Lectia de dans”, „Bunny Show” si „Fantezia Show”, Andreea Balan a lansat in urma cu patru luni, odata cu aparitia single-ului „Paradis”, si show-ul „Paradis” – un concept inedit, magic, plin de culoare, emotii si iubire. Alaturi de band-ul sau, dansatoare si Petrisor, spectacolul sustinut de Andreea Balan transpune publicul intr-o lume plina de visare, cu majorete colorate, ingeri, iepurasi sexy si balerine gratioase. De-a lungul timpului, artista a lansat zeci de piese, printre care “Uita-ma”, single care a adunat aproape 50.000.000 de vizualizari pe YouTube.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending

%d blogeri au apreciat: