Pentru prima oara intr-o mai lunga perioada de timp, Romania va fi din nou reprezentata la Global Product Committee (GPC), panelul in cadrul caruia cei mai proeminenti directori de creatie ai Leo Burnett evalueaza si noteaza campaniile concepute de agentiile parte din retea, folosind sistemul 7+. Razvan Capanescu (Chief Creative Officer) va vorbi in numele Leo Burnett Group, la invitatia lui Mark Tutssel (Chief Creative Officer, Worldwide). Prima editie din 2015 a Global Product Committee va avea loc in perioada 2-6 martie, in Zurich.
Reuniunea celor mai buni directori de creatie ai Leo Burnett se petrece de patru ori pe an si are drept obiectiv evaluarea si imbunatatirea procesului creativ la nivel de retea, identificarea de noi oportunitati de comunicare, transferul de cunostinte si experiente, cresterea standardului de creativitate al fiecarui birou. Participarea Leo Burnett Group Romania la GPC vine ca o confirmare a misiunii insusite in octombrie 2014, aceea de a ridica standardul pentru produsul creativ local si de a incinge din nou competitia.
“Ma bucura enorm si ma onoreaza invitatia de a participa la GPC. Merg acolo insa mai ales pregatit sa invat si mai mult. Sa fiu ascultat in fiecare zi ca la tabla – pentru ca, de altfel, chiar asa va fi 🙂 – dar sa ma bucur 5 zile de compania unora dintre cei mai buni oameni din industrie. Nu ai sansa in fiecare zi sa joci in echipa all star, voi pretui fiecare minut”, a declarat Razvan Capanescu (Chief Creative Officer, Leo Burnett Group).
Razvan Capanescu este din octombrie 2014 Chief Creative Officer la Leo Burnett Group (care include Leo Burnett, iLeo si Arc). Director de creatie recunoscut si premiat la nivel local si international, el a fost in ultimii 7 ani Chief Creative Officer la Publicis Romania, agentie pe care a transformat-o din punct de vedere creativ, unde a castigat pitch-uri internationale si pentru care a reusit sa exporte creatie in Europa, Asia si America de Sud. Capanescu are peste 17 ani de experienta in publicitate si a mai lucrat pentru agentii precum Saatchi&Saatchi, Ogilvy, McCann.
Foto credit: Leo Burnett Group Romania
CITESTE SI:
-
Audienţe TV 1 martie. PRO TV, lider în Prime Time şi noapte, Antena 1, lider ziua! Cum s-au împărţit cifrele? Top 10 pe întreaga zi, aici!
-
Elena Lasconi vedeta Acasă TV a părăsit competiţia din „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” Show-ul continua să „rupă” în audienţe!
-
Cel mai aşteptat show al primăverii, Romanii au talent, debut al sezonului cinci, din 13 martie la PRO TV