Connect with us

Reality Show

Răsturnare de situație la ”Poftiți la Nea Mărin”: Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu și-au adjudecat prima victorie

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Cea de-a șasea ediție a reality show-ului de pe Antena 1, ”Poftiți la Nea Mărin”, s-a încheiat cu o răsturnare de situație. Pentru prima dată, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au depășit profitul obținut de Nea Mărin și echipa sa, motiv pentru care au ocupat primul loc în clasament: ”Nea Mărin a fost șocat, s-a schimbat la față. Noi nu l-am învins pe el, am învins sistemul.”, a afirmat Liviu cu mândrie.

Principalii rivali ai gazdei show-ului au demonstrat că pot coordona cu seriozitate o afacere proprie, motiv pentru care s-au dezlănțuit de fericire alături de Fernando, fost concurent ”Chefi la cuțite” care li s-a alăturat, în momentul în care au auzit verdictul. Nea Mărin a ținut să adauge că oamenii alături de care a luptat în restaurantul lui au fost un ajutor de nădejde, în ciuda faptului că nu au obținut premiul de 2.000 de euro: ”Liviu și Andrei au reușit să facă niște bani și să iasă câștigători, după o lună și ceva. Îmi pare foarte rău că nu am putut să dau premiul echipei mele, pentru că într-adevăr…toți meritau. Dar cel care s-a detașat a fost Nicolai Tand.”.

Un prim câștig al băieților a generat o situație neașteptată, căci Nea Mărin și-a exprimat dorința de a munci în continuare cot la cot alături de rivalii săi: ”Am spus mereu, eu m-aș bucura să faceți și voi bani. Oficial meritați acest premiu. Nu am iubit și nu am respectat un om din afara familiei mele în afară de tine, Liviu. Dacă <<băiatul>> meu a devenit atât de responsabil și a reușit cu <<fratele>> lui să câștige un premiu, nu pot decât să fiu mândru. O spun din suflet, eu nu pot să mint.”. Discursul emoționant al celui care i-a trecut prin cele mai dificile situații în acest reality show l-a înduplecat pe Liviu, care nu s-a așteptat ca Nea Mărin să lase garda jos: ”A făcut o introducere foarte frumoasă și sentimentală, mai aveam puțin și mă bufnea plânsul. Mi-a reamintit ce înseamnă prietenia noastră și că eu fac parte din familia lui, chiar dacă nu avem același sânge. La orice oră aș pune mâna pe telefon, sunt convins că Nea Mărin va fi alături de mine.”.

După o ediție care a marcat două premiere, atât câștigul lui Liviu și Andrei, cât și ”tratatul de pace” dintre cele două tabere rivale, reality show-ul ”Poftiți la Nea Mărin” continuă și săptămâna viitoare pe Antena 1, luni și marți de la ora 20:00. Alte vedete vor intra într-o competiție plină de umor și situații neprevăzute, iar sarcinile care îi vor scoate din zona de confort vor face, ca de obicei, deliciul celor din fața micilor ecrane.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reality Show

KANAL D: Cine sunt cei sase semifinalisti de la “Exatlon”

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Seara trecuta la “Exatlon” s-au aflat numele celor sase semifinalisti care se vor lupta in continuare pentru marile premii ale sezonului 3. Fetele ramase in competitie sunt Nicoleta Lunca, Andreea Arsine si Catalina Seicaru, iar la baieti au ramas Gabriel Nedelcu, Andrei Botoaca si Ion Surdu.

Dupa ce Gabi Nedelcu si Ion Surdu s-au salvat de la eliminare si si-au asigurat locul in semifinala, Andrei Botoaca si Costin Gheorghe s-au duelat pentru a ramane in competitie, iar Giubi (n.r. Andrei Botoaca) a reusit sa il invinga pe colegul sau, cu scorul de 2 la 0.

Aventura “Exatlon” a luat sfarsit pentru Costin Gheorghe care a tinut sa multumeasca intregii echipe pentru experienta extraordinara avuta in cadrul competitiei.

“Regretul a disparut dupa acest meci. I-am spus si lui Giubi (n.r. Andrei Botoaca) ca, daca eram foarte aproape sa castig, cu siguranta aveam un regret enorm. Astazi m-a batut, a fost mai bun decat mine si fiind mai bun, linisitea mea sufleteasca este alta. O sa incep si eu cu o poveste. Incep cu oamenii din spatele camerelor, lumea nu stie cati oameni muncesc pentru noi. Am vazut oameni care muncesc 20 de ore pe zi, pe care lumea de acasa nu ii vede. Rog frumos copiii de acasa sa isi aprecieze parintii. Eu cinci luni de zile cat am stat aici, am simtit un gol, ca si cum ei n-ar mai fi … chiar daca am 30 de ani, si tot copilul lor sunt. Le-am simtit lipsa. Vreau ca si copiii de acasa sa isi aprecieze parintii si sa petreaca mai mult timp cu ei. Am stat cinci luni departe de copilul meu, fetita mea a crescut cinci luni in timpul asta; nu stiu ce a facut, nu stiu daca este bine, voi ajunge acasa si o sa vad. Mi-e dor de surorile mele, mi-e dor de toata lumea de acasa. Pot sa spun ca <Exatlon> m-a schimbat, cu siguranta, in bine”, a declarat Costin Gheorghe, la despartirea de echipa.

 

In duelul fetelor, dupa ce Catalina Seicaru, Nicoleta Lunca si Andreea Arsine au reusit sa avanseze mai departe catre semifinala, Cristina Constantinescu a fost eliminata din concurs.

 

“Mi-a fost foarte frica in prima zi cand am venit. Am avut foarte multe frici: sa ma dau pe tobogan, sa sar peste obstacole. Au fost multe peste care am putut sa trec si nu as fi crezut ca o pot face. Au fost foarte multe momente grele dar nu am vrut sa renunt, am avut momente de cumpana. Am plans de foarte multe ori, pentru ca mi se parea foarte greu. Vreau ca oamenii de acasa sa stie ca tot ce se intampla aici, la <Exatlon>, este real si tot ce se intampla aici, fiecare moment pe care noi il traim chiar se intampla. (…) Copiii ar trebui sa inteleaga ca sportul e bun, ca trebuie sa iti doresti foarte mult si sa lupti pentru ceea ce iti doresti, indiferent de cat de greu este”, a declarat Cristina Constantinesc la final.

Cei ramasi in competitie au avut parte de o supriza, ce a constat intr-un minigame, iar invingatorii, Ion Surdu si Nicoleta Lunca, au castigat fiecare cate 2.500 lei pentru a face cumparaturi, atat pentru ei cat si pentru cei dragi de acasa.

In urma celor doua eliminari de la Faimosi, in semifinale au ramas 2 Razboinici si 4 Faimosi care se vor lupta acum pentru un loc in marea finala, ce va avea loc pe 9 iunie.

Nu ratati urmatoarele confruntari de la “Exatlon”, in fiecare sambata si duminica incepand cu ora 20:00.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Primul conflict între un concurent şi o ispitã la Insula Iubirii: ”Nu mai are viață cu mine pe insula asta!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Este doar a patra zi pe insula bărbaților și deja au loc primele conflicte . La doar o zi dupã ce au petrecut împreunã la nunta dintre Aurel şi Dana, la Purimuntra lucrurile iau o întorsãturã total neaşteptatã. Seara îl gãseşte pe Aurel într-o stare de continuã agitaţie, iar de aici şi pânã la un scandal în adevãratul sens al cuvântului a mai fost doar un singur pas.

Atunci când Irina, sãtulã de genul muzical pe care Aurel l-a impus pe insulã întrega searã, îi reproşeazã acest lucru, concurentul nu reacţioneazã deloc bine, ba mai mult, începe să o jignească gratuit și nu poate fi calmat de nimeni, ajungând pânã la punctul în care aruncã un pahar de apã spre ispitã. Convins cã nu există cale de împacare între ei,  Aurel face şi o promisiune: „Nu mai are viață cu mine pe insula asta!”. Cât de departe va ajunge Aurel şi cum vor decurge în continuare lucrurile între ei, telespectatorii vor putea afla urmãrind cea mai nouã ediţie Insula Iubirii, în aceastã searã, de la 20:00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Ferma – Un nou inceput: In aceasta seara se va difuza marea finala

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Au pornit de la nimic. Și-au construit singuri toaleta, grajdurile pentru animale, sera, au topit zăpadă pentru apă și uz casnic, au dat viață taberei pentru copii, s-au luptat cu ei și cu cei din jur. Au învățat să facă multe lucruri și, mai important, au învățat multe lucruri despre ei înșiși.

Și-au depășit limitele și au avut parte de un nou început. Timp de 17 săptămâni, 20 de concurenți au trăit experiența vieții lor: unii s-au distrat, unii au muncit, alții s-au odihnit sau s-au îndrăgostit, au făcut strategii sau au încercat să stea deoparte de alianțe. Iar în această seară, de la 21:30, Ferma – Un nou început! își va desemna câștigătorul!

Doar doi vor păși în această seară cu emoții în arenă pentru ultimul duel din acest sezon: Cătălin Moroșanu și Marius Crăciun. Ei vor lupta și cu sufletul, vor face tot posibilul să iasă învingători din ceea ce se va dovedi o luptă foarte, foarte strânsă.

 

În prima zi, Ame Călin, Brigitte Năstase, Carmen Negoiță, Claudia Pavel, Diana Belbiță, Geanina Ilieș, Ioana Filimon, Otilia Billionera, Otniela Sandu, Cătălin Moroșanu, Cătălin Zmărăndescu, Emil Rengle, Florin Pastramă, Jorge, Kamara, Marius Crăciun, Matei Negrescu, Remus Boroiu, Silviu Țolu și Vali Bărbulescu au pășit cu toții în fermă siguri că vor ajunge departe. Unii dintre ei chiar au ajuns departe din prima zi… la cabană. Restul au rămas în fermă și au dus lupte grele cu ei înșiși, cu ceilalți concurenți, dar și la fiecare duel. Acum, toți vor fi în gradenă și-i vor susține pe finaliști.

De la 21:30, în această seară, ferma va avea un nou început pentru ultima oară în acest sezon și își va desemna marele câștigător.

 

Ediția de miercuri seară, lider absolut de audiență!

 

Românii aleg, de fiecare dată, să urmărească aventurile concurenților din fermă! Miercuri seară, Ferma – Un nou început! a obținut cifre aproape duble față de televiziunea de pe locul secund pe toate segmentele de public (comercial, urban, național)! La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a obținut 10.0 puncte de rating și 28.9% share, spre deosebire de locul secund, cu doar 4.7 puncte de rating și 13.6% share.

Peste 1.7 milioane de telespectatori au urmărit ediția de miercuri în fiecare minut, iar duelul dintre Marius, Moro și Zmără a adus minutul de aur de la 23:05, când aproximativ 2 milioane de români le făceau galerie celor trei concurenți.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending