Prima ediţie a concursului Eurovision a avut loc în 1956, întrecerea fiind concepută în Monaco de Marcel Bezencon, pornind de la deja celebrul Festival italian de la Sanremo, a cărui primă ediţie a avut loc în 1951. De la prima ediţie câştigată de Elveţia şi până în prezent concursurile Eurovision au dobândit o istorie proprie presărată şi de numeroase recorduri, conform Reuters.
- Romania, Grecia, Rusia si Ucraina sunt singurele tari care s-au calificat in fiecare an in marea finala!
- Celebra trupa TATU a participant in 2003 la Eurovision cu gandul ca vor castiga concursul, ele avand atunci milioane de fani in toata europa, iar discul lansat cu un an in urma s-a vandut in peste 5 milioane de exemplare.
- Cantautorul Johnny Logan a câştigat concursul Eurovision de trei ori. În 1980 şi în 1987 el a câştigat reprezentând Irlanda. În 1992 el a compus piesa „Why me” cu care a câştigat concursul Linda Martin, reprezentanta Irlandei.
- Abba este cea mai de succes formaţie câştigătoare a unui concurs Eurovision. Trupa suedeză a câştigat ediţia din 1974 cu piesa „Waterloo”.
- Norvegia s-a plasat de cele mai multe ori pe ultimul loc în acest concurs – în anii 1963, 1969, 1974, 1976, 1978, 1981, 1990, 1997, 2001 şi 2004. Norvegia a câştigat însă şi de trei ori competiţia, în 1985, 1995 şi 2009. Irlanda a câştigat de 7 ori, fiind urmată de Luxemburg, Franţa şi Marea Britanie cu câte 5 competiţii câştigate. Suedia şi Olanda au câştigat de câte 4 ori.
- În ediţiile din 2008 şi 2011 s-a înregistrat recordul de participare la Eurovision prin înscrierea în competiţie a 43 de ţări. Marocul a participat o singură dată la Eurovision, la ediţia din 1980, fără prea mult succes.
- În 2011, Lena, câştigătoarea ediţiei din 2010 a Eurovision, a decis să-şi apere acasă titlul cucerit, decizie ce a mai fost luată doar de alte două persoane în istoria Eurovision.
- Piesa cea mai preluată de alţi interpreţi dintre cele lansate la Eurovision este hitul lui Domenico Mudugno, „Nel Blu Di Pinto Di Blu” cunoscută şi drept „Volare”.
- În istoria concursurilor Eurovision au fost ascultate peste 1.000 de piese muzicale. În 2006 piesa irlandezului Brian
- Kennedy a atins borna 1.000. Cea de-a 100-a piesă ascultată a fost ‘T’en Va Pas’, interpretată de reprezentanta Elveţiei, Esther Ofarim. Luxemburgul a prezentat cea de-a 500-a piesă în 1986: ‘L’amour De Ma Vie’.
- Majoritatea pieselor câştigătoare au fost interpretate în limba engleză – 24 de victorii. Limba franceză este reprezentată de 14 victorii la Eurovision, iar piese în limbile olandeză şi ebraică au câştigat de câte 3 ori fiecare.
Foto Credit: Captura TVR HD
- INCREDIBIL | Eurovision 2013: Romania a castigat la pas televotingul italian
- SABOTAJ | Romania a fost “fentata” de moldoveni la Eurovision 2013!
- PLAGIAT LA EUROVISION | Danemarca acuzata de plagiat cu piesa castigatoare! Vezi ce reguli noi intriduce EBU pentru concursul din 2014! (video)
- REACTIE | Celebrul creator de moda, Jean Paul Gaultier: Cezar ar fi meritat o menţiune specială pentru costumatie
- RETROSPECTIVA UNUI SUCCES! Eurovision 2014 va avea loc in Danemarca! Romania, locul 13 in finala