Connect with us

Evenimente

Recordul Deliei în materie de schimbat ținute: 30 de secunde

Redactia Radar de Media

Published

on

FOTO CREDIT: FABRICA DE PR

În timpul concertelor, fanii se bucură de show-ul pe care artiștii îl fac pe scenă, dar nici în culise spectacolul nu se lasă mai prejos. De multe ori, pentru ca totul să respecte desfășurătorul, echipele sunt atât de organizate încât fiecare secundă devine importantă.

La ultimul concert „Acadelia” de la Sala Palatului, Delia și echipa ei au mai stabilit un record împreună: doar 30 de secunde a durat schimbarea unei ținute, tot atât cât intro-ul piesei „Vino la mine”.

Nici înainte de concert lucrurile nu sunt simple pentru artistă. Pentru a se asigura că prestația ei de pe scenă se ridică la nivelul așteptărilor celor care au visat atât de mult să o cunoască, Delia face pauză vocală de 12 ore. O astfel de apariție implică un look ieșit din comun, iar pentru asta machiajul și coafura durează două ore.

Delia se pregătește să dea startul primului ei turneu național, iar astfel „Acadelia” va îndulci mai multe orașe din țară. Cel mai spectaculos moment al show-ului, în care artista cântă suspendată deasupra scenei, se va regăsi în toate concertele susținute în cadrul acestui turneu.

 

Seria de concerte va debuta la Timișoara, de Dragobete (24 februarie, Sala Constantin Jude), și va continua cu orașele Craiova (1 martie, Sala Polivalentă), Târgu Jiu (2 martie, Sala Sporturilor) Galați (8 martie, Sala Sporturilor), Buzău (9 martie, Sala Sporturilor), Bacău (15 martie, Teatrul de vară), Piatra Neamț (16 martie, Sala Polivalentă), Brașov (23 martie, Sala Sporturilor) și Iași (29 martie, Sala Polivalentă). Biletele pentru toate show-urile vor fi disponibile exclusiv pe http://bilete.deliaofficial.ro/.

Comentarii

Evenimente

A început TIFF 2020 ! Siguranța este cuvântul-cheie al ediției de anul acesta

Avatar

Published

on

            Organizat în acest an exclusiv în aer liber, în 13 locații din Cluj-Napoca și din împrejurimi, Festivalul Internațional de Film Transilvania şi-a deschis porțile vineri, 31 iulie, cu trei proiecții sold-out ale comediei romantice La Belle Époque / Cei mai frumoși ani (r. Nicolas Bedos), în Piața Unirii, USAMV și Báthory. În următoarele zece zile, Clujul va reuni cele mai așteptate titluri ale anului, pe care publicul le va putea urmări seară de seară, în condiții de siguranță sporită. Zeci de invitați sunt așteptați în acest an la TIFF, măsurile de protecție și distanțare fiind obligatorii pentru toți cei prezenți la festival.

 

            Spectatorii prezenți la Gala de deschidere, începând cu ora 21:00, au avut parte de o surpriză muzicală specială. Piața Unirii a devenit locul de întâlnire al muzicii clasice cu sound-urile electronice moderne, într-un moment artistic inedit: Sync the Classics – un nou concept al compozitorului și producătorului clujean Paul Ilea, cu participarea extraordinară a sopranei Zsuzsana Cerveni. Seara a continuat la înălțime, cu o călătorie fantastică în mașina timpului, alături de Daniel Auteuil și Fanny Ardant, actrița distinsă în acest an cu trofeul César pentru interpretare cu rolul din La Belle Epoque / Cei mai frumoși ani. În paralel, o a doua proiecție a filmului a avut loc la USAMV, în curtea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, unde publicul a avut parte de o altă surpriză: un performance al Cluj Tango Orchestra – prima orchestră de tango argentinian din România.

Accesul la aceste proiecții se va face cu o oră înaintea începerii lor, pentru a se respecta măsurile de siguranță și distanțare socială.

Primul weekend de festival va aduce pe marele ecran titluri din Competiția oficială TIFF, cinefilii care nu vor putea fi prezenți la Cluj, având posibilitatea de a urmări câteva dintre hiturile ediției online, pe platforma TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro). Nu va lipsi din programul ediției mult-așteptatul Weekend la Castel – două seri cu proiecții speciale, organizate în decorul spectaculos al Castelului Bánffy din Bonțida. Sâmbătă, pe 1 august, de la ora 21:30, Jean-François Zygel, un nume sonor în muzica clasică, va acompania live Faust (1926), capodopera lui F.W.Murnau, urmată de proiecția filmului Geaca de piele (Deerskin, r. Quentin Dupieux), programată la miezul nopții. Duminică, de la ora 21:30, cinefilii vor urmări aici Fii ca apa (Be Water, r. Bao Nguyen), documentarul despre Bruce Lee, iar de la 23:45, istoria muzicii electronice se va derula pe marele ecran în Noul val (Le choc du futur), în prezența regizorului Marc Collin, co-fondatorul trupei Nouvelle Vague.

 

Regulamentul de participare la TIFF 2020

Toate evenimentele incluse în programul acestei ediții se vor desfășura în aer liber, iar regulamentul de participare la proiecții va fi respectat, în mod obligatoriu, atât de participanții și invitații ediției, cât și de organizatorii festivalului. Accesul și participarea publicului vor fi permise numai cu condiția purtării măștii, aceasta fiind obligatorie pe toată durata evenimentului. Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală modificată) şi nici a celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În toate zonele de aşteptare (la intrare, la toaletă sau la ieşire) participanţii trebuie să păstreze distanţa de minimum 1,5 m, iar pe scaune, distanţa fizică între persoane va fi de 2 m.

Numărul locurilor este limitat la toate proiecțiile TIFF, iar singurul punct de vânzare a biletelor se află în Piața Unirii. În restul locaţiilor, biletele nu vor putea fi achiziţionate la fața locului, ci exclusiv on-line, de pe tiff.eventbook.ro.

Regulile detaliate pot fi consultate aici:

https://tiff.ro/tiff/stiri/reguli-si-masuri-de-siguranta-pentru-public-la-tiff-2020

Program: https://tiff.ro/programTIFF2020
Bilete: tiff.eventbook.ro
Locațiile TIFF: https://tiff.ro/locatii/tiff

Comentarii

Continue Reading

Evenimente

Corul Madrigal aduce duminică „Muzica Renașterii”

Avatar

Published

on

            Duminică, 2 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, invită publicul la „Muzica Renașterii”, al treilea eveniment din Stagiunea estivală în aer liber.

 

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Bilete.ro – Stagiunea estivală Madrigal. Costul unui bilet la un concert este de 30 RON.

 

Al treilea eveniment al stagiunii vine după alte două concerte cu tematici și repertorii diferite susținute la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” din București. Dacă primul eveniment „Hora staccato” a adus pe scenă sonoritatea inconfundabilă a folclorul autentic românesc, pe 26 iulie, Corul Madrigal a dedicat o seară celor mai mici spectatori, într-un periplu în lumea copilăriei, cu muzică frumoasă, voie bună, efecte speciale și foarte mult joc.

Stagiunea estivală Madrigal (5 concerte) se desfășoară la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Str. Arhitect D. Hârjeu nr. 61 (zona Parcul Național din București, prin cele două străzi principale, Strada Maior Coravu şi Bulevardul Basarabia) și respectă normele oficiale de desfășurare a evenimentelor culturale cu public.

 

„Stagiunea estivală Madrigal 2020” este organizată în colaborare cu Centrul Cultural „Mihai Eminescu” al sectorului 2, Circul Metropolitan București și Opera Comică pentru Copii și se înscrie în seria de proiecte naționale ale Ministerului Culturii: SAMER – Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României, ce invită spectatorii la evenimente live în aer liber, pe parcursul întregii veri.

 

Parteneri media: AGERPRES, Bookhub, Bucureşti FM, Cațavencii, GoodNews, Naţional FM România, N24 PLUS, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Revista CARIERE, spotmedia.ro, Zile și Nopti.

 

Mai multe informații despre Stagiunea estivală Madrigal și concertul de duminică găsiți pe www.madrigal.ro, pe paginile de social media ale Corului Madrigal și Event „Muzica Renașterii”.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în toată lumea, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.

În 2020, Madrigal a împlinit 57 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive ansambluri corale. În luna ianuarie 2021, Corul Madrigal va evolua în cadrul renumitului Festival de la Salzburg, în celebra sală Mozarteum, sub bagheta dirijorului Ion Marin.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După 9 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela sa peste 1.600 de coruri. Peste 57.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Comentarii

Continue Reading

Evenimente

Comunitatea Baháa í aniversează 30 de ani de recunoaștere în România

Avatar

Published

on

Comunitatea Bahá`í din România aniversează 30 de ani de la formarea primei Adunări Spirituale din Sud-Estul Europei, cea de la Cluj Napoca.

Adunările Spirituale care sunt compuse din câte nouă membri aleși anual, administrează treburile comunităților și călăuzesc indivizii.

Pentru a marca acest moment al recunoașterii oficiale a Religiei Bahá`í în România, comunitatea Bahá`í cheamă la unitate în rugăciune, pe toți cei care doresc să contribuie la construirea unei civilizații în continuu progres.

Credința Bahá`í are rădăcini în țara noastră din 1926, de când Regina Maria a îmbrățișat mesajul lui Bahá’u’lláh, Întemeietorul Credinței. Ea a scris: Dacă vreodată numele lui Bahá’u’lláh sau ‘Abdu’l-Bahá vă vor cădea sub ochi, nu daţi la o parte scrierile lor. Cercetaţi cărţile lor şi lăsaţi cuvintele şi lecţiile lor glorioase, aducătoare de pace, creatoare de iubire să vă pătrundă inimile, aşa cum au pătruns-o pe a mea.

În perioada următoare, sub extrema dreaptă și comunism (1940-1989) membrii comunității au avut o prezență discretă, abia în anii `90 Credința Bahá`í dobândind statut oficial ca asociație religioasă.

Astăzi, în România, sunt câteva mii de Bahá`í care pledează pentru unitate, conceptul central al Credinței, cu atât mai mult în aceste zile de grele încercări pentru omenire. Realitatea zilelor acestea este conștientizarea crescândă, la nivel mondial, a pericolelor îngrozitoare aduse de pandemia de coronavirus. În multe țări, în ciuda unor eforturi curajoase și hotărâte de a preveni dezastrul, situația este deja gravă, dezlănțuind tragedii pentru familii și indivizi și adâncind întregi societăți în criză. Acest test al puterii de îndurare a umanității îi va conferi acesteia o mai adâncă înțelegere pătrunzătoare. Conducători, gânditori proeminenți și comentatori au început să exploreze concepte fundamentale și aspirații îndăznețe care, în vremurile din urmă, mai degrabă au lipsit din discursul public. În prezent acestea sunt doar licăriri timpurii, totuși ele sugerează posibilitatea că un moment de conștientizare colectivă ar putea urma transmite Casa Universală a Dreptății, instituția internațională conducătoare a Credinței, în aprilie 2020.

Schimbarea care se impune nu este doar una socială și economică, ci, înainte de toate, una morală și spirituală. Puterea de a transforma lumea are la bază iubirea, acea iubire ce își are originea în relația cu divinitatea, acea iubire oferită fără restricții fiecărei ființe umane. Pământul este o singură țară, iar oamenii sunt cetățenii ei. (Bahá’u’lláh)

#######################################################################

Religia Bahá`í este, conform enciclopediei „Britannica Book of the Year 1992″, a doua religie din lume ca răspândire geografică după creștinism. Literatura Bahá`i este tradusă astăzi în peste 900 de limbi și dialecte iar comunități Baha’i există în peste 100 000 de orașe ale lumii. Esenţa Credinţei Bahá’í stă în conceptul de revelaţie progresivă. Bahá’íi cred într-o origine comună a tuturor religiilor și afirmă că, deşi fiecare dintre ele este purtătoarea unui mesaj independent şi reînnoit, toate sunt parte a unei Credințe comune. Nu există preoți și nici predicatori care să medieze relația individului cu divinitatea, iar principiul de bază este căutarea independentă a adevărului.

Comunitățile Bahá’í sunt ateliere deschise tuturor. Împreună învățăm practic procesul de construire spirituală a unei comunități. Scrierile Bahá’í îndeamnă către rugăciunea zilnică și comuniunea intimă cu Dumnezeu de aceea una din activitățile noastre sunt întâlnirile devoționale care se desfășoară în zeci de locuri din țară: în locuințe personale, centre bahá’í locale sau spații publice. Institutul Ruhi, e un program internațional cu participare universală ce oferă cursuri pentru copii, tineri și adulți cu o programă oferită la nivel local: cercuri de studiu, lecții pentru copii, grupuri de juniori. Mai multe: http://www.bahai.org.ro

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0