RECENZIE | ''Sunt o baba comunista'', un film de Stere Gulea - RADAR DE MEDIA
Connect with us

Cinema

RECENZIE | ”Sunt o baba comunista”, un film de Stere Gulea

Published

on

Vineri 23 august a avut loc mult asteptata premiera a filmului ”Sunt o baba comunista” produs si distribuit de MediaPro.

[youtube]http://youtu.be/bUbriuTD3BA[/youtube]

Regizorul Stere Gulea a lucrat timp de 3 ani la adaptarea romanului omonim al lui Dan Lungu.

Turnat în 24 de zile, ”Sunt o babă comunistă” e povestea unei generaţii personificate de Emilia (Luminita Gheorghiu) sau Mica: născută cândva într-o familie săracă de la ţară, a putut la momentul respectiv să ducă o viaţă mai bună – întâi venind la oraş, apoi angajându-se la fabrică. Acum treizeci de ani, era momentul cel mai bun pentru oamenii ca ea, cu origine modestă, dar având şi hărnicie, şi ambiţie. Pensionară, ca şi soţul ei (jucat de Marian Ralea), se luptă cu sărăcia, nefiind totuşi lipsiţi de un minim necesar.

Povestea din Sunt o babă comunistă este împietrită – din punctul de vedere al mentalităţii personajelor, dar şi scenografic (interioarele) şi cât priveşte costumele, în anii ’90 de la noi, deşi acţiunea are loc în 2009. Parcă timpul a încetat să mai bată în acest oraş de provincie, în care vizita fiicei (Ana Ularu), împreună cu potenţialul ginere american al Emiliei şi al lui Ţucu, creează un aparent conflict între generaţii demn de anii ’90: tânără acuză „vremea când stăteam la cozi la carne”, criticând tranşant sistemul comunist. Emilia, „comunista” din adunare, nu îl laudă, dar îl apără. Până la final vom vedea că nimeni nu e mai ancorat ca ea în prezent şi în realitate: e – în fond – un personaj tipic pentru lumea aflată în globalizare…

În aparenţă, Emilia pare să fie total depăşită de evenimentele prezentului: şi ea, şi soţul ei sunt la pensie într-un oraş de provincie sărăcăcios; combinatul unde, cândva, a lucrat (şi a fost fericită lucrând acolo) este o ruină; iar fiica ei, plecată în America, este dintr-o nouă generaţie, diferită (însă numai aparent). Singurul moment de glorie al Emiliei pare să fie turnarea unui film care caută să reconstituie momentele din „epoca de aur”, pentru care Emilia e figurantul ideal: cândva a fost membru de partid (ce-i drept, nu din convingere şi nici din oportunism, ci pentru a-şi putea face meseria) şi, ca muncitor la combinat, a asistat la o vizită a lui Nicolae Ceauşescu.

Elementul de conflict al filmului este situaţia precară a celor tineri, fiica Emiliei şi logodnicul ei american: aflaţi în Statele Unite în plină criză, cei doi au rămas fără serviciu, iar banca le va lua casa. Aici infirmă Emilia definiţia de „babă comunistă” pe care şi-o aplicase singură, dintr-un bun simţ aproape ţărănesc: „Doar n-o să-i lăsăm fără casă…” .

Pe „Baba comunistă” o regăsim, într-un final, într-un loc similar celui din care a plecat. Însă călătoria ei nu este nicidecum un regres. Emilia nu e doar o fostă muncitoare la fabrică, la rândul ei fostă fată de la ţară venită la oraş; cum spuneam mai sus, nimeni nu e mai ancorat decât ea în prezent şi în realitate.

Comentarii

comments

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

www.creditrapid.ro

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending