Recomandari TV
Recomandările lunii apriliela HISTORY Channel

Comori scufundate (8×60’)
Din 5 aprilie | Marțea, ora 21:00
Pe măsură ce fenomenele meteo extreme devin din ce în ce mai frecvente, perturbând astfel industria transportului maritim, acestea ajută la dezvoltarea unei alte industrii. Echipajele de salvare marină sunt adeseori chemate să intervină în urma intervențiilor nefaste ale Mamei Natură
„Comori scufundate” urmărește cele mai bune echipe de salvare marină din lume într-o cursă contra cronometru pentru a recupera navele naufragiate în urma furtunilor violente care fac ravagii pe tot globul.
Cu acces exclusiv la patru companii de salvare care operează în SUA, America Centrală și Marea Britanie, serialul îi poartă pe telespectatori în lumea dură și necruțătoare a echipajelor de salvare.
Este o aventură captivantă și incitantă care duce publicul în lumea necunoscută a salvării marine.
Titanic: Investigarea unei crime (1×60’)
15 aprilie | Vineri, ora 21:00
HISTORY Channel comemorează 110 ani de la catastrofa Titanicului prin difuzarea documentarului „Titanic: Investigarea unei crime”.
Scufundarea Titanicului a fost una dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX, dar a fost oare și scena unei crime? De când a fost descoperită epava, misterul a început să se dezlege, iar acum a apărut un nou suspect: SS Mount Temple, una dintre primele nave care au răspuns la semnalele de ajutor ale Titanicului în 1912, dar care în loc de a duce la capăt misiunea de salvare, sfidează logica și se îndepărtează de scena dezastrului.
Folosind tehnologie de ultimă oră, o echipă de experți examinează noi indicii și revizuiește dovezile pentru a arunca o nouă lumină asupra cazului nerezolvat de mai bine de un secol.
Colecția de la Count’s Kustoms | Sezonul 9 (10×60’)
Din 16 aprilie, Sâmbăta, de la ora 19:00
Danny Koker, legenda din Las Vegas, revine cu un nou sezon din seria cult, mai determinat ca oricând să obțină mașinile pe care le dorește, făcând orice pentru a-și atinge scopul, inclusiv oferte în bani-gheață care îi iau prin surprindere pe proprietari.
Danny și echipa de la Count’s Kustoms continuă să restaureze și să vândă mașini extraordinare, străduindu-se să țină magazinul lor din Las Vegas pe linia de plutire.
De la automobile vintage Thunderbirds la clasicele Corvette, mașini de jucărie sau motociclete cu ataș, Danny și echipa sa nu se dau îndărăt de la nimic pentru a găsi și transforma cele mai interesante vehicule.
Expedițiile secrete naziste (6×60′)
Din 21 aprilie | Joia, de la ora 22:00
În timpul ascensiunii la putere și pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, Adolf Hitler și liderul SS Heinrich Himmler au condus o echipă secretă de savanți și arheologi de elită, cunoscută sub numele de „Ahnenerbe”, a cărei misiune secretă a fost de a rescrie istoria și de a stabili superioritatea rasei ariene, o credință care a dominat ideologia nazistă.
Abandonând știința și îmbrățișând ocultismul, grupul „Ahnenerbe” a efectuat expediții periculoase în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei – toate în căutarea unor cunoștințe și artefacte străvechi care ar putea oferi Germaniei un avantaj supranatural pe câmpul de luptă și o dominație mondială eternă pentru cel de-al Treilea Reich.
Dezvăluind povestea adevărată și extraordinară din spatele acestor misiuni, „Expedițiile secrete naziste” se bazează pe noi dovezi, cercetări originale și mărturii ale experților pentru a expune aceste afirmații și descoperiri puțin cunoscute, dar extraordinare, menite să alimenteze mașina de propagandă a lui Hitler.
Comori Misterioase | Sezonul 2 (10×60′)
Din 1 mai | Duminica, de la ora 18:05
Frații Rick și Marty Lagina, împreună cu neînfricatul lor partener de investigație Matty Blake, sunt din nou în căutare de comori, dar de data aceasta în alte locuri decât faimoasa insulă Oak.
Prin interviuri cu experți, istorici și vânători de comori, și vizite în punctele fierbinți de pe harta celebrelor comori, dar și cu experiența dobândită pe Insula Oak, Rick și Marty vor face propriile cercetări și vor scoate la iveală noi indicii care ne-ar putea aduce cu un pas mai aproape de descoperirea lor.
Acest al doilea sezon captivant al seriei îi urmărește prin Statele Unite și Canada, unde se întâlnesc cu alți vânători de comori și colaborează pentru a da de urma unor comori legendare pierdute, printre care epavele unei faimoasei flote spaniole de comori din 1715, prada îngropată a lui Sam Bass sau comoara lui Pancho Villa.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 09 – 15 Mai 2022
- Recomandari TVo săptămână ago
Program TV azi 7 mai 2022
- ADVERTORIALEo zi ago
BEST DEAL Publică Advertoriale SEO, exclusiv cu Revolut și preț fix!
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV Happy Channel în perioada 06 – 12 Mai 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 06 – 12 Mai 2022
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 9 – 15 Mai 2022