Connect with us

Grila de programe

Recomandările lunii mai la Crime+Investigation

Published

on

Foto Credit: Crime+Investigation
Reclame
Recomandările lunii mai la Crime+Investigation

Secretele crimelor Chippendales (4×60’)

Din 18 mai | Miercurea, ora 23:00

Crime+Investigation dezvăluie povestea șocantă din spatele imperiului Chippendales în noul documentar-eveniment în patru părți „Secretele crimelor Chippendales”, care aruncă o privire dincolo de luminile strălucitoare și relevă o lume întunecată a  consumului de droguri, incendieri, un triunghi amoros și o crimă.

Chippendales a fost un club de noapte care urmărea să atragă cu dansatorii săi masculini îmbrăcați sumar și cu muzica plină de viață, avansând rapid spre un fenomen al culturii pop, până când s-a prăbușit. Prin intermediul unor interviuri exclusive, înregistrări video inedite de la locul crimei și înregistrări audio de supraveghere declasificate de FBI, documentarul dezvăluie cum sexul, gelozia, incendierile și șantajele mafiei au dus la una dintre cele mai scandaloase crime din istoria Americii.

Odată cu primul spectacol de striptease masculin în 1979, Chippendales a devenit o senzație peste noapte, cu cozi care făceau înconjurul blocului. Creatorul Steve Banerjee a recunoscut imediat potențialul pe care îl avea Chippendales, aducându-l astfel pe producătorul TV și coregraful Nick DeNoia, câștigător al premiului Emmy, pentru a-l ajuta să se extindă.

Când Banerjee a semnat un contract nechibzuit pe spatele unui șervețel care îi dădea lui DeNoia drepturile asupra producțiilor în turneu ale spectacolului, cei doi bărbați au pornit pe un drum care avea să ducă la fărâmițarea imperiului de milioane de dolari și care, în cele din urmă, avea să-l coste viața pe DeNoia. Cu toate acestea, setea de putere a lui Banerjee nu s-a încheiat odată cu moartea lui DeNoia. Cu cluburile de noapte rivale incendiate și cu tentativele de asasinare a doi foști angajați ai Chippendales, FBI-ul s-a văzut nevoit să încerce să-l aducă pe Banerjee în fața justiției, demarând o operațiune care s-a întins pe două continente.

Foști dansatori, producători, investigatori și membri ai familiei, printre care Eddy Prevot, Hodari Sababu, Mike Waldron, Eric Gilbert, Christian Banerjee, Tom și Cathy DeNoia, își împărtășesc poveștile despre cum a fost cu adevărat să faci parte din fenomenul Chippendales și despre durerea provocată de prăbușirea acestuia.

Pentru prima dată, telespectatorii vor asculta un interviu exclusiv cu Frank Rothman, avocatul apărării asasinului plătit Louie Lopez, care împărtășește în detaliu raționamentul criminalului până în momentul în care a apăsat pe trăgaci.

Filmat la tribunal: În boxa acuzaților | Episoade noi (5×30’/6×30’)

Din 6 mai | Vinerea, ora 23:00

Fiecare episod din „Filmat la tribunal: În boxa acuzaților” prezintă un caz controversat de crimă povestit chiar de inculpat – cu propriile lui cuvinte, din boxa acuzaților.

Telespectatorii sunt puși să separe adevărul de minciună, fiindcă sunt în postura juraților și ascultă declarația acuzaților. Aceștia sunt adesea experți în manipulare care cred că pot minți cu nerușinare. Își imaginează că pot convinge jurații cum că sunt nevinovați.

Pe parcursul fiecărui episod, vă prezentăm faptele învăluite în mister și le comparăm cu ceea ce pretinde acuzatul că s-a întâmplat. Adesea, jurații asistă la declarații mincinoase (sau pot fi convinși că sunt adevărate). Prezentăm declarația acuzatului, interogarea controversată a acestuia și apoi verdictul final.

Crime din gelozie  | Sezonul 2 | Episoade noi (8×60’)

Din 8 Mai | Duminica, ora 23:00

Gelozia este probabil cea mai distructivă emoție din creierul uman. Este principala cauză a omorurilor conjugale la nivel mondial și, deși legile și morala sunt un factor puternic de descurajare a impulsurilor ucigașe – atunci când gelozia preia controlul, rezultatele pot fi neprevizibile.

Seria prezintă poveștile unor oameni obișnuiți care ajung la un final fatal din cauza geloziei, reliefând întâmplările dramatice și impactul din viața victimelor și a familiilor. Simpla prezență a unui partener gelos la locul nepotrivit în momentul nepotrivit poate duce la acte violente cu consecințe oribile.

Advertisement

Despre Crime+Investigation®

Crime+Investigation® dezvăluie lumea complexă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății și a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaș.

Fiecare călătorie este personală și emoțională, fiind completată de poveștile anchetatorilor, experților și a victimelor și apropiaților acestora. Crime+Investigation® este disponibil la nivel internațional în peste 50 de milioane de locații și difuzat în 18 limbi.

Crime+Investigation® a fost lansat în România în 2013 și este prezent pe toate platformele majore de cablu din țară, inclusiv: Focus Sat, Next-Gen Communications, Orange și Vodafone.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar15 ore ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV7 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?7 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending