Connect with us

Reality Show

Raluka, surprinsă de meniul asiaticilor:”Ei mănâncă tot ce mișcă, deci practic nu știam ce mâncăm…“

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Au mai rămas doar cinci zile până la marea premieră a celui mai dur reality show, Asia Express, care va ține telespectatorii Antena 1 cu sufletul la gură începând cu 12 februarie, de la ora 20:00.

,,Experiența vieții” pentru cele șapte echipe de vedete participante a însemnat un pariu cu ei înșiși, un test suprem în care s-au străduit să își depășească toate barierele, atât fizice, cât și psihice. Raluka, coechipiera Anei Baniciu, este și ea una dintre celebritățile care recunoaște că traseul parcurs pe teritoriul asiatic a transformat-o: ,,A fost experiența vieții, în care mi-am adus aminte cât de frumos trăiesc și cât de norocoasă sunt.“

Cei 5000 de kilometri străbătuți, cele 4 țări vizitate i-au dăruit amintiri plăcute ,,de care-și va aduce aminte toată viața”, deoarece a cunoscut oameni minunați și a văzut locuri pe care nu ar fi avut ocazia să le descopere în afara acestei experiențe atât de autentice. Distanța față de casă a făcut-o să realizeze că în orice colț de pe pământ există contraste, ce i-au intensificat dorul de cei dragi, cu care și-ar fi dorit să împărtășească experiența: ,, Am văzut peisaje geniale, pe care mi-ar fi plăcut să le vadă și cei dragi, căci ei mi-au lipsit cel mai mult. Am cunoscut oameni de toate felurile, buni , mai puțin buni, foarte generoși, dar și unii foarte zgârciți.”, afirmă vedeta.

Lipsa mâncării și a cazării și-au pus amprenta asupra cântăreței după testele aprige din concurs, dar cel mai dificil, declară ea, a fost meniul ,,exotic” al asiaticilor, cu ea nu era deloc obișnuită: ,, Cu orezul sunt obișnuită cât de cât, deci nu a fost chiar atât de grav. În schimb, cu carnea nu a fost foarte bine, pentru că ei mănâncă tot ce mișcă.. deci practic nu știam ce mâncăm… “

Pentru Raluka, Asia Express a însemnat ,,distracție, dar și suferință și oboseală”, căci probele dificile prin care a trecut au provocat-o constant să apese pedala de accelerație, chiar și în cele mai dure momente. Coechipiera sa, Ana Baniciu, a recunoscut înainte de a începe experiența Asia Express că punctul forte al echipei lor este competitivitatea, iar acest lucru le-a ajutat să rămână unite: ,, Ca printr-o minune nu ne-am certat, am reușit să rămânem tot timpul unite, să fim ok. În cazul în care aveam vreo problemă o rezolvam pe loc, pentru că așa nu se acumulau frustrări. Cred că am ajuns să ne cunoaștem într-o lună mai bine decât am fi reușit în ani de zile.”, a afirmat Raluka. Timp de 5 săptămâni, cele două s-au susținut într-o cursă a imprevizibilului, iar acum declară cu sufletul deschis că ar repeta oricând experiența, chiar dacă parcursul show-ului a fost unul dur, autentic, care le-a scos la iveală caracterul puternic.

Asia Express este cel mai dur reality show, ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producție, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinația finală. Ține doar de ei și de abilitătile lor să își găsească transport, cazare și mâncare, având la dispoziție un singur euro pe zi. Premiera Asia Express va avea loc pe 12 februarie, de la ora 20:00, pe Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reality Show

EXATLON. Blestemul baracii ii urmareste pe Razboinici! Echipa albastra, demoralizata si extenuata, dupa meciul pentru vila

Published

on

 

Au ramas in sase oameni, stau de 10 saptamani la baraca, si toate acestea si-au pus amprenta asupra echipei albastre. Dupa ce sambata au reusit o timida victorie impotriva Faimosilor, reusind sa petreaca o noapte la hotel si sa se „alimenteze” mai bine, aseara au pierdut la scorul de 10 la 7 impotriva adversarilor, desi au reusit, in cateva randuri, sa mai recupereze din diferenta de scor. Echipa rosie a stabilit un nou record de saptamani consecutive petrecute la vila.

Iuliana Aradi a fost cea care a dat frau liber frustrarii de a se intoarce iar la baraca: “Hai cand e o data, mai <merge>, … de doua ori … dar de zece saptamani?”

Cel mai afectat de infrangere a fost razboinicul Alex Stoica care a pierdut punctul final in confruntarea cu Costin Gheorghe, nervii celui dintai cedand in ciuda incercarilor coechipierilor de a-l calma.

“Am intrat azi de 3 ori, nu am putut sa aduc niciun punct, mi-a fost foarte ciuda si inca sunt foarte frustrat. Nu imi cer scuze absolut deloc pentru iesirea pe care am avut-o. Finalul acesta, cu aruncarea de jos in sus este preferatul meu, si mi-a fost ciudat ca pe traseu n-am putut sa fiu mai rapid, e foarte, foarte frustrant. Fizic ma simt foarte obosit, picioarele mi le simt foarte moi. Mi-am mai recapatat din rezistenta pe care o aveam pe traseu, dar muschii de la picioare sunt <lesinati>. Asta este <scuza> mea si pentru psihicul meu (…) desi, daca te poti <remonta> psihic foarte bine, invingi si fizicul. Sper sa nu revin la perioada aia de 2 saptamani in care nu am adus niciun punct”, a declarat, la sfarsitul meciului, Alex Stoica.

“Vila nu-i a tuturor, este a Faimosilor!”

Faimosii au fost rezervati in declaratiile din gradena desi, imediat dupa incheierea meciului, s-au bucurat si au cantat un nou slogan: “Vila nu-i a tuturor, este a Faimosilor!”.

Costin Gheorghe a admis ca victoriile consecutive se datoreaza, in mare parte, si faptului ca au asigurate confortul si o hrana mai consistenta, astfel psihicul lor fiind mai puternic.

Nu ratati o noua editie “Exatlon”, plina de adrenalina, in aceasta seara, incepand cu ora 20:00, la Kanal D.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Sorin Brotnei, tot mai aproape de capătul puterilor în Ultimul Trib: ”Gata! Mi-a ajuns!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

În competiția Ultimul Trib, care se apropie cu pași repezi de final, singurul care poate sta relaxat săptămâna aceasta este Silviu Geandră, care a câștigat imunitatea la proba trecută. De partea cealaltă, Sorin Brotnei se simte tot mai aproape de capătul puterilor.

Ioana Șulea, Sorin Brotnei, Mircea Zamfir, Daniel Chiriță și Silviu Geandră, ultimii cinci concurenți rămași în Ultimul Trib, luptă într-o o nouă probă de Salvare vineri, de la ora 23.15, într-o nouă ediție Ultimul Trib, la Antena 1.

Oboseara și dificultatea tot mai mare a probelor l-au dărâmat însă pe Sorin Brotnei, care mărturisește că se simte tot mai resemnat. ”Pentru mine nu mai contează premiul din momentul acesta! Gata! Mi-a ajuns! Extenuarea e atât de mare încât, pentru mine, nu mai contează premiul, care este foarte mare, sunt foarte mulți bani. Sunt oarecum resemnat, asta nu înseamnă că nu o să dau tot la probe, dar probabil că până aici mi-a fost, probabil că nu merit banii aceștia. Poate aceasta este tăria la care am ajuns…”, a spus acesta.

Cum se vor descurca cei cinci în cursa pentru marele premiu, telespectatorii pot afla vineri, de la 23.15, la Antena 1, într-o nouă ediție Ultimul Trib.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Eliminare din echipa Razboinicilor! Mihaela Popescu a parasit competitia „Exatlon”, dupa duelul cu Iulia Aradi

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Aseara, la „Exatlon”, s-a disputat unul dintre cele mai importante jocuri, cel de imunitate in fata eliminarii. In editia de aseara, victoria a fost adjudecata de Faimosi, care au reusit sa-si pastreze echipa intacta si sa trimita doua razboinice la duel. Mihaela Popescu, cea mai slab cotata concurenta din echipa albastra, s-a duelat cu Iulia Aradi, Nicoleta Lunca beneficiind de protectie, datorita acumularii procentajelor cele mai mari pe parcursul saptamanii.

Tensiunile, lipsurile si infrangerile consecutive si-au pus amprenta asupra echipei albastre, de aceasta data Mihaela Popescu fiind pusa la zid de intreaga echipa a Razboinicilor, atat pentru performantele sportive mai slabe, cat si pentru atitudinea distanta si neimplicare. Iulia Aradi a castigat duelul, reusind sa-si pastreze locul in echipa si sa continue sa performeze pe traseele din Dominicana. Mihaela Popescu si-a luat ramas bun de la razboinici si va reveni in tara, dupa mai bine de doua luni de cand se afla in competitia sportiva. Inainte de a isi lua ramas bun de la colegi, concurenta a avut cateva cuvinte de incurajare pentru cei cu care a impartit si bune si rele la deja celebra baraca de la “Exatlon”.

“Ma bucur enorm ca am ajuns aici, ca m-am dezvoltat atat fizic cat si psihic, m-am redescoperit pe mine. Au fost momente si momente, si frumoase si rele, am avut parcursuri bune si parcursuri slabe. Stiam ca o sa ajung aici. Imi pare rau ca am ajuns cu Iulia la duel, e o persoana minunata, cu suflet puternic, isi merita locul aici. I-am spus ca trebuie sa lupte, sa arate lumii cine e si ce poate. Ma bucur ca am avut o adversara pe masura, ma bucur ca am putut sa inchei pe traseul meu preferat. Multumesc echipei ca a fost alaturi de mine, chiar daca, poate, uneori nu m-au suportat. Multumesc pentru tot ce s-a intamplat aici!”, a spus Mihaela Popescu cu lacrimi in ochi la finalul meciului.

Ce spune mama Iuliei Aradi despre duelul de aseara?

Emotionata, abatuta si trista dupa ce a castigat duelul impotriva Mihaelei Popescu, Iulia Aradi nu s-a avantat in declaratii, preferand sa isi demonstreze abilitatile pe traseu.

“Ma bucur foarte mult ca echipa ma sustine, probabil am si demonstrat pana acum ce pot si am dovedit-o pe traseu, in punctaje, in scoruri. Am aratat partea mea sportiva aici”, a spus concurenta.

La cote maxime au trait duelul si parintii Iuliei, mama sa, Mariana Chelaru, declarand ca spera ca echipa fiicei sale sa reuseasca sa treaca de impasul in care se afla si sa „cedeze” baraca Faimosilor pentru o perioada, sa isi revina.

“Traiesc intens ce se intampla acolo, e o bucurie imensa, pentru ca e copilul meu, vad ca are putere. Se vede ca nu sta, se vede ca lupta ca sa aduca puncte si ca isi da interesul. De multe ori, dupa ce termina meciurile, o vad tare suparata. Ma doare inima ca nu reusesc (n.r. Razboinicii) sa sparga ghinionul asta,” a declarat cu emotie mama razboinicei.

Iulia Aradi a fost dintotdeauna o luptatoare, ambitia fiind cea care a calauzit-o in viata, chiar daca a avut momente cand i-a fost foarte greu. La 16 ani a plecat de acasa, din Suceava, la „Stiinta Bacau”, urmandu-si pasiunea pentru sport. S-a descurcat singura si nu a asteptat ajutorul nimanui, muncind pentru tot ce si-a dorit, parintii sai fiind departe de casa.

“Am plecat de acasa, in Italia,  cand Iuliana era in clasa a 4 a. Este foarte puternica, e ambitioasa. A luptat intotdeauna. SI cand a pierdut sa stiti ca s-a consumat foarte mult, in campionatele de atletism pe care le-a avut. Cand era copil la scoala, era cea mai activa, cea mai nabadaioasa, era cu baietii, alerga, se juca, se urca pe batatorul de la covoare. De mica a fost puternica si a avut ceva in ea legat de sport. De plans nu s-a plans niciodata, a inteles ca a trebuit sa plec eu de acasa. Tatal ei a venit mult mai tarziu, cand ea era prin clasa a 10 a si a plecat la Stiinta Bacau. A avut curajul de a pleca in Bacau singura, cu toate ca nu cunostea pe nimeni”, povesteste mama Iuliei.

Desi nu au fost de acord sa participe la aceasta competitie, parintii Iulianei sunt mandri de evolutia atletei in ciuda conditiilor grele de la “Exatlon”.

Cum vor trece Razboinicii peste aceasta noua eliminare vedeti urmarind de sambata pana marti, incepand cu ora 20.00, editiile “Exatlon”, la Kanal D.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending