Connect with us

UTILE

Recomandări pentru organizarea unei ceremonii de înmormântare

Published

on

Nimeni nu iubește să vorbească despre lucruri triste, așa cum este decesul unei persoane apropiate. Înmormântările sunt evenimente neplăcute și nedorite, dar de care trebuie să ne ocupăm la un moment dat. Chiar dacă ne-am dori să nu vorbim niciodată pe această temă, știm cât de importantă se poate dovedi o mână de ajutor oferită persoanelor aflate într-un moment atât de greu.

De aceea, în acest articol am decis să oferim câteva recomandări utile pentru organizarea unei ceremonii de înmormântare. Astfel, dacă te vezi nevoit să te ocupi de organizarea unui eveniment de acest tip, atunci probabil că îți vor fi de ajutor recomandările noastre:

În ce zi se organizează ceremonia de înmormântare?

Cel mai adesea, ceremonia de înmormântare are loc a 3 zi de la deces. Asta deoarece tradiția creștină spune că în această zi sufletul persoanei decedate se ridică la ceruri, iar astfel în a treia zi sufletul părăsește corpul fizic. 

Totuși, pot și exista anumite excepții deoarece în anumite cazuri înmormântarea nu poate fi făcută în cea de-a treia zi, din diferite motive. În astfel de situații, înmormântarea se va organiza cât mai repede, în funcție de posibilități.

Cum se așază corpul persoanei decedate?

Timp de 3 zile, până la organizarea ceremoniei de înmormântare, trupul persoanei decedate va fi așezat în sicriu, iar persoanele apropiate vor veni să își ia rămas bun de la ea. Ei bine, atât în groapă cât și în cele trei zile de priveghi, corpul persoanei decedate trebuie să fie cu fața spre Răsărit. 

Practic, tradiția se respectă la fel precum în cazul botezului, atunci când copilul va fi așezat cu fața spre Răsărit. De ce această poziție? Ei bine, se spune că dinspre Răsărit a venit pentru prima oară Iisus Hristos pe pământ și tot din acea direcție va veni și pentru a doua oară, atunci când se va întâmpla asta.

Care sunt etapele unei ceremonii de înmormântare?

În ceea ce privește etapele pe care o ceremonie de înmormântare le presupune, trebuie să știi că timpul este limitat, așa că ar trebui să respecți cu strictețe pașii ce trebuie urmați numaidecât. Acesta este motivul pentru care ai putea lua în calcul solicitarea serviciilor unei firme de pompe funebre.

În București, îți recomandăm să ai în vedere serviciile funerare pe care funerarealexandru.ro le oferă. Este o firmă cu experiență, serioasă, cu un pachet bogat de servicii și mai ales cu prețuri oneste. De asemenea, serviciile funerare sunt oferite în apropierea Bucureștiului, așa că i-ai putea contacta dacă locuiești în zonă.

Înainte de toate, se pregătesc documentele necesare pentru ca înmormântarea să poată avea loc. Apoi este anunțat preotul, membrii familiei și totodată se alege vestimentația persoanei decedate. Următorul pas implică stabilirea locului unde va fi ținut priveghiul, după care se caută sicriul și coroanele de flori. Sunt mulți pași de urmat, ceea ce te poate copleși, așa că este recomandată solicitarea ajutorului unor specialiști, așa cum este echipa de la Funerare Alexandru. Ei știu cel mai bine ce e de făcut, așa că ar trebui să mergi pe mâna lor.

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rochii

mutari si transport mobila

MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Reality Show10 ore ago

Giulia și Vlad Huidu au câștigat jocul de amuletă și Joker în ediția de ieri America Express Diseară, Irina va acorda imunitatea mare a etapei a șasea

AUDIENȚE TV11 ore ago

Clanul a fost aseară în topul preferințelor telespectatorilor! Serialul a fost lider absolut de audiență

Seriale11 ore ago

Telespectatorii sunt gata de o nouă porție triplă de râs, marca Las Fierbinți!

Reality Show2 zile ago

Începe etapa a șasea în competiția America Express, cu probe de foc pe Drumul Soarelui Vlad Huidu: ”Simțeam că nu mai pot să respir!”        

AUDIENȚE TV3 zile ago

Aseară, la Vocea României, am aflat concurenții pe care îi vom vedea, vinerea viitoare, în LIVE! Ediția KO-urilor a fost lider absolut de audiență

Reality Show4 zile ago

Marele anunț KANAL D a făcut toți românii fericiți! O lovitură de grație pentru PRO TV! Telespectatorii au felicitat celebrul post: „Sunt convins ca o sa fie un show la cel mai inalt nivel aşa cum doar @kanaldromania reuşeşte de fiecare dată! Abia aştept! ”

Platforma Online TV4 zile ago

Noutățile lunii decembrie pe Disney+

TV Divertisment Show4 zile ago

Începe etapa KO-urilor la Vocea României! Theo Rose: „Mă doare stomacul când vorbesc cu tine”

Emisiuni4 zile ago

Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

AUDIENȚE TV5 zile ago

America Express, lider de audiență. Iuliana Pepene și Sonia Simionov și-au încheiat aventura pe Drumul Soarelui

TV Divertisment Show5 zile ago

Monica Anghel, apariție de senzație sâmbătă, la “Tu urmezi!”, la Kanal D

Facebook

Advertisement

IN Trending