Connect with us

Seriale

Raluca Aprodu intră în scenă luni, în noul episod al serialului VLAD!

Avatar

Published

on

            Sezonul acesta al serialului VLAD a venit cu multe surprize pentru fani și cu întorsături de situație spectaculoase, care vor duce povestea răzbunării în locuri neașteptate. O mulțime de actori noi s-au alăturat castingului, unul dintre aceste nume fiind Raluca Aprodu, care intră în scenă în episodul de luni, 21 septembrie.

 

Binecunoscuta actriță joacă rolul Ivanei, soția unui politician important, Drăgoi, interpretat de Tudor Chirilă, iar în curând vom vedea impactul pe care-l va avea în poveste. În episodul următor, vom vedea o întâlnire între Ivana și Vlad. Care va fi relația dintre ei și ce pune la cale Vlad ? Știm că acesta îl investiga pe soțul Ivanei, Drăgoi, pentru a vedea ce relaţie există între el și Iordache.

În episodul trecut, am văzut cum Iulia a fost capturată de către Micky și Vlad, iar aceștia au încercat să îi explice cât de periculos este de fapt Iordache. Se pare însă că fiica rebelă a lui Cezar nu dorește să revină în casa părinților ei, iar în acest episod o vom vedea într-un bar de striptease. Cum a ajuns acolo și ce plănuiește mai departe, vedem luni.

Iordache a aflat cu stupoare, de la Ștefan, că Iulia trăiește, ceea ce a declanșat o izbucnire de nervi. Văzând afacerile dubioase în care este implicat Iordache și reacția acestuia la aflarea veștii că fiica dușmanului său trăiește, Ștefan simte că pierde controlul.

În acest episod descoperim și dacă va apărea o nouă alianță între Eliza și Delia. Vom vedea cât de departe este dispusă să meargă o femeie pentru copilul său. „O să-mi omoare copilul!”, va spune Delia cu lacrimi în ochi. Nu ratați noul episod VLAD, luni, 21 septembrie, numai la PRO TV!

 

 

 

Comentarii

Seriale

Azi îl vedem pe Marius Manole în serialul VLAD!

Avatar

Published

on

Noul sezon VLAD a venit cu multă acțiune și cu personaje noi, care vor contura povestea răzbunării. Sezonul acesta s-au alăturat serialului o mulțime de nume îndrăgite, precum Marius Manole, Manuela Hărăbor, Raluca Aprodu și Tudor Chirilă.

 

În episodul din seara aceasta, intră în scenă un nou personaj, interpretat de Marius Manole, care este pe cale să strice planurile de răzbunare ale lui Vlad. Actorul joacă rolul lui Petre Toteanu, un procuror șef foarte abil și bun profesionist, care ajunge să investigheze povestea lui Adrian Anuței. Acesta va avea un rol important în continuarea poveștii VLAD și vom vedea dacă va descoperi adevărul despre Adrian.

            „Este primul rol într-un serial, în ultimii ani am stat mult pe scenă. Eu sunt obișnuit să pot controla lucrurile. Acum însă voi sta în fața televizorului și nu voi  putea schimba nimic, asta mă sperie. Sper ca fanii serialului Vlad să mă accepte. Sunt curios să văd cum vor reacționa cei care mă știu mai mult de la teatru”, a spus Marius Manole.

Tot în acest episod se conturează o relație între Carla și Ivana. Vom vedea că relația dintre cele două debutează abrupt și evoluează într-un mod neașteptat, atât pentru public, cât și pentru personajele din serial.

Eliza este tot mai disperată în încercarea sa de a-și găsi fiul dispărut și apelează la temutul Iordache. O va ajuta acesta să își găsească fiul și dacă da, ce preț va trebui să plătească Eliza pentru acest ajutor ?

 

Nu ratați VLAD, în fiecare luni, de la ora 20:30, la PRO TV!

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Seriale

Adrian Nartea și Olimpia Melinte dezvăluie întâmplări de la filmările serialului VLAD!

Avatar

Published

on

            Protagoniștii VLAD dezvăluie amănunte interesante despre filmările serialului, atmosfera din platou, dar și despre cum se filmează anumite scene.

 

Olimpia Melinte ne povestește care a fost pentru ea cel mai emoționant moment de la filmări. „Poate cel mai emoționat moment a fost în primul an de filmări la VLAD, când ziua mea de naștere a picat într-o zi obișnuită de filmare. N-am anunțat și nici nu mi-am propus să dau de știre cu privire la asta. Dar colegii mei, foarte vigilenți, m-au surprins şi nu s-a lăsat doar cu tort, cadouri și flori, ci și cu o cameră plină de baloane pe care mi-o pregătiseră colegii de la scenografie și de la costume. M-am simțit toată ziua ca acasă, a fost o zi minunată.”

Adrian Nartea ne dezvăluie detalii din spatele camerelor de filmat, despre filmarea unei scene din episodul trecut, alături de Ștefan Iancu. „În episodul trecut am avut o secvență în care Vlad aproape că i-a spus lui Răzvan că îi este frate. A fost o secvență foarte lungă, iar ceea ce publicul nu știe este faptul că producția acestei secvențe a fost aproape ca a unei piese de teatru. A fost un plan secvență care a durat 14 minute de când s-a dat acțiune și până la stop. Toată echipa, de la sunet, lumini și așa mai departe, a avut o „coregrafie” în toată casa, astfel încât să ducem la capăt scena dintr-o bucată, fără stop. A fost gândită de Peter Kerek și ne-am întâlnit cu 2 ore înainte de filmare pentru a o repeta. Dacă așteptările erau că s-ar putea să întrerupem scena de câteva ori, pentru a ne aminti textul și acțiunea, noi am reușit să o facem din prima. Practic e ca și cum am fi pregătit o piesă de teatru în 2 ore. La seriale nu prea găsești acest mod de filmare. Pentru acest stil de scenă se repetă zile întregi înainte. Dar noi fiind rodați în roluri și familiarizați cu echipa, am reușit să o facem într-o singură zi. Și chiar suntem foarte mândri de această scenă.”

 

Urmăriți VLAD, în fiecare luni, de la ora 20:30, la PRO TV!

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Seriale

Ele sunt actriţele care completează distribuția serialului Adela, de la Antena 1

Avatar

Published

on

            Noul serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production pentru Antena 1, Adela, îşi completează distribuţia cu noi nume cunoscute din showbiz-ul autohton. Dominique Lăcătuş, fiica unuia dintre cei mai iubiţi fotbalişti români, Marius Lăcătuş, dar şi Elena Mogîldea, tânăra din Republica Moldova ce îmbină cu succes viaţa de radio, cu televiziunea şi cariera muzicală, se alătură serialului Adela.

 

Absolventă a Facultăţii de Arte Dramatice de la Madrid, Dominique Lăcătuş o va interpreta pe Tania în serialul Adela. Tania este secretara lui Paul Andronic, deţinătorul unui imperiu media. „Mă bucur enorm că doamna Ruxandra Ion m-a ales pentru acest proiect şi îi sunt recunoscătoare pentru şansa pe care mi-a oferit-o. Mă bucur că fac parte din acest proiect, alături de actori deosebiţi, pe care îi admir şi de la care am ce învăţa. Personajul meu, Tania, este o fată ambiţioasă, sigură pe ea, care îşi iubeşte meseria şi care se crede unică la locul de muncă”, a declarat Dominique Lăcătuş.

 

În strânsă legătură cu Paul Andronic se află şi personajul interpretat de Elena Mogîldea – Gia Ruben. Tânăra originară din Republica Moldova este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării şi are deja în palmares proiecte la radio, emisiuni de televiziune în Republica Moldova, dar şi proiecte muzicale. În România s-a integrat în zona de producţie tv, personajul din producţia Adela fiind prima sa apariţie într-un serial. Gia Ruben este o antrenoare de fitness cu propria emisiune la canalul tv al lui Paul Andronic, dar şi antrenorul personal al familiei. Vine des în casă, participă la toate bârfele şi e la curent cu toate secretele, fiind prietena Monei.

„Am primit cu mare bucurie vestea că voi face parte din acest proiect minunat. Este pentru prima oară când am un rol într-un serial, fiind un lucru pe care mi l-am dorit de mult timp. Gia, personajul pe care-l interpretez, este o tipă jovială și prietenoasă, dar care ascunde și un caracter profitor. Își neagă proveniența și își dorește să urce pe scara socială prin intrigi și bârfele la care participă. Este o adevărată provocare, ținând cont de faptul că este diferită de Elena din viața reală, dar cu ajutorul echipei de profesioniști care mă înconjoară și prin felul meu de a fi, sunt sigură că Gia va deveni un personaj plăcut de către telespectatorii noului serial!”, declară Elena Mogîldea.

 

Fimările pentru noul serial de ficţiune produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi. Producția este o adaptare liberă după serialul O hayat Benim / This is my life, produs de Fox Turcia, adaptarea  fiind semnată de Simona Macovei, Radu Grigore, Conrad Mericoffer, Bianca Mina și Ruxandra Ion.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Facebook

Trending