Emisiuni
KANAL D Program Revelion „Gala Premiilor Eroii Comediei 2021″ și „Roata Distracției”, pe 31 decembrie!

Pe 31 decembrie, Kanal D le oferă telespectatorilor umor, distracție, muzică, invități aleși pe sprânceană, totul pentru ca românii să intre în noul an plini de bucurie, de optimism.
Publicul va avea parte de o experiență memorabilă urmărind două programe cu totul speciale: de la 20:00, va fi difuzată emisiunea „Gala Premiilor Eroii Comediei 2021″, iar de la 21:30, „Roata Distracției”, ce îi va conduce pe români, în hohote de ras, în 2022.
În ultima seară din an, vineri, 31 Decembrie, începând cu ora 20:00, Kanal D vă invită la „Gala Premiilor Eroii Comediei 2021″, un program cu totul special, în care ingredientul principal va fi comedia în stare pură. Toni Grecu și Irina Ștefan vor fi gazdele acestei strălucitoare gale și vor premia cele mai importante, interesante, controversate, viralizate și comice întâmplări petrecute în 2021.
Protagoniștii distracției vor fi oameni pe care fiecare dintre noi îi regăsim în realitate, în programele de știri sau ale căror întâmplări le distribuim în mediul online. Într-un cadru festiv, vor fi oferite 10 premii inedite care vor reprezenta tot atâtea motive de râs sănătos.
Din multitudinea de personaje care au atras atenția în anul acesta, telespectatorii își vor aminti de prințul austriac care l-a vânat pe ursul Arthur, dar și polițistul din Botoșani care a dus un cetățean cu mașina poliției, la o bancă, să scoată bani pentru a-i da șpagă; nu va lipsi nici preotul care îi anunță pe enoriași că dacă se vaccinează le vor crește solzi pe spate.
Printre cei care vor da viață celebrilor <premianți> ai Galei Eroii Comediei 2021 vor fi Diana Dumitrescu, Lucian Ghimisi, Ovidiu Niculescu, Dragoș Mușat, Andreea Doinea, Ramona Hanganu, 1 Q Sapro și Dragoș Ureche.
În noaptea dintre ani, Bursucu și Ana-Maria Barnoschi învârt „Roata Distracției” ca să le poarte Noroc românilor în 2022!
La cumpăna dintre ani, Bursucu și Ana-Maria Barnoschi sunt gata să ofere o seară de neuitat românilor pentru ca 2022 să le aducă tuturor noroc și prosperitate!
Invitați aleși pe sprânceană, umor din belșug, muzică bună și surprize uriașe, toate acestea îi așteaptă pe telespectatori în noaptea de Revelion, la „Roata Distracției”, de la ora 21:30!
Alex Velea, Armin Nicoară, Andreea Antonescu, Georgiana Lobonț, Pepe, Jean de la Craiova, Vali Vijelie, Anda Adam și actorii Romică Țociu și Cornel Palade sunt doar câteva dintre vedetele care vor încinge atmosfera petrecerii <Nostalgia> din noaptea de Revelion, fredonând hituri celebre ale anilor ’90.
Nu pierdeți, așadar, distracția dată la maximum, pe 31 decembrie, urmărind „Gala Premiilor Eroii Comediei 2021”, de la 20:00, și „Roata Distracției”, de la 21:30, numai la Kanal D!
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
ADVERTORIALE3 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale3 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023