Connect with us

Muzica

Randi surprinde cu o lansare specială „Femeia care m-a învins”

Published

on

            Anul acesta, Randi şi-a sărbătorit ziua de naştere într-un mod special, lansând o nouă piesă. Artistul Famous Production a împlinit pe 23 mai, vârsta de 37 ani şi chiar sărbătoritul le-a făcut cadou fanilor single-ul „Femeia care m-a învins”. Videoclipul a fost filmat la Chișinău, în colaborare cu Spoială Brothers, înainte de restricțiile de circulație.

 

Atât versurile, cât şi muzica îi aparţin integral lui Randi. Pe scurt, piesa este despre acea femeie care „reușește să-mi înțeleagă esența, nu doar aparența, să îmi dea jos măștile”, după cum descrie însuşi artistul. Totuşi, el a mai adăugat că melodia nu își găsește încă inspirația în realitate. Filmările au avut loc la începutul lunii martie, nu cu mult timp înainte de perioada de izolare, iar videoclipul este o colaborare în premieră cu frații Spoială Brothers. Lor le aparține și scenariul clipului, pe care îl puteţi urmări chiar aici. Videoclipul este deja în trending, momentan pe locul #22.

 

 

Randi ne împărtăşeşte detalii şi din culise, precizând că decorul a fost construit de la zero, special pentru această filmare, iar povestea vine nu ca o completare, ci ca o exprimare opusă a piesei. „Mi-am dorit ca videoclipul să fie diferit, mai dinamic și cinematografic și, mai ales, să vină ca o antiteză a poveștii despre iubire profundă și emoții. Astfel, videoclipul vorbește despre o luptă fizică, deloc ușoară, în care ea mă învinge”.

Pe lângă lansarea noii melodii, Randi şi-a petrecut ziua de naştere în familie, alături de părinţi şi de fratele său. Artistul şi-ar fi dorit să-i aibă şi pe prieteni aproape, dar momentan pandemia, care vine la pachet cu distanţarea socială, împiedică acest lucru. „Sperăm în iunie să plecăm la Dubova, un loc foarte frumos de la Dunăre, la granița cu Serbia. Desigur, dacă vom putea călători., a mai spus el. Până atunci, ne bucurăm de o piesă specială, în stilul Randi şi îi urăm La Mulţi Ani şi la mai multe proiecte frumoase !

Comentarii

comments

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

MENIU

pentru sufletul tau

IN Trending