Azi de la 20.30, telespectatorii Antena 1 află cine este marele câștigător al show-ului „Șerifi de România”. Patru vedete au mai rămas în cursa finală și oricare dintre ele are toate șansele să intre în posesia marelui premiu în valoare de 10.000 de euro, mai ales că de-a lungul misiunilor s-a demonstrat că nu doar forța fizică primează în îndeplinirea probelor, ci și inteligența sau concentrarea.
Raluca și Denisa de la Bambi, Vladimir Drăghia și Giani Kiriță sunt cei patru care se confruntă în proba finală. Aceștia vor avea surpriza ca la ultimele misiuni să se întâlnească cu foștii colegi de concurs, astfel că în ultima ediție a emisiunii Rona Hartner, Andrei Duban, Andreea Tonciu, Paula Chirilă sau Natalia Mateuț se întorc în show. De data aceasta însă nu pentru a concura, ci în ipostaza de… victime!
Mai precis, ultima misiune a celor patru finaliști îi aduce într-un loc care dă fiori: un fort părăsit, unde află că de rapiditatea și îndemânarea lor depinde salvarea foștilor colegi de misiune. Așa se face că finaliștii se trezesc în fața unei misiuni deloc ușoare: să îi salveze pe foștii colegi, care sunt prizonieri în fortul respectiv. Dacă Rona Hartner este înlănțuită, Andrei Duban este spânzurat la propriu, iar Andreea Tonciu prizonieră într-o cadă cu apă. Cum se vor descurca cei patru finaliști și care sunt cele două vedete care ajung la proba finală, decisivă, telespectatorii Antena 1 vor afla azi de la 20.30.
Ultima înfruntare a șerifilor se va da diseară între doi concurenți. Față în față, cei mai buni dintre cei buni au de îndeplinit o ultimă misiune, în care cea mai mică greșeală îi poate costa totul. La final, unul singur va fi declarat Șerif de România!
- ADVERTORIALE3 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO ADAPTATE BUGETULUI TĂU!
- Vedete2 săptămâni ago
Nu se mai ascund! Denise Rifai impreună cu un bărbat celebru pe litoral
- Monden3 săptămâni ago
Fosta prezentatoare TV, Mona Nicoloci scoate la iveală informații despre rivalitatea cu Andreea Esca
- Reality Show2 săptămâni ago
Cutremur la ANTENA 1! Şoc imens la Mireasa! Celebrul post de televiziune în mijlocul unui scandal de zile mari
- Horoscop3 săptămâni ago
Cele 4 zodii care primesc puteri nebănuite de la echinocțiul de toamnă. Renasc din propria cenușă
- Horoscop3 săptămâni ago
Singurele zodii pentru care se schimbă totul până la finalul lunii septembrie. Vești bune pentru Berbeci, Lei și Fecioare
- Emisiuni3 săptămâni ago
Incredibil emisiunea Starea Nației prezentată de Dragoș Pătraru revine intr-un alt mod!
- Horoscop2 săptămâni ago
Zodiile protejate de Dumnezeu la început de octombrie 2023. Le va merge bine pe toate planurile
- Vedete3 săptămâni ago
Vedeta Neatza de la Antena 1, la un pas de moarte după un accident cumplit! Teo Trandafir a intervenit imediat
- Reality Showo săptămână ago
Ce a decis ANTENA 1 cu privire la reality-show-ul pe care îl aşteaptă toată țara
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 11 – 17 septembrie 2023
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 18 – 24 septembrie 2023
- Vedete7 zile ago
Drama care l-a marcat pe Andrei Ștefănescu. Artistul a fost trădat de oamenii în care avea cea mai mare încredere: „Chinuitor”
- Vedete3 săptămâni ago
Cum a reacționat Gina Pistol după ce a văzut-o pe Irina Fodor în locul ei la Chefi la Cuțite?
- Grila de programe3 săptămâni ago
GRILA DE TOAMNĂ PRO TV 2013. Când încep emisunile șu seralele preferate Toate detaiile aici!
- Horoscop2 săptămâni ago
Cele trei zodii care atrag norocul ca un magnet până pe 15 septembrie. Sunt protejate de astre și orice își doresc devine realitate